Şi totul ar fi fost altfel
0
Prin’33. Martie, noapte, lună plină. „— Numa’ la prostii îţi stă capu’ ăla sec, mă, Ceauşescule! Te-ai dat cu comuniştii, ai? Aştia n-o să facă nici o brînză, mă! Ascultă la mine! M-a întrebat şi agentu’ de stradă de tine. Nu era de bine ce mi-a zis. Acu’ ai scăpat de bulău, da’ mîine, nu ştiu, zău, ce-o să mai fie; jăndarii ăia n-or să uite ce le-aţi făcut de 16, luna trecută, la Griviţa.
Mă băiete, eu nu-s Săndulescu, boieru’ ăla cu moacă de tovarăş de pe Victoriei, unde-ai pus tu prima oară mîna pe calapod şi pe pingele! Şi mai mare pagub-ai făcut! Reclamaţii şi plîngeri de la toate cocoanele din cartier: tocurile cade la prima păşitură, cusăturile vai-mama lor... Mi le-a zis pe toate înainte să te iau, cînd ne-am întîlnit la o vorbă. Mă Ceauşescule, nimic nu ştii, mă! Şi nici nu vrei s-asculţi ce te-învăţ eu acia de bine! Nu vrei să bagi la cap. Ori nu poţi, că te văd eu că eşti cam... Dăgeaba te-am luat să uceniceşti la mine. Eşti în Bucureşti acuma, mă băiete, nu la tac-tu pe tarla. ...În Oltenia aia a voastră de la mama dracului! Bagă-ţi minţile alea-n cap! O să rămîi toată viaţa ta un pîrlit de ucenic, dacă n-asculţi ce zic eu acia. Să nu uiţi cît oi trăi, mă, că eşti numa’ un calic şi-un gîngav; şi-ai venit din Scorniceştiu’ ăla, unde dracu’ o mai fi şi ăsta..., unde umblai toată iarna desculţ şi cu mămăligă-ntre dinţi. Nu-ţi mai fă tot felu’ de gînduri, mă băiete! Comuniştii ăia ţi-a sucit minţile de tot! Şi nu uita ce-a zis Michelangelu-ăla: Nu mai sus de sandauă!…”
*
Ce dracu’ să mă fac cu copilu’ ăsta? Mă-sa, rudă pe departe cu noi, m-a rugat, cînd l-a dat Săndulescu-afară, să-l iau şi să-l am în grijă. Şi i-am promis, doară. Promisiunea-i datorie curată! Hai, mai încerc o dată, Ăl-de-Sus mi-e martor…
*
Ce dracu’ mă fac eu acuşi?... Mde, cre’ că nu-s bun de nimica. Maistorele mă dădu afară, că cică fac numa’ reputuri. Agentele mă caută şi mă umflă de pe unde mă găseşte. Cu şcoala... eh!, n-am fost eu nici primu’, şi dup-aia nu m-am mai dus. Beţivele de taica, de mă-ntorc acas’, abia aşteaptă să mă pună-n jug şi să mi-o tragă iar la cocoaşă. Mai noroc cu muica. Da’ ea, sireaca, abia mai poa’ s-o ducă cu slugăreala, zece copii, ocările şi ciomagu’ lu’ taica… La Jilava, am încercat să „practic principiile eticii şi echităţii socialiste” cu Osman şi i-am halit suplimentu', de-am luat o bătaie soră cu moartea de la ceilalţi de pe celulă, m-a f... în cur de m-a-ntors cu ţolu’ o săptămînă. Şi nu-l mai am meşter nici pe comunistu’ ăla de Săndulescu. Mai zicea cîte-o-mbărbătare, aşa; o-ncurajare cînd ne strîngeam. Dracu’ să-l ia cu partidu’ lui cu tot! Mai bine la meserie. Hai, să mai încerc o dată, Ăl-de-Sus mi-i martor…
*
Hotărîrea a fost luată. Încep să se audă cocoşii. Se crapă de ziuă.
*
N-a ajuns un cizmar de lux. Nici măcar unul mîna-ntîi. Un cîrpaci oarecare de mahala, cunoscut doar printre cocioabele dimprejur. Bun pentru lucrări simple; un blacheu, un toc. Uneori, cînd nu mai pridideau ceilalţi, trăgea şi cîte o cusătură. Cele mai complicate le rezolva maistorele. Furase gestul meşterului care le vorbea uneori şi juma de oră, dîndu-le mereu sfaturi, uitînd că are în colţul buzelor cîteva cuie de lemn care urmau să fie împlîntate în branţ şi apoi în conturul din crep. Şi nu-i cădea niciunul! Îi plăcea şi lui cum arăta cînd îl îngîna şi se admira în oglindă, Io-te ce bine-mi vine, zici că-s meşter adevărat! Timpul a tot trecut. Calapoadele, calul de fier şi raşpelul au început să se simtă ceva mai bine în mîna lui. S-a luat cu o cusătoreasă care i-a făcut trei plozi. Doi băieţi şi o fată. În martie ’65, cînd meşterul a murit, a luat frîiele magherniţei, a ceea ce mai rămăsese din renumitul atelier ştiut cîndva cale de trei poşte jur-împrejur. Ba, i-a mai schimbat şi numele din Negreanu Pantofărie de lux şi Ortopedie, de găsit acu’ vro’ douăzeci de ani prin mai toate revistele de mode cu reclame colorate, ba chiar şi în Universul lui Cazzavillan, în proletarul, comun, şi în ton cu vremurile, Cismărie. Încă mai avea cinci oameni în şorţ, la lucru. Pe care a început să-i împingă tot mai sus în tovărăşie. Apoi în sindicat. Al cărui preşedinte devine, cu totul surprinzător, prin martie ’74, sprijinit poate şi de mai vechii tovarăşi, pe care cîndva îi slujise şi apoi îi cam trădase. Aici nu prea-i clar. Chiar dacă anii i s-au tot adunat, a condus cu mînă de fier branşa, impunînd prin ’80 restricţii severe. Curentul, apa, materialele; toate raţionalizate! Orice contract îi trecea prin mînă. Nimeni nu crîcnea. Se temeau de vorbele ieşite din senin şi purtate pe ici-colo, se temeau şi de umbra lor. Uneori, oprea cîte o Volgă neagră în faţa atelierului şi cîte un lucrător dispărea cu totul, nu se mai ştia nimic de el. Angaja degrabă altul, avea balta peşte; şi toată lumea trebuia să aibă de muncă. Aşa a fost atunci. Funia era prea strînsă. Prin decembrie, în ’89, s-au vorbit mai mulţi şi au reuşit să-l dea jos. S-a ţinut tare moşu’; nu l-au răzbit decît după ce i-au spart puţin capul într-o înghesuială cu zăngănit de geamuri. Taman într-o zi de Crăciun. Nu s-a mai ştiut de el. Şandramaua a rămas părăsită mulţi ani după asta. Chiar dacă uneori se mai auzea ceva mişcare de dinăuntru. Rar, iarna, cînd se însera devreme, pîlpîia acolo şi cîte o lumină. Cred că mai repara, pe-ascuns, cîte ceva pentru vecini. Bătrîn de-a binelea fiind, se auzea chiar că a cules cîţiva oameni fără căpătîi de pe stradă, din ăia care dormeau prin canale şi le ziceau unii decreţei, cărora să le arate ceva meserie din puţinul pe care îl ştia. Nu cred că-mi mai aminteam de el dacă nu citeam, zilele trecute, într-un ziar local, din alea două care-au mai rămas, despre primul atelier de reparaţii şi recondiţionat încălţăminte cu plata în rate. Cred că aia-i şi adresa: el e sigur! Parcă-l văd şi pe meşter cu ideea lui ciudată, umbrit, într-un colţ şifonat de poză alb-negru. Al dracului ce i-a trecut prin cap! Moşu’ chiar s-a adaptat. Mereu în pas cu vremurile. Bătrîn, bătrîn, da’ s-a orientat. Mare minune dacă nu-l păcălesc ăştia şi să-l bage în politică! Merge el cam greu, în baston, dar dacă-i dau maşină cu şofer şi girofar cum e moda...
O noapte ca un sfetnic bun; nu-i aşa?
*
Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.
Se încarcă comentariile...
