Întrevedere între premierul României şi cel al Republicii Moldova. Ce au discutat Ciucă şi Natalia Gavriliţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă şi Natalia Gavriliţa au avut prima întâlnire din funcţiile de premieri ai ţărilor pe care le conduc. FOTO Guvernul României
Nicolae Ciucă şi Natalia Gavriliţa au avut prima întâlnire din funcţiile de premieri ai ţărilor pe care le conduc. FOTO Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, după întrevederea cu Natalia Gavriliţa, că România este primul partener comercial al Republicii Moldova şi îşi doreşte consolidarea investiţiilor româneşti, iar pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri din această ţară, pentru a fi mai atractiv pentru investitorii români şi nu numai.

Nicolae Ciucă a declarat că vizita prim-ministrului Republicii Moldova marchează „continuarea efortului comun de punere în practică a agendei bilaterale, care este ambiţioasă şi orientată spre viitor”. „Am stabilit, de altfel, să avem o conlucrare intensă, pragmatică şi eficientă, nu doar la nivel de premieri ci şi la nivelul fiecărui membru al Guvernului”, a spus Ciucă, el mulţumind pentru sprijinul acordat de echipele medicale din Republica Moldova, în luna noiembrie, în contextul valului 4 virulent al pandemiei de COVID-19. 

Nicolae Ciucă a declarat că a discutat cu premierul Republicii Moldova despre interesul comun pentru extinderea cooperării în domeniul economic. „Avem un punct de plecare excelent, România este primul partener comercial al Republicii Moldova, ne dorim însă mult mai mult”, a mai spus prim-ministrul Nicolae Ciucă, arătând că susţine consolidarea investiţiilor româneşti în Republica Moldova şi pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri din această ţară, pentru a fi mai atractiv pentru investitorii români şi nu numai”. 

Premierul a mai spus că într-un orizont de timp cât mai apropiat doreşte să se încheie un nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova, în condiţiile în care vechiul acord, semnat în 2010, a ieşit din vigoare anul acesta, în luna martie. 

Şeful Guvernului a precizat că un subiect extrem de important este interconectarea energetică. „Mă refer, aici, la realizarea interconectării liniilor electrice între România şi Republica Moldova. Urmărim, de asemenea, implementarea proiectelor de infrastructură”, a mai declarat Ciucă, precizând că accentul este pe Podul de la Unghieni sau consolidarea podului rutier Galaţi-Giurgiuleşti.  Ciucă a mai spus că un subiect de interes pentru cetăţeni este legat de tarifele de roaming, şi încurajează găsirea de soluţii, prin diacuţii între operatorii de telefonie din cele două ţări. 

Nicolae Ciucă a anunţat că cele două Guvern vor avea la începutul anului viitor o şedinţă comună. „Avem şansa istorică să transformăm comunitatea de limbă într-o comunitate a marilor proiecte, în beneficiul celor de pe ambele maluri ale Pruturlui, prin construirea la propriu sau figurat de noi poduri”, a punctat Gavriliţă.

„Mă bucură că am ocazia să vizitez Bucureştiul la doar două săptămâni după vizita aici a preşedintei Maia Sandu, când a fost semnată şi nooua foaie de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite