Competiţia electorală devine din ce în ce mai mult guvernată de întrebările „cine?” şi „cum?” decât de întrebarea „de ce?”. Strategiile şi tacticile fiecărui candidat sunt previzibile. Totul se va reduce la care candidat va reuşi să repete mai des şi mai convingător mesajul său. Vânarea de lebede negre devine semn de neputinţă electorală.

Peisajul politic – perspectiva

Îngustarea câmpului electoral, dar şi politic, cu doar şapte săptămâni înainte de alegeri este firească. Perioada de precampanie îşi confirmă, în doar trei săptămâni, rolul de a stabili cadrul şi personajele care vor lua startul oficial în campanie.

Din evoluţiile săptămânii care se încheie, merită reţinute câteva lucruri:

  • Plutonul fruntaş, Ponta şi Iohannis, nu mai poate vedea nicio surpriză din partea challengerilor. Atât sondajele de opinie, cât şi framing-ul mass-media trimit către o campanie în doi. Singurul element atipic este al treilea personaj central al alegerilor, Preşedintele în funcţie, care continuă să-şi asume un rol pregnant. Aici este noutate acestor alegeri.
     
  • Competiţia pentru locul trei va fi cel puţin la fel de interesantă ca şi competiţia pentru locul întâi, având mai degrabă rolul de a clarifica lucrurile în zona de dreapta, de a invalida sau valida oameni politici în perspectiva celor doi ani care ne despart de alegerile parlamentare. Cine iese învins s-ar putea gândi la o schimbare atitudine faţă de putere, oricum va arăta ea anul viitor.
  • Axa centrală a campaniei electorale va fi cea legată de identitate, de caracterul candidaţilor.  Această axă suportă mai multe declinări, pentru că în jurul conceptului de identitate  gravitează toate polarizările de până acum:
    • Identitatea se referă şi la etnie, şi confesiunea religioasă.
    • Identitatea se referă şi la calitatea de ofiţer acoperit a unui candidat, subiect făcut public de către preşedinitele Traian Băsescu.
    • Identitatea se referă la poziţionarea faţă de ultimii zece ani de mandat prezidenţial şi faţă de persoana lui Traian Băsescu.
  • Pentru prima oară vom avea un clivaj de gen în ceea ce-i priveşte pe candidaţi. De urmărit dacă şi electoratul va reacţiona la acest stimul.

Dincolo de aceste consideraţii, săptămâna ne-a oferit o surpriză, prin respingerea în plenul Camerei Deputaţilor a OUG privind migraţia aleşilor locali. Evenimentul poate tratat fie ca o defecţiune a majorităţii care susţine Guvernul, fie ca o gripare a coordonării din Camera Deputaţilor, întrucât situaţia se aşteaptă să fie inversată la Senat. Oricum, este un eveniment de care Opoziţia avea nevoie, pentru a se consolida în faţa proprilor activişti. Ţinând cont de tendinţa ACL de a folosi tot mai puternic dezbaterea parlamentară (atât în cazul unor proiecte de legi, cât şi prin depunerea de moţiuni simple sau a moţiunii de cenzură), este aşteptat ca puterea să neutralizeze cât mai rapid acest front, parlamentarii fiind „consemnaţi" în teritoriu până pe 16 noiembrie.

În ceea ce priveşte competiţia prezidenţială, s-a ieşit din perioada de cantonament politic şi s-a trecut la încălzirea pe teren, în condiţiile în care principalii candidaţi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, şi-au înscris oficial candidaturile la BEC, totalizând aproximativ 4,4 milioane de semnături (fiecare candidat a depus aprox. 2,2 milioane de semnături), adică circa 25% din totalul celor care sunt aşteptaţi la urne. Numărul mare de semnături pe care Ponta şi Iohannis le-au depus poate fi interpretat drept o auto-semnalare a şansei sau importanţei pe care consideră că o au şi o implicare totală, de tipul all in, în campania electorală. Merită spuse două lucruri: primul, că cei doi par să nu ţină cont de restul candidaţilor, fiind într-o competiţie directă, frontală: câte semnături adună unul, atâtea adună şi celălalt; al doilea, Iohannis şi Ponta semnalizează că practic este un concurs în doi, accentuând polarizarea. Ambele tactici sunt corecte din punctual de vedere al utilităţii votului, paradigmă în care alegătorii sunt descurajaţi să voteze un candidat despre care consideră că nu are şanse de câştig.

Un câştig evident pentru oricare din cei doi challengeri, Elena Udrea şi Monica Macovei, ar fi fost dacă ar fi reuşit să strângă măcar jumătate din semnăturile depuse de oricare dintre cei doi masculi-alfa politici. Mesajul ar fi fost că există posibilitatea unei avalanşe electorale, care, având momentul politic potrivit, ar reuşi să întoarcă clasamentul. Dificultăţile de organizare (intrarea târziu în cursă a Elenei Udrea şi lipsa unei infrastructuri politice a Monicăi Macovei) fac imposibilă o asemenea evoluţie. Diferenţa enormă în sondajele de opinie dintre primii doi şi restul candidaţilor va fi confirmată prin semnăturile cu care se vor prezenta la BEC candidaţii.

Nu în ultimul rând, sondajele de opinie certifică două lucruri pe care Smart Politics le-a tot afirmat:

  1. În această campanie electorală, dacă exişti mediatic, exişti şi electoral. Scăderea dramatică a lui Crin Antonescu şi creşterea uşoară a Monicăi Macovei reprezintă dovezi ale acestui fapt.
  2. Polarizarea electorală ajută candidaţii mari şi îi sufocă pe ceilalţi. Faptul că între reprezentanţii marilor partide, Ponta şi Iohannis, la capitolul încredere, diferenţa este de doar 3 - 4% este o indicaţie că în 2014 nu mai există loc pe podium şi pentru locul trei. Această tendinţă se poate păstra şi la alegerile parlamentare de peste doi ani şi poate duce la rezultate similare cu cele produse de un sistem electoral majoritar.

Mai merită făcută o menţiune, de data aceassta despre PSD: faptul că în topul încrederii în personalităţile politice se află cu procente foarte bune Mircea Geoană, cel mai de încredere pesedist după premier, şi George Maior ne poate da o idee despre reaşezările din partid în cazul în care Victor Ponta câştigă sau pierde alegerile prezidenţiale.

Actorii individuali şi comunicarea – mizele şi raţionamentele

Victor Ponta a fost primul care şi-a depus candiatura, aducând în susţinerea sa 2,2 milioane de voturi (Mircea Geoană depuse în 2009 2,536 milioane de semnături). Victor Ponta a fost şi primul candidat care şi-a lansat candidatura în cadrului unui eveniment care a strâns circa 70.000 de participanţi (o premieră pentru un astfel de eveniment).

Mizele comunicaţionale ale lui Ponta sunt clare: premierul vrea să proiecteze o aură de forţă în jurul întregii sale campanii, amplificând orice eveniment electoral.

Tactica este menită să îmbărbăteze şi să încurajeze activul de partid, să întărească paradigma votului util şi să ridice o ştachetă pentru ceilalţi candidaţi. Cele patru concepte-cheie ale campaniei (România puternică, Marea Unire, Schimbarea până la capăt şi Mândria de a fi român) proiectează parcă imaginea forţei liniştite a lui Mitterand.

Alegerea Arenei Naţionale pentru evenimentul de lansare a fost tot o decizie tactică: PSD, fiind cel mai mare partid, îşi permite să facă astfel de evenimente cu mulţi oameni ca o proiecţie de forţă, pe când celelalte partide, mai mici, sunt nevoite să recurgă la săli mai mici, închise, în care densitatea de oameni să fie similară, dar cu mai puţini participanţi, pentru ca la TV sau în imagini să nu se vadă locuri goale. În ceea ce este până acum cel mai mare eveniment politic din România, în care mesajul candidatului a fost întărit prin manipularea grafică şi sonoră a simbolurilor, Ponta a rostit un discurs care se doreşte o propunere de viziune, care va fi probabil explicitată în următoarele şapte săptămâni. Au fost prea puţine elemente concrete, aşa cum eram poate obişnuiţi, fără propuneri de politici, ci doar 20 de minute în care povestea personală şi politică a candidatului s-a combinat cu viziunea lui despre România (valorificând centenarul Marii Uniri) şi despre modelul de Preşedinte (prin raportare la anti-modelul Băsescu, căruia i s-a rostit numele o singură dată). De reţinut că Ponta nu a vorbit niciodată direct despre vreun adversar.

Klaus Iohannis a intrat în rolul jucătorului de poker care spune „sec”  la toate mâinile jucate de către Victor Ponta. Candidatul ACL a depus tot 2,2 milioane de semnături şi va face un eveniment de lansare cu 50.000 de oameni, cam cât congresul iniţial din 2012 al USL desfăşurat prima dată pe Arena Naţională. Tactica ACL şi a lui Iohannis este cât se poate de corectă, tot în paradigma votului util.

Candidatul dreptei transmite că are forţa, atât instituţională cât şi personală, de a ţine pasul cu tot ce va face Victor Ponta, dar în termenii pe care şi-i stabileşte pornind de la profilul personal şi politic.

Acest lucru este de natură nu doar să încurajeze activul ACL, dar ar putea să descurajeze activul PSD în măsura în care pesediştii erau convinşi că nimeni nu poate ţine pasul cu ei. Austeritatea candidatului, accentul său pe fapte (deşi proiectul său prezidenţial nu excelează nici prin viziune, nici prin explicitarea poziţionărilor faţă de temele importante) în dauna discursului reprezintă mănuşa aruncată anti-modelului pe care îl percepe în Victor Ponta.

Monica Macovei este personajul care atrage atenţia în această săptămână pentru că a reuşit să-şi strângă semnăturile şi a anunţat că se va înscrie oficial astăzi la BEC. Victoria Monicăi Macovei nu este una uşoară, deşi în acest moment este doar simbolică, dar are capacitatea de a-i energiza campania. Acum, provocarea pentru Monica Macovei devine transformarea semnăturilor în voturi, dar şi definirea unui mecanism de campanie funcţional. Entuziasmul unor suporteri ai domniei sale este lăudabil, dar el nu poate suplini experienţa şi strategia. Rămâne de văzut dacă Monica Macovei va fi un Nicuşor Dan al alegerilor prezidenţiale, în sensul în care lipsa de experienţă politică a susţinătorilor lui Nicuşor Dan a făcut ca acesta să rateze un loc în CGMB. Încă o dată, campania online a europarlamentarului iese în evidenţă, probabil cea mai bine gândită până acum.

Elena Udrea a adoptat o tactică mai adecvată dimensiunii PMP. Domnia sa a făcut turneul regiunilor României, vorbind despre investiţiile pe care le-a putut susţine ca Ministru al Dezvoltări, în timpul Cabinetelor Boc. Folosind capitalul politic dobândit ca ministru, Elena Udrea vrea să transmită mesaje la firul ierbii, arătând că dacă a putut face puţin ca ministru, poate face foarte mult ca preşedinte. Tactica se poate dovedi corectă, în măsura în care obiectivul raţional al candidatului PMP ar fi obţinerea unui procent care să treacă de 10%. Obiectivul se poate dovedi dificil în condiţiile în care încrederea în Elena Udrea nu depăşeşte 15%, iar cea în preşedintele Traian Băsescu se situează în jurul a 17% - o convergenţă în jos putem spune analizând tendinţele din sondajele INSCOP.

Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Prima parte a săptămânii a fost marcată de defensiva comunicaţională în care acţiunile Guvernului şi Parlamentului l-au situat pe candidatul Victor Ponta. Chestiunea manualelor şcolare şi a votului din Camera Deputaţilor asupra OUG privind primarii au permis o vivacitate peste aşteptări a ACL, din poziţia de principală forţă parlamentară de opoziţie. Victor Ponta a revenit la "butoane" de miercuri seara, după ce şi-a depus candidatura la BEC şi după evenimentul de la Arena Naţională.

Iohannis devine, încet-încet, challengerul inevitabil. Această săptămână a consolidat poziţia lui în plutonul candidaţilor de dreapta. Acţiunile de Opoziţie ale ACL, unde  Iohannis este vizibil alături de Vasile Blaga (depunerea moţiunii de cenzură, plângerea penală împotriva lui Liviu Dragnea), îi oferă şansa de a puncta şi pe frontul opoziţiei faţă de actul guvernării, nu doar din postura de candidat la preşedinţie.

Monica Macovei a reuşit să învingă aşteptările şi să strângă singură numărul uriaş de semnături necesar înscrierii în competiţia electorală. Este o victorie care trebuie să trimită către obiectivul următor. Dacă vrea persistenţă post-2014, Macovei trebuie să croiască pentru aceste alegeri povestea unui moment zero şi să descrie rezultatul său în liniile unui proiect politic mai amplu. Asta dacă nu se reîntoarce în noul PNL după 16 noiembrie.

Cu fiecare săptămâna cu care scena politică nu explodează, cu atât mai tare şansele de minorat politic ale zonei prezidenţiale cresc. La umbra poveştilor despre agenţi acoperiţi nu se ştie câte voturi există.

Perspective pentru săptămâna care urmează

Cel mai important moment al săptămânii care va începe ţine de anunţarea identităţii ofiţerului acoperit, în condiţiile în care marţi se va încheia perioada de depunere a candidaturilor, iar Traian Băsescu a declarat că, dacă candidaţii nu îşi vor face ei public trecutul, o va face domnia sa.

Al doilea moment de interes politic este legat de moţiunea de cenzură. Aici miza comunicaţională va fi, surprinzător, nu la Opoziţie, ci la Putere, care trebuie să facă o demonstraţie de forţă pentru respingerea moţiunii după eşecul de la votul din plenul Camerei a OUG privind migraţia aleşilor locali.

Nu în ultimul rând, de urmărit sunt şi candidaturile care pot veni pe turnantă, cea mai aşteptată fiind cea a lui Teodor Meleşcanu, care a declarat că luni va anunţa  public dacă va candida sau nu.

Practic, săptămâna care urmează va consfinţi îngustarea cadrului politic şi a câmpului electoral. Perioada romantică a campaniei se încheie.