Între democraţie şi salvarea de vieţi omeneşti, ce alegem? Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii…

Preşedintele Iohannis şi premierul Ludovic Orban au criticat dur CCR pentru decizia de a declara neconstituţionale mărirea amenzilor în perioada Stării de Urgenţă. Amenzi uriaşe, dar care au condus la salvarea de vieţi omeneşti. Cine are dreptate, CCR sau conducerea statului? Grea dilemă! Ne întoarcem la discuţia respectării Constituţiei şi la „jadarmul” respectării ei, CCR.

Trebuie spus că de data aceasta, toţi cei nouă judecători, inclusiv Livia Stanciu şi Simina Mezincescu, au fost de acord cu decizia CCR privind amenzile.

Ce rol are CCR

De la început trebuie spus că o societate democratică se bazează pe un set de principii juridice, valori, aprecieri de ordin general, înscrise în Constituţie. Pe care toţi membrii societăţii trebuie să le respecte. În elaborarea de legi, OG-uri, alte acte normative, politicienii au obiceiul s-o mai ia pe „arătură”, adică să se abată de la ce scrie în Constituţie, mai direct sau mai subtil. Şi atunci, trebuie ca un jandarm să supravegheze, să controleze şi să dea ordinul „la loc comanda”. Acel jandarm este CCR.

Prevederile constituţionale sunt necesare mai ales atunci când forţe politice au înclinaţii totalitare, lupi cu blană de oaie. Atunci trebuie ca jandarmul să intervină, să le ia „jucăria” juridică din mână.

CCR de la noi are înclinaţii politice, de o parte sau de alta. Pentru că este alcătuită prost, cu numiri în functii de judecător al CCR de către partide şi persoane politice, vremelnic ajunse în funcţii înalte. Mai bine ar fi că judecătorii CCR să fie aleşi cu votul magistraţilor din toată ţara. Şi-ar salva atunci credibilitatea şi obiectivitatea.

Cum s-a ajuns la amenzile uriaşe din Starea de Urgenţă

Art 53 din Constituţie

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art 115

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

De reţinut că în Constituţie se prevede expres că OUG-urile nu pot afecta „drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”. Cu această prevedere nu se poate juca nimeni. Nici măcar în Starea de Urgenţă.

Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt enunţate explicit în Constituţie, la Capitolul II, art 22-53. Dacă totuşi, în situaţii care impun Starea de Urgenţă, de Asediu, sau de Alertă, sunt necesare restricţii ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, acestea pot fi luate EXCLUSIV de către parlament. Nu de guvern, de preşedinte, ministru de Interne, sau alte instituţii sau şefi de instituţii. Şi nici prin Ordonanţele Militare emise în cadrul Stării de Urgenţă de către ministrul de Interne.

Care sunt criticile CCR

Nu avem încă motivarea deciziei, dar din Comunicatul de presă al CCR înţelegem unele lucruri.

Totul a pornit de la art 28 din OUG 1/1999. Care spune:

Art. 28. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Art. 9. - Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite.

CCR constată, pe bună dreptate:

„prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi principiul restrângerii proporţionale a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituţie.

„în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)”

Dincolo de multe alte argumente juridice, CCR spune că limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale se poate face doar prin Lege emisă de parlament, nu prin OUG, Ordonanţe Militare sau alte acte normative. Aşa spune Constituţia.

Sigur, în cazuri de extremă urgenţă, cum ar fi riscul infectării unei mari părţi din populaţie cu un virus ucigător, nu ai timp să ceri parlamentului o lege prin care să-ţi aprobe carantinarea unor focare de infecţie, închiderea unor oraşe sau comune, carantinarea celor intră în vamă venind din zone roşii ale pandemiei. Ce facem? Cum împăcăm cerinţele Constituţiei cu situaţia critică din teren, cu nevoia de acţiune imediată, care impune şi restricţii ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale?

Grea întrebare la care eu nu am un răspuns. Revine experţilor în drept constituţional să propună la o viitoare modificare a Constituţiei soluţii pentru această situaţie. Situaţia este şi mai problematică în perspectiva emiterii Stării de Alertă, care nu poate conţine restricţii ale drepturilor si libertăţilor fundamentale.

Fără o reacţie a CCR riscul era ca, în viitor, forţe politice cu „gusturi” dictatoriale, să profite de o stare de urgenţă mai importantă sau mai puţin importantă, pentru a impune restricţii ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale disproporţionate faţă de situaţia de fapt, prin OUG-uri şi alte acte normative inferioare legilor. De exemplu, restrângerea dreptului la informare, închiderea unor instituţii de presă, restricţionarea internetului, dreptul la manifestaţie şi asociere. Dacă astfel de forţe politice n-ar fi cenzurate de parlament sau CCR, ar putea instaura o dictatură de facto, în „blana de oaie” a democraţiei.

De aici rezultă necesitatea de a cântări foarte bine soluţiile în viitoarea modificare a Constituţiei.

În concluzie, între salvarea de vieţi omeneşti şi respectarea regulilor democratice, ce alegem? Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii…