Radu Stroe a fost exclus din PNL. Pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis astăzi excluderea din formaţiune a fostului ministru de Interne, Radu Stroe, după ce acesta a declarat că nu ştie dacă îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.

Membrii Biroului Politic Naţional al PNL s-au întrunit, ieri, pentru a lua în discuţie propunerea de excludere a lui Stroe din partid, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost cel care a tranşat lucrurile şi a supus la vot sancţionarea vicepreşedintelui liberal, pe motiv că declaraţiile sale au afectat imaginea partidului. Propunerea lui Antonescu a primit 53 de voturi „pentru“, 10 „împotrivă“, iar unul dintre voturi a fost declarat nul.

În şedinţa de la vârful PNL, Stroe s-a apărat, şi-a cerut scuze pentru declaraţiile care au atras mânia colegilor săi şi a promis că va rămâne alături de partid. Vorbele sale nu l-au convins, însă, decât pe fostul său coleg de la guvernare, Daniel Chiţoiu, care a pledat pentru mai multă îngăduinţă în cazul vicepreşedintelui PNL. Nu a fost ascultat. „Colegii i-au reproşat domnului Stroe că, în timp ce noi, tot PNL, toate structurile suntem angrenaţi în această bătălie foarte importantă pentru PNL, domnia sa are altă atitudine, total nepotrivită, atât pentru calitatea de vicepreşedinte, cât şi pentru cea a unui fost demnitar foarte important pentru PNL“, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, la finalul şedinţei.

A treia excludere
Vicepreşedintele PNL, Radu Stroe, nu s-a arătat surprins de hotărârea colegilor săi. Deloc tulburat, el a ieşit din şedinţa BPN şi a povestit că, din 1990 şi până astăzi, a fost exclus de trei ori din partid.

„S-a luat această decizie, asta-i viaţa“, a spus el, relaxat, şi a adăugat că nu se consideră un trădător, replică la un atac al preşedintelui formaţiunii, Crin Antonescu, care l-a acuzat că ar fi înşelat încrederea partidului.

Întrebat dacă i se va alătura fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat recent din partid, el a replicat, scurt, că doreşte să rămână independent şi a negat inclusiv varianta unei înscrieri în PSD, deşi încă mai regretă destrămarea USL. Conform Statutului PNL, decizia finală în privinţa excluderii lui Stroe urmează să fie luată în cadrul Delegaţiei Permanente.

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, dar şi deputaţii Dan Motreanu, Ludovic Orban şi Mircea Roşca i-au cerut, ieri, lui Stroe să demisioneze din partid. Orban s-a numărat printre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Stroe şi a declarat, tranşant, că vicepreşedintele PNL trebuie exclus.

Fostul ministru de Interne a refuzat să plece din formaţiune, astfel încât colegii de partid au decis să propună fie excluderea din partid, fie suspendarea sa pe o perioadă de şase luni.

Citeşte şi:

PNL începe prigoana celor care regretă guvernarea

CONFLICT Conducerea liberală se pregăteşte să-l excludă pe Radu Stroe din partid, după ce fostul ministru de Interne a declarat că nu ştie dacă îl va vota pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale

Orban, despre Stroe : „În stare de război, trădătorii se împuşcă. Să-şi dea demisia din partid“

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că Uniunea Social Liberală trebuie desfiinţată oficial şi, referitor la declaraţiile colegului său de partid, Radu Stroe, a insistat că acesta ar trebui să demisioneze din formaţiune, după susţinerea arătată social-democraţilor. “În stare de război, trădătorii se împuşcă”, a mai spus Orban.

Crin Antonescu, despre excluderea lui Stroe din partid: „Mă gândesc până mâine. Consider că e un trădător“

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat luni, cu referire la posibila excludere din partid a fostului ministru de Interne Radu Stroe, că „se mai gândeşte“ până va lua o decizie, dar a precizat că declaraţiile vicepreşedintelui PNL înseamnă trădare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite