„Întâlnirea de la GRIVCO”. Băsescu a povestit la Adevărul Live cine a mediat înţelegerea sa cu Voiculescu, în 2004

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepremier George Copos a fost cel prin intermediul căruia Traian Băsescu l-a convins, în decembrie 2004, pe Dan Voiculescu să rupă PC de PSD şi să între la guvernare alături de Alianţa DA. După 10 ani de la acel moment, George Copos este astăzi în postura eliberatului condiţionat după condamnarea sa lapatru ani de închisoare cu executare în dosarul „Loteria” instrumentat de DNA începând cu 2006.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a relatat la Adevărul Live cum a avut el însuşi o „întâlnire la GRIVCO". La începutul primului mandat, fostul şef al statului a mers să se întâlnească cu Dan Voiculescu la sediul firmei sale pentru a-i propune să retragă PC din alianţa cu PSD, cu care participase la alegerile parlamentare şi să treacă în majoritatea care ar fi urmat să susţină Alianţa DA.

„Dan Voiculescu m-a refuzat. N-a fost de acord, e în regulă, dar aveam un alt canal, pe George Copos. El a fost intermediarul între mine şi Dan Voiculescu, l-a convins şi am reuşit să facem Guvernul”, a arătat Băsescu care a fost mediatorul pentru ceea ce a numit ulterior „soluţia imorală”.

Cât despre Dan Voiculescu, cu care a avut un conflict deschis după ruperea Alianţei DA, Băsescu spune că, la fel ca şi în cazul lui Adrian Năstase, nu are resentimente. „Nu am acest sentiment de duşmănie faţă de Voiculescu. Îl tratez ca pe un turnător dovedit. Nu l-am duşmănit”, a adăugat fostul preşedinte.

Citeşte şi:

VIDEO Interviu-Eveniment: Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut analiza ultimilor zece ani în fruntea statului 

Traian Băsescu a venit luni, 4 mai, la Adevărul Live, pentru o discuţie sinceră despre cei 10 ani în fruntea statului. Fostul preşedinte al României a explicat deciziile controversate pe care a trebuit să le ia de-a lungul celor două mandate la Cotroceni, cum şi-a ales oamenii cu care a condus ţara şi enumeră momentele critice în care a luat decizii capitale.

VIDEO Băsescu: „N-am avut niciodată o relaţie personală urâtă cu Năstase”. Ce foaie i-a dat contracandidatului său la dezbaterea finală din 2004

Fila pe care Traian Băsescu i-a înmânat-o, la finalul ultimei dezbateri televizate dinaintea alegerilor din 2004, contracandidatului său, Adrian Năstase, era "o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva", spune fostul preşedinte, după 10 ani.

Băsescu: „Putin vrea influenţă în regiune. De câte ori îl întrebi de ce nu îşi ia tancurile găseşte o explicaţie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat luni, la Adevărul Live, că motivul pentru care a ales să nu meargă în politica externă „pe relaţia tradiţională cu Franţa” a fost acela că „nu se lipea cu SUA” în acel moment. Băsescu spune că a cultivat, în schimb, relaţia cu Angela Merkel pentru că „Germania nu-i fitecine”, a fost „o ţară corectă, care a spus întotdeauna ce doreşte”.

Băsescu, despre răpirea jurnaliştilor din 2005: Nu s-au plătit bani pentru răscumpărare. Au fost alte formule

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, la Adevărul Live, despre momenul răpirii jurnaliştilor români şi despre fuga lui Omar Hayssam din ţară.

Băsescu: „Putin vrea influenţă în regiune. De câte ori îl întrebi de ce nu îşi ia tancurile găseşte o explicaţie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat luni, la Adevărul Live, că motivul pentru care a ales să nu meargă în politica externă „pe relaţia tradiţională cu Franţa” a fost acela că „nu se lipea cu SUA” în acel moment. Băsescu spune că a cultivat, în schimb, relaţia cu Angela Merkel pentru că „Germania nu-i fitecine”, a fost „o ţară corectă, care a spus întotdeauna ce doreşte”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite