Urmează examnul de bacalaureat, iar dacă istoria se va repeta, atunci  ministrul Educaţiei Remus Pricopie va avea de dat explicaţii.

Fostul ministru al Educaţiei, acum consilier prezidenţial, Daniel Funeriu suspectează că subiectele au fost manipulate şi arificial de uşoare şi acuză o fraudă instituţionalizată. Pe blogul personal Daniel Funeriu declară că nu şi-a permis niciodată să intervină asupra naturii subiectelor la examen,  experţii fiind cei care trebuie să se ocupe de acest aspect. Povestea asta cu amestecul când eşti ministru e ceva mai complicată. Uneori e suficient să dai de o declaraţie publică că subiectele la bacalaureatul din toamnă vor fi la fel de dificile ca acelea din prima sesiune.

Funeriu a fost şi el acuzat că, sub conducerea sa, subiectele au fost manipulate, în sens invers. În 2011 Crin Antonescu îl acuza pe deţinătorul portofoliului educaţiei  "a vrut să dovedească pe spinarea acestor 100.000 de copii ai României că şcoala este zero".

Crin Antonescu prevedea că în 2012, an electoral, puterea PDL  va da "subiecte foarte uşoare, ca să arate că reforma a dat roade". Lucrul acesta s-a întâmplat, dar în 2013 la finalul primului an de guvernare USL când se declară o creştere cu aproape 10% a numărului de elevi care au reuşit să obţină note peste 5 faţă de 2012.  Se aplică oare prezumţia  lui Crin Antonescu şi puterii USL ? Bineînţeles că da.

Nu putem afirma cu certitudine că acuzaţiile au bază reală în absenţa unor mărturisiri din sistem care nu vor veni însă pentru că în vremurile astea un loc de muncă e mai important decât orice altceva şi cu siguranţă mai presus decât această abstacţiune, etica. Nu putem dovedi că Daniel Funeriu a promovat deliberat subiecte cu grad de dificultate mare  pentru a demonstra o teză politică, anume aceea că şcoala românească este zero şi nici că Remus Pricopie le-a scăzut până aproape de zero gradul de dificultate pentru ca guvernul USL să se împăuneze cu procentul mare de promovabilitate şi să-şi dea singur premiul întîi cu coroniţă.

Acuzaţiile formulate de ambele tabere politice dovedesc însă un lucru, că policienilor le trece prin minte să manipuleze subiectele la examenele şcolare pentru atingerea unor obiective politice fără să ţină seama de consecinţe. Şi doar gândul că poţi juca politic viitorul a sute de mii de tineri mi se pare monstruos.