Şi cu ultima motivare, CCR se scufundă şi mai adânc în ridicol

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu spun eu cele afirmate în titlu, ci 3 dintre cei 9 judecători ai CCR care au avut opinie separată prin care demolează motivarea adoptată de majoritatea judecătorilor CCR. Nu este prima oară în era Dorneanu când CCR o ia pe arătură. Şi e păcat, această instituţie a fost mult timp un pilon al fragedei democraţii româneşti.

Este vorba de motivarea deciziei din 3 octombrie prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, generat de refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta la audieri în faţa comisiei parlamentare.

Din fericire pentru noi, actul administrativ emis de Valer Dorneanu, prin care acesta putea interzice publicarea opiniilor separate în corpul motivării, a fost anulat, în primă instanţă, de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea avocatei Elenina Nicut. Aşa încât sintagma „regele e gol” are deplină acoperire când citeşti opiniile separate ale membrilor CCR.

Sigur, deciziile la CCR se iau prin vot, dar când vezi argumente ale unor specialişti de cea mai înaltă clasă, care desfiinţează argumentaţia colegilor lor, şi vrei să înţelegi cine are dreptate, parcă te apucă fiorii!

Iată ce spune motivarea CCR:

În ceea ce o priveşte pe doamna Laura Codruta Kovesi, aceasta (...) a refuzat să dea curs celor trei invitaţii şi să se prezinte în faţa Comisiei speciale de anchetă, iar la solicitarea comisiei de a răspunde, în scris, la întrebările «dacă aţi fost acasă la domnul Gabriel Oprea în seara zilei de 6 decembrie 2009» şi «dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizaţi motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul Gabriel Oprea şi ce persoane au mai fost prezente», doamna Laura Codruta Kovesi a răspuns că nu a dat curs invitaţiei de a lua parte la lucrările comisiei, deoarece nu a avut şi nu are cunoştinţă despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei, datorită atribuţiilor conferite de lege, nu a avut şi nu are prerogative sau cunoştinţă de niciunul dintre aspectele care fac obiectul anchetei parlamentare.

Eroarea fundamentală din această argumentaţie pleacă de la premisa că o Comisie parlamentară, înfiinţată pentru orice, poate chestiona pe oricine, doar în virtutea „principiului colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului”. Adică parlamentul este o supraputere în stat, poate face anchete în locul justiţiei, poate întreba orice pe oricine şi acela este obligat să răspundă. Nu se pot exclude situaţiile în care, pentru „lămurirea” unor obiective, persoana chestionată trebuie să răspundă la întrebări legate de viaţa personală, chiar intimă!

Parlamentul nu este, aşa cum crede dl Tăriceanu, singura putere legitimă în stat. („nu pot exista două puteri în stat, una legitimă şi una ilegitimă”). Există trei puteri în stat, la fel de legitime, puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Există principiul separaţiei puterilor în stat şi, de asemenea, principiul „checks and balances”. Mai are de învăţat dl Tăriceanu la capitolul democraţie.

Livia Stanciu are alte opinii

Dna judecător Livia Stanciu spune acelaşi lucru în opinia separată:

 Comisia specială de anchetă parlamentară nu se putea substitui activităţii ce se derulează în cadrul unei anchete penale efectuate de parchet, ancheta care a stabilit (...) că, din coroborarea probelor administrate, nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal.

Ori Comisia parlamentară exact acest obiectiv îşi propune: anchetarea „politică” a eventualelor fapte ilicite săvârşite cu ocazia alegerilor din 2009. Adică, puterea legislativă se „bagă” peste puterea judecătorească cu tupeul şi pretenţia că este „unica putere legitimă”!

Ridicolul situaţiei rezultă din părerea majorităţii membrilor CCR conform căreia dna Kovesi trebuie să explice Comisiei parlamentare „dacă a fost acasă la Gabriel Oprea” şi „dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizaţi motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul Gabriel Oprea şi ce persoane au mai fost prezente”.

Presupun că, dacă ar fi dat curs invitaţiei, dna Kovesi ar fi fost întrebată de către membrii Comisiei: în ce era îmbrăcată, ce parfum a folosit, câte feluri de mâncare s-au servit, cine i-a turnat în pahar, cine a deschis discuţia şi care au fost primele cuvinte rostite, subiectele discuţiei (puteau fi: destinaţii de vacanţă, relaţiile de serviciu, ce săli de fitness frecventează fiecare, rezultatul alegerilor, viitorul copiilor şi nepoţilor, etc.).

Mai spune dna. judecător Livia Stanciu: „Doamna Laura Codruta Kovesi nu putea fi invitată (...) nici în virtutea calităţii pe care aceasta o deţinuse în anul 2009, dată la care a avut loc evenimentul investigat, şi nici în virtutea calităţii de procuror şef al DNA, pentru că invitaţia în astfel de calităţi a reprezentanţilor unor autorităţi publice ce nu se află sub control parlamentar trebuie să se circumscrie (...) 'lamuririi unor chestiuni de interes public ce vizează problemele sistemice cu care aceste instituţii se confruntă (...) ' şi nu pentru lămurirea unor chestiuni legate de suspiciuni referitoare la o eventuală implicare într-un proces electoral în desfăşurare a reprezentanţilor unor astfel de autorităţi publice, acest gen de verificări făcând obiectul doar a unei anchete penale a procurorului - ceea ce s-a şi realizat în cauză de către parchet - şi nu a unei anchete parlamentare".

Judecătorul CCR Mircea Ştefan Minea a apreciat în opinia separată, că nu poate fi stabilită nicio legătură între presupuse fapte petrecute în anul 2009 şi DNA, instituţia pe care o conduce în prezent Laura Codruţa Kovesi. Doar Comisia parlamentară vede în continuare legături, şi încă profunde.

Şi judecătorul Simona-Maya Teodoroiu a menţionat, în opinia separată, că cererile privind constatarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, determinat, între altele, de refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă, ar fi trebuit respinse „în principal că inadmisibile şi în subsidiar ca neîntemeiate“. Exact pentru argumentul legat de separaţia puterilor în stat. In plus, judecătoarea a apreciat că şefa DNA nu era obligată să se prezinte fizic în faţa comisiei, răspunsul scris fiind suficient. Mai mult, potrivit Simonei-Maya Teodoroiu, Koveşi are dreptul la apărare, implicit dreptul de a nu face declaraţii care i-ar putea dăuna.

Cât despre atributul CCR de a stabili conflicte de natura constituţională, acestea trebuie să fie între instituţii ale statului, nu între instituţii şi persoane. Ori, prin invocarea repetată şi obsesivă a numelui dnei Koveşi, CCR ne spune că există un conflict de natură constituţională între Koveşi si o comisie parlamentară. Lucru inadmisibil.

Cel mai grav lucru

CCR nu înţelege ca prin legea sa de funcţionare are drept obiectiv să verifice constituţionalitatea legilor emise de parlament, nu să-i dea indicaţii ce şi cum anume să legifereze. Este exact ce face CCR în ultima motivare:

„împrejurarea care a generat starea conflictuală este lipsa unei reglementări legale care să consacre dreptul comisiilor parlamentare de a solicita terţilor, persoane private sau autorităţi/instituţii publice, actele, datele şi informaţiile necesare realizării obiectivelor în vederea cărora au fost constituite, precum şi obligaţia corelativă a terţilor de a răspunde la asemenea solicitări”. Prin urmare, revine Parlamentului României, în exercitarea funcţiei ale de legiferare, sarcina de a adopta reglementările legale prin care să consacre în mod expres instrumentele necesare îndeplinirii funcţiei sale de control, respectiv norme clare, previzibile prin care să asigure comisiilor parlamentare prerogativele inerente scopului pentru care sunt create, respectiv garanţiile/obligaţiile de care acestea sunt ţinute în activitatea pe care o desfăşoară.

Cu alte cuvinte, comisiile parlamentare să obţină, prin lege, pârghiile necesare pentru a „încăleca” celelalte puteri ale statului, iar de separaţia puterilor în stat se alege praful.

Concluzii

Ar fi grav dacă toate opiniile emise de CCR, chiar şi fără majoritate de voturi, ar fi puse în aplicare, în condiţiile în care aceste opinii exced legea de funcţionare a instituţiei. Exagerând, ne-am putea trezi în situaţia în care CCR ne dă indicaţii cum să ne îmbrăcăm când mergem la parlament, cum să salutăm şi sărutăm mâna şefilor celor două camere ale parlamentului, să facem sluj când trecem pe lângă un parlamentar, etc.

Faptul că 3 judecători din 9 demontează argumentele colegilor lor nu este de natură să asigure credibilitatea instituţiei în ochii cetăţenilor, care nefiind experţi în ştiinţe juridice constată doar că nu se pot pune de acord, deci e ceva putred acolo.

În motivările CCR se vorbeşte foarte des de funcţia de „control” a parlamentului. Această funcţie se referă, conform Constituţiei, la funcţionarea generală a statului, a guvernului, a instituţiilor, în vederea elaborării unor legi care să optimizeze funcţionarea lor. Nu la cazuri punctuale şi personale. Nu la presupuse fapte penale, de care se ocupă justiţia. Ar însemna să „încalece” domeniul de activitate al justiţiei, lucru interzis de principiul separaţiei puterilor în stat.

CCR ar trebui să-şi revizuiască comportamentul şi deciziile, dacă nu vrea să se scufunde definitiv în ridicol.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite