Mai în tăcere şi mai fără rost decât cu Faleze de nisip a lui Dan Piţa, de reîncarnaţii cenzori ai Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste ce bântuie acum studiourile Antenei 3 sau cele de la România tv.

La prima vizionare, am avut impresia că asist la proiecţia unui ciné-vérité având drept personaje un profesor sadic şi o studentă defel pregătită. Că văd reconstituirea pe peliculă a unui examen cu public în cursul căruia profesorul, ajuns la final de carieră şi frustrat că aceasta s-a consumat într-o universitate de mâna a şaptea (Traian Băsescu), îşi ia revanşa şi iese spectaculos din scenă, printr-o lecţie finală, mega-umilind o multidiplomată de la Harvard (Ioana Petrescu). Ba chiar vrând să-i arate şi ei, dar şi întregii asistenţe, că şi acolo, la Harvard, diplomele nu certifică întotdeauna competenţă. Ba chiar că se vând şi se cumpără cam tot la fel cum se vând şi se cumpără la Universitatea Spiru Haret, aflată în proprietatea fostului activist comunist Aurelian Bondrea, un fel de Emil Bobu al învăţământului de pe vremea lui Ceauşescu. Şi că, la o adică, şi Harvardul ar putea intra în lichidare pentru lipsă de performanţe academice, asemenea Universităţii de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea”, aducând în acest sens argumente faptice infinit mai solide decât cele “de suflet” şi de “vom trăi şi vom vedea” cu care Guvernul României poate deocamdată să probeze că economia ţării ar fi pregătită să suporte şocul scăderii cu cinci puncte procentuale a CAS-ului la angajatori.

La a treia sau a patra vizionare, mi-am dat seama că scenariul filmului turnat la  Cotroceni nu are, în fond, nimic de-a face cu acela al unui examen. Că Traian Băsescu nu joacă  rolul niciunui profesor. Că modelul după care şi-a construit prestaţia cinematografică a fost acela al examinatorului fals ştie-tot de la concursurile de genul Vrei să fii miliardar.

Asemenea acestuia, Traian Băsescu a memorat impecabil şi întrebările, şi răspunsurile. Inclusiv pe acela cu, de acum, celebrul MTO.

Le-a rostit pe ambele pe un ton jos, cu pauze misterioase, atent studiate. Asigurând tot el sound design-ul, înlocuind prin mimică privirea sticloasă, îngheţată, dătătoare de fiori reci pe care Traian Băsescu şi-a amintit că o avea, pe vremea când presta la Steaua fără nume, răposatul Dan Deşliu.

Actor de tip brechtian, ştiind ce înseamnă aceea “ieşire din rol” şi când se cuvine apelat la aceasta, când trebuie apelat la efectul de real, Traian Băsescu, regizorii şi producătorii mini-blockbusterului cotrocenist şi-au maximizat şansele de reuşită, confiscând în folos propriu soluţia “sună un prieten”, în rolul acestuia fiind distribuit consilierul prezidenţial Bogdan Drăgoi.

De  partea cealalaltă, sărmana ministriţă Ioana Petrescu nici măcar de un prieten nu a avut parte căci suficientul Victor Ponta a preferat cufundarea într-un dulce somnuleţ de după-amiază. Trezit brusc din el, încă tânărului premier al României nu i-a mai rămas decât să joace prost rolul Agamiţă Dandanache.

În 1996, către sfârşitul “anilor romantici”, cum le spune în amintirile ei Gabriela Adameşteanu, actorul Ion Caramitru l-a învăţat pe aspirantul la preşedinţie Emil Constantinescu  cum să se joace cu ochelarii şi cum să rostească cât mai tuşant cu putinţă celebra replică “domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?” Pe vremea aceea cuvioşenia mai era încă eficientă, iar dl. Constantinescu l-a învins creştineşte pe Ion Iliescu .

În “sângerosul ” an electoral 2014, Traian Băsescu, asumându-şi rolul de examinator la un concurs de genul “cine ştie câştigă”, încearcă să blocheze drumul spre Cotroceni al lui Victor Ponta în toate modurile posibile. A făcut-o luni măcelărindu-i fără milă ministrul de finanţe. Pentru moment, efectul pare a fi fost devastator, misiunea de etapă îndeplinită. Nu contează că pentru asta pe toate meridianele şi paralele Globului se va putea vedea cât de jos e nivelul discuţiilor din palatele în care se concentrează decizia politică şi economică din România.
Problema e însă alta. Câţi din spectatorii care, ba s-au amuzat, ba au râs gros, ba s-au înfiorat urmărind filmuleţul turnat în platourile de la Cotroceni şi livrat cu maximă prompitudine de acesta îşi vor aduce aminte de el în noiembrie, atunci când se vor afla în cabina de vot. Şi câţi se vor gândi că încă o alegere greşită poate avea drept consecinţă măcelărirea propriului lor viitor ca şi cel al ţării în care trăiesc.