Şi aceşti copii au dreptul la educaţie!

Ar fi mai eficient dacă elevii nu ar mai fi nevoiţi să plătească din buzunarul propriu transportul şi să aştepte apoi să li se restituie aceste cheltuieli.

Nu, nu este titlul unei campanii de alfabetizare sau ceva similar. Este concluzia Raportului special privind decontarea cheltuielilor de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru elevii care nu pot fi scolarizaţi în localitatea de domiciliu, întocmit în acest an de către Avocatul Poporului.

Am citit cu toţii poveştile acelea cu copiii care merg zeci de kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiată şcoală, dar din nefericire ştirile despre ei apar doar iarna când sunt nevoiţi să parcurgă distanţele prin zăpadă sau cu alte ocazii când condiţiile meteo sunt extreme. Problema aceasta persistă în realitate pe tot parcursul anului. Copii aceştia nu merg la şcoală doar când ninge sau doar când e caniculă de exemplu! Ei merg la şcoală zilnic, la fel ca şi colegii lor mult mai norocoşi din oraşe, care au poate şcoala pe strada alăturată.

Aşa cum arată Constituţia României în articolul 32, “Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel professional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.”

Legea 1/2011 a educaţiei naţionale reglementează cu caracter de principiu condiţiile de acces a unui elev la unitatea şcolară la care acesta este înscris, raportându-se şi la situaţiile în care elevul are domiciliul în altă localitate şi face naveta zilnic sau locuieşte în gazdă sau la internat. Probleme apar, aşa cum subliniază Avocatul Poporului, atunci când avem de a face cu categoria elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, care fac naveta pe o distanţă de până la 50 de km şi cărora li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Avocatul Poporului s-a sesizat la apariţia în presă a articolelor despre elevii din Covasna care au intrat în grevă japoneză pentru a-şi recupera banii de navetă. Eu cred că tot anul acesta este la fel de serioasă şi problema elevilor din Vaslui care au renunţat la şcoală pentru că nu li se decontaseră cheltuielile. Două metode diametral opuse de a acţiona din partea elevilor: cei din Covasna au simţit că pot trage un semnal de alarmă şi că pot rezolva ceva dacă reuşesc să atragă atenţia şi să arate gravitatea problemei. De partea celaltă, cei din Vaslui s-au resemnat şi au considerat că singura soluţie este să renunţe la şcoală, nemaiavând speranţe să mai primească banii  aceia. Aceastea sunt două cazuri care au ajuns la urechile noastre, dar mă întreb, oare câţi astfel de elevi mai sunt prin ţară? Câţi oare nu au mers niciodată la şcoală pentru că părinţii au ştiut de la început că nu îşi vor putea permite să suporte cheltuielile cu transportul?

Avocatul Poporului consideră că pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a nu-i mai pune pe elevi în situaţia de a aştepta luni întregi să li se restituie banii pe transport şi nici atunci integral, e nevoie de o colaborare activă, mai eficientă între Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi autorităţile publice locale.

După analiza cadrului legislativ aplicabil, Avocatul Poporului vine şi cu câteva propuneri de natură să rezolve problemele semnalate. Sunt de acord că alocarea sumelor trebuie să se bazeze pe evaluările făcute de inspectoratele şcolare. În fapt, e nevoie de colaborare interinstituţională pe toate palierele: începând de jos, de la şcoală sau liceu, apoi inspectorat judeţean şi apoi Minister. O altă soluţie ar mai fi achiziţionarea de microbuze şcolare. Dar ce fac dacă în satul X sunt doar 2 elevi care trebuie să facă naveta aproximativ 15 km până la cea mai apropiată şcoală? În situaţia aceasta, costurile de achiziţionare şi întreţinere a unui microbuz ar fi mult prea mari, fiind mai avantajos ca celor doi elevi să li se deconteze integral transportul. Problema ţine mult şi de demografie aici. Microbuze mai multe sunt justificate acolo unde există un număr mare de elevi.

Se mai propune în raport instituirea unei sume fixe, sub forma unei burse, care să fie acordată direct elevului, suma fiind calculată în funcţie de distanţa pe care elevul trebuie să o parcurgă. Am într-o oarecare măsură dubii cu privire la această idee. Ce facem dacă de la începutul anului până la final costul combustibilului se dubleză? Transportatorul creşte şi el preţul, iar elevul e nevoit să scoată bani tot din propriul buzunar. Iar dacă îl oblig pe transportator să piardă bani, fiţi siguri că niciun transportator nu îşi va mai dori să asigure un astfel de serviciu.

Sunt însă de acord cu Avocatul Poporului în privinţa modului în care ar trebui stabilite tarife. Asigurarea transportului elevilor care fac naveta este reglementată de legislaţia educaţiei pentru că s-a pornit de la premisa că asigurarea transportului ţine de asigurarea accesului neîngrădit la educaţie. Legislaţie privind transporturile ar putea să prevadă un prag maxim în ceea ce priveşte tarifele, astfel încât la o licitaţie să nu mai participe de exemplu doar doi transportatori care practică preţuri nejustificat de mari.

Voi fi realistă şi voi recunoaşte: la nivel normativ există dificultăţi în a reglementa o astfel de situaţie. Poate că mai eficient ar fi dacă elevii nu ar mai fi nevoiţi să plătească din buzunarul propriu transportul şi să aştepte apoi să li se restituie aceste cheltuieli. Poate ar trebui ca fiecare şcoală să trimită annual rapoarte către Minister şi să arate câţi elevi navetişti au fost şi câţi anticipează că vor fi. Poate că ar trebui şi să scăpăm de mentalitatea că la “şcoala din oraş se învaţă carte mai bine”. Raportul Avocatului Poporului merită citit şi sper că va ajunge şi pe birourile celor în măsură să regleze aceste deficienţe. 

Pe final, reiau concluzia din Raportul întocmit de Avocatul Poporului : “majoritatea copiilor navetişti provin din familii care se confruntă cu probleme financiare şi care se află în imposibilitatea de a plăti costul abonamentului de transport. Pentru familiile aflate deja în dificultate şi care au deja doi sau trei copii care fac naveta, este aproape imposibil să suporte aceste costuri.

Aceşti copii au dreptul la educaţie !”

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro