Învinşii de la locale, şefi de filiale. PNL Bucureşti pregăteşte parlamentarele cu politicienii care au scos scoruri dezastruoase la alegerile din 5 iunie

Învinşii de la
locale, şefi de filiale. PNL Bucureşti pregăteşte parlamentarele cu
politicienii care au scos scoruri dezastruoase la alegerile din 5 iunie

Anca Boagiu, preşedintele PNL Sector 2. FOTO Mediafax

Cinci dintre cei şase şefi ai PNL de la filialele Capitalei sunt politicieni care le-au condus şi înainte de alegerile din 5 iunie şi au scos rezultate slabe la locale. Majoritatea acestor lideri sunt din vechiul PNL, însă jocurile la PNL Bucureşti sunt făcute de oamenii apropiaţi de Vasile Blaga.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatoarea Anca Boagiu este politicianul care întregeşte echipa şefilor liberali de la cele şase organizaţii de sectoare ale Capitalei, după ce a fost realeasă, miercuri seară, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Sector 2 cu 379 de voturi „pentru“ şi 16 voturi „împotrivă“, în urma unei şedinţe tensionate.

Cei doi candidaţi la şefia filialei, Anca Boagiu şi Romeo Pop (susţinut de liberalii veniţi pe filiera Forţei Civice care a fuzionat cu PDL), s-au certat pe durata şedinţei şi au continuat şi după ce s-a anunţat rezultatul final. Contracandidatul lui Boagiu a subliniat că el nu are oameni în comisia de numărare a voturilor, în condiţiile în care adversarul său din alegerile interne avea asemenea membri de partid.

 „Vă rog să mă susţineţi în a avea şi eu nişte oameni în comisia de numărare, care este o comisie destul de importantă”, a spus Pop, moment în care acesta a primit replica de la Boagiu. „Nu mă aşteptam ca între doi foşti combatanţi să apară neîncrederea, între doi membri de partid de la Sectorul 2”, a spus  senatoarea Boagiu.  Boagiu a agitat şi mai mult şedinţa în care a venit la pupitru şi a cerut să nu se mai dea plicuri în sală. Din primele rânduri s-a auzit că acestea ar fi plicuri cu bani, însă nu s-a putut dovedi dacă există sau nu acele plicuri. Până la urmă, Boagiu a câştigat fără emoţii alegerile, însă şedinţa a arătat că există disensiuni între grupurile din PDL şi cele din PNL.

De altfel, la alegeri au fost prezenţi Adriana Săftoiu şi Costică Canacheu, lideri ai PNL Bucureşti din aripa Blaga, însă reprezentanţii aripii Gorghiu, Cristian Buşoi şi Ovidiu Raeţchi, au lipsit, semn evident că între cele două grupuri relaţiile nu sunt cele mai bune.

„Ruşinea“ şi „spectacolul dizgraţios“

Prim-vicepreşedintele Adriana Săftoiu a sintetizat în doar câteva fraze situaţia din PNL: „Spectacolul pe care îl oferim este despre noi, despre PNL. Dacă cumva vă imaginaţi că acest spectacol se întoarce doar împotriva unui singur om, vă înşelaţi. În egală măsură ne plângem şi punem vina pe alţii că vorbim că această fuziune nu a avut loc. Spunem: Vai ce rea e lumea, ce rea e presa, ce răi sunt adversarii când spun că nu a avut loc această fuziune. Păi, aşa cum ne comportăm şi ce am văzut eu aici nu se numeşte fuziune. Aţi folosit toate breşele posibile şi unii şi alţii ca să ajungem la acest spectacol dizgraţios. (...) Ceea ce facem noi aici este ruşinos", a afirmat vicepreşedintele PNL Bucureşti.

Situaţia de la această filială de sector a fost, de fapt, singura care a dat bătăi de cap liberalilor. La Sectorul 1, liberalii l-au ales pe deputatul Mihai Voicu, singurul candidat, cel care condusese organizaţia şi înainte de alegerile locale. La Sectorul 3 a fost ales tot un fost lider de organizaţie, Florin Alexe, tot un PNL-ist vechi. O schimbare a avut loc unde a fost ales politologul Radu Carp, politician apropiat tot de vechiul PNL, preferat în detrimentul lui fostului PDL-ist Marius Rogin. Sectorul 5 a fost preluat, din nou, de liderul consilierilor generali ai PNL, Cristian Olteanu, în timp ce la Sectorul 6 a fost ales Răzvan Mironescu, fost candidat al liberalilor la ultimele alegeri.

Cu toate că cinci dintre cele şase filiale sunt conduse de vechi liberali, Vasile Blaga reuşeşte să-şi impună cuvântul şi ideile sale în organizaţia PNL Bucureşti prin intermediul Adrianei Săftoiu şi a lui Costica Canacheu, ultimul fiind vechi coleg al lui Blaga de pe vremea când PD era doar la început. De altfel, Săftoiu şi Canacheu vor fi pe locurile eligibile de deputaţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările