Şedinţă solemnă în Parlament: 125 de ani de la afilirea la Adunarea Interparlamentară

Şedinţă solemnă în Parlament: 125 de ani de la afilirea la Adunarea Interparlamentară

FOTO Arhiva Adevărul

Plenul reunit al Camerei Deputaţilror şi al Senatului marchează, printr-o şedinţă solemnă, 125 de ani de la afilierea Parlamentului României la Adunarea Interparlamentară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui memorandum aprobat de Birourile permanente ale Parlamentului, preşedintele Uniunii Interparlamentare, Saber Chowdhury, va susţine, în cadrul reuniunii solemne, o alocuţiune, după care va fi adoptată Declaraţia care evidenţiază importanţa obiectivelor de dezvoltare durabilă. 

De asemenea, Camera Deputaţilor şi Uniunea Interparlamentară (UIP) organizează, luni şi marţi, la Palatul Parlamentului, un seminar tematic privind oportunităţile şi provocările pe care le implică asumarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile. 

Lucrările seminarului vor începe luni, alocuţiunile din deschidere urmând să fie susţinute de preşedintele Uniunii Interparlamentare, Saber Chowdhury, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

Evenimentul marchează împlinirea a 125 de ani de la afilierea Parlamentului României la UIP şi este al treilea din seria seminariilor regionale organizate la Bucureşti de Camera Deputaţilor şi UIP pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est. 

Pe lângă reprezentanţi ai parlamentelor din Europa Centrală şi de Est, la eveniment sunt invitaţi miniştrii români pentru Educaţie şi pentru Mediu, experţi internaţionali, reprezentanţi ai unor agenţii ONU (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, UNDP, UNESCO) şi ai unor organizaţii neguvernamentale din România şi din regiune.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările