Am intrat în săptămâna decisivă. Peste exact şapte zile vom şti componenţa politică a Parlamentului: cât la sută are USL, cât la sută ARD, cât la sută PP-DD. Mai mult: cât la sută PSD şi cât PNL (în cadrul USL). În tot acest dans al cifrelor, va conta inclusiv ponderea parlamentară a unor „aşchii” de genul UNPR, PC (în USL), PNŢCD, Forţa Civică, plus reprezentanţii Noii Republici (în ARD). Şi, desigur, va fi importantă menţinerea ori dispariţia din Parlament a UDMR.
Săptămâna viitoare vom lucra cu cifrele pe masă. Şi vom intra într-o nouă perioadă agitată, pentru că lupta nu se va încheia odată cu numărarea voturilor. Va urma interpretarea rezultatelor şi convertirea lor în victorie/înfrângere, în Putere/Opoziţie. De exemplu, o majoritate fragilă la urne a USL ar putea deveni rapid o înfrângere la formarea majorităţii parlamentare. Volatilitatea supraponderalei alianţe este generată de multe necunoscute: ce va face UNPR?; cum se va poziţiona UDMR?; dar PP-DD?; câţi parlamentari vor sări dintr-o barcă în alta?
Ţinând cont de toate aceste necunoscute, e de-a dreptul hazliu să pretinzi că un scor al USL de, să zicem, 53% impune automat nominalizarea lui Victor Ponta pentru postul de prim-ministru. Constituţia nu prevede nimic în acest sens! Ba dimpotrivă, Constituţia, prin Articolul 103 (“Învestitura”), alineatul 1, lasă preşedintelui libertatea de a jongla cu tot spectrul politic: dacă niciun partid (atenţie, partid, nu alianţă!) nu are majoritatea absolută în Parlament (peste 50%), “preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament”. Deci, partid cu partid, probabil în ordinea descrescătoare a mandatelor parlamentare. Să facem o previziune: PSD, PDL, PNL, PP-DD, UDMR, UNPR, PNŢCD, PFC, PC.
Personal, cred că responsabilitatea îi impune lui Traian Băsescu să nu mai pună încă o dată mandatul de prim-ministru în mâinile lui Victor Ponta. Pur şi simplu, omul acesta s-a dovedit a fi un real pericol pentru ţară, un politician capabil să târască România în afara lumii civilizate.
Asta nu înseamnă ca şeful statului să numească un prim-ministru de la PDL. Dimpotrivă: formarea Guvernului ar trebui încredinţată unui politician de la partidul cu cei mai mulţi parlamentari. Aproape sigur, acest partid va fi PSD. Iar în PSD există şi oameni raţionali, nu doar iresponsabili veseli din stirpea lui Victor Ponta.
Pentru a proceda astfel, Traian Băsescu trebuie să manevreze rapid şi cu anticipaţie, convingând zona responsabilă a PSD şi a PNL că încăpăţânarea de a merge pe varianta Ponta nu este nici în interesul României, nici în interesul lor pe termen lung. Şi că – ne place, nu ne place – trebuie să citim cu onestitate Constituţia. Iar Constituţia împarte puterea de decizie în instalarea primului-ministru între preşedinte şi Parlament: primul desemnează, celălalt aprobă sau respinge prin vot.
Există şi riscul unei noi suspendări a preşedintelui. Dar mai bine să-ţi asumi acest risc decât să dai ţara pe mâna unui incendiator! Oricum, o suspendare ar fi un nou abuz, întrucât Constituţia prevede o asemenea măsură extremă (Articolul 95 - „Suspendarea din funcţie”) doar  în cazul „unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”.
Întrucât textul constituţional nu defineşte noţiunea de „fapte grave“, pentru a statua dacă sunt îndeplinite condiţii¬le pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, Curtea Constituţională a precizat în 2007, la prima sus¬pendare, că: „Pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare“.
E clar că desemnarea unui prim-ministru, altul decât cel propus de USL, nu se încadrează în niciuna din situaţiile precizate de Curtea Constituţională. De fapt, Traian Băsescu nu doar că nu ar produce „fapte grave” de încălcare a Constituţiei, ci nu ar încălca legea fundamentală în niciun fel!
A-l suspenda pe Traian Băsescu pentru că respectă Constituţia, stricând jocurile unor partide, ar genera o criză politică de zece ori mai crâncenă decât cea din vară. E o perspectivă care îi va face pe mulţi PSD-işti şi PNL-işti să nu mai urmeze ca berbecii programul demolator propus de Voiculescu-Ponta-Antonescu.