Întrebări pentru doamna Viorica Vasilica Dăncilă

Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut deja un număr însemnat de zile de când d-na Viorica Vasilica Dăncilă s-a întors acasă după vizita „istorică” din Statele Unite.

Acolo unde a vorbit în numele a ceea ce şi-a îngăduit să spună a fi “poporul meu”. Ca şi cum ea, vida din Videle,  ar fi cine ştie ce cap încoronat ilustru. Respectiva vorbeşte în numele poporului. Cine îi dă dreptul? Un popor din care o înştiinţez pe sus-numita pe această cale că eu refuz a face parte pentru simplul motiv că, spre deosebire de insignifianta ei persoană, am intrat şi la liceu, şi la facultate pe bune şi din prima, nu am plagiat nimic, nu m-am asociat cu furii de teapa unui Liviu Nicolae Dragnea şi nici nu am făcut într-o viaţă atâtea greşeli de logică şi de limbă română câte comite ilustrissima ei persoană în decursul a mai puţin de 24 de ore. Aceasta, probabil, în primul rând spre bucuria şi deliciul ministrului Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu, care nu ştiu cum nu intră în pământ de ruşine şi cum mai are obraz să le ceară elevilor să înveţe şi profesorilor să îşi facă datoria atunci când stă la masă, ia notiţe şi îndeplineşte ordinele acestei analfabete funcţionale.

În SUA, doamna Viorica Vasilica Dăncilă a debitat verzi şi uscate, a făcut pe importanta, a dat cu umilinţă din coadă în schimbul unei poze şi a unor felicitări convenţionale venite din partea vicepreşedintelui Statelor Unite. Care, drept bonus pentru slugărnicie, i-a mai şi promis că într-o zi, probabil cândva pe la Sfântu Aşteaptă, va face o vizită oficială în România.

Tot în SUA aceeaşi doamnă V.V. Dăncilă a băgat bani buni în puşculiţa preşedintelui Donald Trump, cazându-se împotriva tuturor regulilor şi uzanţelor, la hotelul proprietate-personală al acestuia. Sperând că astfel îi va obţine bunăvoinţa şi pe cale de consecinţă preşedintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, va reprimi viza de SUA.

Tot în Statele Unite, doamna Dăncilă a fost recompensată cu ropote de aplauze de o adunare ce nu putea să se comporte altfel de vreme ce a auzit exact ceea ce voia să audă, fiind copleşită de sumedenia de promisiuni fără acoperire făcute de o agramată care, printr-o cumplită bătaie de joc a istoriei şi a sorţii, a ajuns să fie primul premier-femeie al României.

Doamna Dăncilă Viorica Vasilica a făcut toate acestea cu preţul sacrificării intereselor reale ale ţării. Cu preţul aruncării pe apa Sâmbetei a 50 de ani de diplomaţie românească. Al periclitării bunelor relaţii pe care România le avea cu ţările arabe şi a şanselor noastre de a obţine un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Cu preţul situării României în afara normelor de conduită diplomatică ale ţărilor Uniunii Europene.

Toată această avalanşă de gafe pentru care, într-o ţară normală, doamna Dăncilă ar fi trebuit să îşi dea demisia, este calificată de insa cu pricina dar şi de cei plătiţi ca să o laude – d-alde Cristoiu, Chirieac, ceata de ţamabalagii de la România tv şi Antena 3, drept succes. Încă două-trei astfel de succese, plus cel al împrumutului de 3 miliarde de euro cu o dobândă ameţitoare cu care se laudă playboyul Teodorovici, şi România intră în colaps.

Însă rămâne să aflăm câteva lucruri asupra cărora atât doamna Dăncilă cât şi purtătorul ei oficial de vorbe,  dl. Nelu Barbu (a propos, insul acesta mai există, mai ia leafă, mai are rang de secretar de Stat în guvernul României?) păstrează o tăcere mai mult decât suspectă. Ca, de pildă:

1) Ce caracter a avut vizita făcută în Statele Unite de doamna V. V. Dăncilă - oficială, semi-oficială, privată, de plăcere?

2) De ce pe site-ul guvernului a apărut doar că doamna Dăncilă se află, simplu, undeva, în vizită.

3) Cine a suportat costurile, Guvernul României, cei care au invitat-o drept pentru care au auzit muzica ce le place, doamna Dăncilă însăşi?

4) Nu s-a găsit nimeni, nici o persoană, dintre liota de consilieri, care absolvenţi de facultăţi private, care cu doctorate plagiate, să îi spună că nu se face să se cazeze la hotelul lui Donald Trump?

Ştiu că un set de întrebări asemănătoare, dacă nu cumva chiar identice i-au fost adresate zilele trecute de ziaristul Florin Negruţiu doamnei Dăncilă într-un editorial apărut pe republica.ro. Cum au rămas fără răspuns fiindcă doamna Dăncilă răspunde doar la ce vrea coafura ei, i le reamintesc că poate, poate. Şi cu gândul că personajul acesta care întruchipează o parte din răul care s-a abătut asupra României nu poate face chiar ce vrea nesemnificativul ei IQ.

Cert e doar un singur lucru. Că d-na Viorica Vasilica Dăncilă a dat-o iar cu bâta în baltă. Numai că mizeria aferentă s-a proiectat nedrept pe obrazul ţării pe care ea, Dragnea, guvernul, Tăriceanu, PSD-ul, ALDE şi alte asemenea arătări stranii şi diforme o umilesc din ianuarie 2017 încoace.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite