Şefa Agenţiei pentru Egalitate de Şanse s-a făcut de râs: „De ce o femeie nu poate fi motostivuitor? De ce un bărbat nu poate fi om de serviciu?“. Explicaţii ulterioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce premierul Dăncilă a anunţat că firmele cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să angajeze un expert în egalitatea de şanse, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Graţiela Drăghici, s-a întrebat de ce femeile nu pot fi „motostivuitor“ şi bărbaţii, „om de serviciu“. Ulterior, într-o postare pe Facebook, ea şi-a explicat greşeala invocând presiunea timpului.

„Legea este foarte clară. Expertul poate trage semnal din perspectiva unor stereotipuri legate de meserii mai masculinizante. De ce o femeie nu poate fi motostivuitor? Pentru că sunt, dar sunt puţine. De ce un bărbat nu poate fi om de serviciu?”, adeclarat Graţiela Drăghici pentru ProTV.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, ea a explicat că i-au fost adresate "o multitudine de întrebări" şi aflată sub presiunea timpului, pentru că urma un alt interviu, a folosit greşit cuvântul "motostivuitor", termenul corect fiind "motostivuitorist".

"Este motivul pentru care la un moment dat am făcut acea afirmaţie greşită şi orice om de buna credinţă înţelege contextul", afirmă Graţiela Drăghici.

Graţiela Drăghici a fost numită în funcţie în mai 2017, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu. Ea este medic primar obstetrică - ginecologie şi a lucrat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a subliniat faptul că, potrivit unui proiect de lege adoptat joi de Executiv, firmele cu peste 50 de angajaţi vor avea ”posibilitatea” de a avea un expert în egalitate de şanse, deşi premierul Viorica Dăncilă vorbise la începutul şedinţei despre o ”obligaţie” în acest sens.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite