VIDEO Iohannis prelungeşte starea de urgenţă cu încă o lună. „Nu e momentul să ne relaxăm. Nu am atins vârful epidemiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună. Decretul va fi emis săptămâna viitoare. Prin urmare, România va fi în stare de urgenţă până pe 16 mai. ”Nu este momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm indicaţiile experţilor. Dacă respectăm indicaţiile, e posibil să nu avem o creştere aşa mare. Nu suntem încă la vârful epidemiei”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis: 

  • O primă concluzie ar fi că în comparaţie cu alte ţări creşterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost aşa mare cum am observat, de exemplu, în ţări unde avem mulţi români - mă gândesc la Italia, la Spania. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Însă trebuie să vă avertizez foarte clar: Nu este momentul să ne relaxăm; în niciun caz nu este momentul să nu mai respectăm indicaţiile autorităţilor. Toţi experţii, toţi medicii ne spun că evoluţia epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicaţiile autorităţilor. Dacă respectăm indicaţiile - evităm contactul şi aşa mai departe -, este posibil să nu avem o creştere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în ţările pe care tocmai le-am menţionat.  
  • Aşadar, este clar: Nu suntem încă la vârful epidemiei. În niciun caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenţi, să nu fim panicaţi şi să respectăm indicaţiile autorităţilor.  
  • O veste bună: La început, se ştie că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecţie - măşti, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern. În acest fel, primim încă în această săptămână 2,5 milioane de măşti pentru medici, aproximativ 5 milioane de măşti de protecţie pentru forţele de ordine - jandarmi, poliţişti -,  aproximativ 8 milioane de măşti care vor ajunge la populaţie.  
  • Vor veni în zilele imediat următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecţie pentru medici şi personalul medical. Iată că sunt lucruri care se mişcă.  
  • Însă, trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret, în cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret, care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ţine lucrurile, pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control.  
  • Am avut o discuţie legată de felul în care România îşi arată solidaritatea faţă de alţii şi pot să vă spun că am decis împreună ca România să trimită o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia. Ei vor merge acolo, în zona Milano, vor pleca cel târziu mâine – o echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali.  
  • Am discutat o chestiune extrem de importantă în a doua parte a şedinţei, mai exact pregătirea pentru rectificarea bugetară. Aici lucrurile stau foarte serios şi nu pot să nu spun câteva lucruri.  
  • Prin această epidemie, avem o criză care nu este, din păcate, doar o criză de sănătate publică, ci este o criză care afectează întreaga economie, care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creştere, probabil semnificativă, a deficitului bugetar. Este nevoie de bani mai mulţi, pe de altă parte, în sectorul de sănătate publică. Este nevoie de bani destul de mulţi pe partea de asistenţă socială, şomajul tehnic, şomajul. Toate trebuie plătite.  
  • În acest fel, vom avea o situaţie complicată a bugetului. Însă este clar că această complicaţie nu se rezolvă de la sine şi va trebui Guvernul să facă o analiză cuprinzătoare şi să nu ne limităm doar la o rectificare a bugetului care prevede câteva schimbări pe următoarele luni de zile, ci va fi nevoie să se reevalueze şi veniturile, care sunt în scădere, dar şi cheltuielile pe întregul an fiscal, cheltuieli care sunt în creştere, şi în acest fel va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor care se fac din banul public.  
  • Am menţionat numărul mare de măşti, de materiale de protecţie, care vin în România. Şi trebuie să ştiţi că aici nu au lucrat numai autorităţile statului. Au fost câteva firme private care s-au implicat şi daţi-mi voie să-i felicit pe cei care au înţeles că, într-o perioadă dificilă, nu numai autorităţile statului trebuie să se implice pentru ţară, ci şi firmele private. Şi sunt deja destul de mulţi care au făcut-o. Îi felicit şi sper să continue.  
  • În final, dragi români, repet: respectaţi măsurile dispuse de autorităţi! Respectaţi izolarea! Nu vă întâlniţi! Nu ieşiţi din casă decât atunci când aveţi o problemă de rezolvat, când mergeţi la serviciu, când mergeţi să cumpăraţi alimente! Evitaţi orice contact fizic cu oricine, este foarte important! Boala se răspândeşte de la om la om. Nu daţi mâna, nu vă îmbrăţişaţi, staţi la distanţă faţă de alte persoane!

***

O nouă şedinţă pe tema măsurilor pentru gestionarea epidemiei de coronavirus a avut loc luni la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a discutat  cu premierul Ludovic Orban, cu miniştrii Finanţelor, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Apărării Naţionale, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ministrul Sănătăţii, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite