O alianţă care, doar de ochii lumii, se face că ar fi declarat un time-out în lupta pe viaţă şi pe moarte dusă împotriva justiţiei. Întru salvarea de puşcăria meritată de clientela ei politică.

Se speră că şi azi vor ieşi în stradă efective consistente de cetăţeni care să le spună guvernanţilor că nu se lasă înşelaţi de dublul limbaj folosit de guvernul condus de Sorin Grindeanu. Că sunt conştienţi că una declară la televizorul şeful PSD, penalul Liviu Dragnea, şi alta le ordonă aceeaşi deplorabilă persoană fidelilor săi din partid. Unor maidanezi de genul Lia Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea ori grobianul de extracţie peremistă Codrin Ştefănescu. Inşi care se dau în stambă, ameninţă, creează diversiuni, profitând de supuşenia arătată de televiziuni cunoscute a fi demult de casă, precum România tv sau Antena 3. Cărora li s-au alăturat mai recent b1tv, dar şi TVR. Fosta televiziune publică, cea cu un trecut sulfuros, devenită nu doar prin finanţare, ci şi prin politica editorială, oportunismul, lipsa de coloană vertebrală ale doamnei pdg, Irina Radu, televiziune guvernamentală.

Deşi doresc ca protestele să continue măcar până în momentul în care vom vedea cine anume va fi succesorul compromisului Florin Iordache la cârma Ministerului Justiţiei, mă tem că numărul protestatarilor va scădea, că nu va mai atinge cifrele din duminicile trecute.

Să fie însă oare acesta un semn că cei ce au protestat au făcut-o degeaba? Că ar fi fost învinşi? Nici vorbă! Cele vreo 19- 20 de zile de proteste au făcut istorie. Le-au arătat celor ce ne guvernează că vremea conducerii discreţionare a trecut, că românii nu mai pot fi nici intimidaţi, nici păcăliţi prin măriri salariale care uneori deja s-a dovedit că nici măcar nu există în practică. Că votul popular nu îţi dă dreptul la utilizarea lui în folos propriu, al manipulării, al minciunii.

Guvernanţilor, lui Dragnea, lui Tăriceanu, omului lor de paie pe nume Sorin Grindeanu li s-a administrat din 31 ianuarie încoace un duş rece. Resimţit cu atât mai profund cu cât despre el s-a relatat cu lux de amănunte în presa occidentală, s-a discutat în plenul Comisiei europene. România care protestează nu pentru creşteri de salarii, ci împotriva ingerinţelor de tot felul în treburile justiţiei, pentru continuarea luptei împotriva corupţiei a făcut istorie. A redevenit exemplu spre disperarea profesioniştilor dezinformării aflată în solda clicii pesediste.

Sigur, ştiu foarte bine că mi se va putea spune - Bun, ţara a câştigat la capitolul imagine, deţine un plus de respectabilitate, a devenit un exemplu, dar concret ce s-a obţinut? Sau. E adevărat. A fost abrogată o ordonanţă ticăloasă, dar nu e nicidecum sigur că nu ar fi fost dezincriminat abuzul în serviciu sau că nu se va încerca dezincriminarea lui şi că guvernanţii şi parlamentarii care îi susţin nu vor inventa tertipuri spre a-şi face pohta ce pohtesc.

În august 1980, la Gdansk şi în alte porturi de la Marea Baltică, polonezii au demonstrat, prin eroicele lor greve, vulnerabilitatea regimului comunist avându-l în frunte pe coruptul Edward Gierek. Întâiul secretar general de partid comunist est-european (PMUP) care a fost silit să semneze acorduri cu greviştii, să recunoască Sindicatul liber Solidaritatea, iar mai apoi să demisioneze.

E drept, pe 13 decembrie 1981 a fost introdusă în ţară Legea marţială. Părea că totul s-a sfârşit, că lupta de până atunci ar fi fost inutilă. Nici vorbă. În primăvara lui 1989, Opoziţia politică din Polonia a câştigat alegerile parlamentare, a acces la guvernare. A urmat toamna şi iarna fierbinte din 1989, au venit revoluţiile anticomuniste, revoluţii de catifea ori sângeroase ca cea din România.

Când la Timişoara a început revolta populară, de la microfonul Europei libere în limba română, N. C. Munteanu a rostit vorbele profetice- E un început în tot sfârşitul.

La aceste vorbe, la semnificaţia lor ar trebui să reflecteze trufaşii guvernanţi de acum ai României.