Îngrozitorii făcători de pace

Chiar dacă la nivel propagandistic se prezintă ca făcătoare de pace, Rusia este stat agresor, ce a încălcat un tratat. Ce tratate urmează? Slaba şi tardiva reacţie a responsabililor europeni faţă de „pacificarea” rusească a Ukrainei este cel puţin îngrijorătoare.

Nici nu era de aşteptat altă justificare din partea ruşilor pentru agresarea Ukrainei decât protejarea unei părţi a populaţiei acesteia şi instaurarea păcii. Protejarea faţă de ce? Simplu! Faţă de eternul inamic al comunismului: fascismul. Orice opinie plasată în afara celei de la Kremlin este etichetată drept „fascism”.

Recunoaşteţi interpreţii! La începuturile comunismului în România, orice opozant al comuniştilor (indiferent că era ţărănist, liberal sau chiar social-democrat) era etichetat drept fascist (cu toate că o bună parte dintre adevăraţii fascişti înlocuiseră crucea cu steaua roşie). Iar la începutul postcomunismului, protestele anticomuniste din Piaţa Universităţii au fost etichetate de către Ion Iliescu (acest făt cu steaua roşie în frunte) tot ca „fasciste”. Comuniştii, indiferent cum îşi mai spun acum, au rămas la acelaşi mod de gândire maniheist şi simplist, incapabili să perceapă şi să respecte diversitate. Parafrazând o expresie kantiană, în noaptea minţii lor toţi opozanţii sunt fascişti.

Şi în cazul demonstraţiilor din Kiev au fost voci „din toate ţările”, noi negustori de iluzii comuniste, care au etichetat manifestaţiile drept „fasciste”. Prezenţa în Piaţă şi a reprezentanţilor unor grupări de această factură a fost suficientă pentru a arunca anatema pe întreaga populaţie participantă. Întrebare simplă: dacă mişcările ar fi fost ale fasciştilor, oare o întreagă naţiune stătea acasă şi nu sărea să-şi apere preşedintele şi guvernul? Câte manifestaţii pro-Ianukovici au fost şi de ce amploare? S-a văzut.

Cel care le-a cerut ruşilor să intervină pentru o aşa-zisă reinstaurare a păcii este nimeni altul decât fostul preşedinte, izgonit de la conducere din cauza crimelor din Euromaidan. Recurgând la un sofism de râsul lumii, ruşii trec peste lipsa de legitimitate a aceluia şi se prefac că au primit solicitarea de la primul om în stat. Dincolo de toate minciunile emise de la Kremlin, rămâne un fapt: Rusia a trimis militari, cu însemne şi fără însemne militare, pe teritoriul altui stat. Deci, este stat agresor. Dar, la nivel propagandistic, e făcător de pace.

Poveştile cu apartenenţa Crimeei la Rusia ş.a.m.d. nu au nicio relevanţă. Rusia a semnat un tratat pe care îl încalcă cu nonşalanţa-i şi dispreţul binecunoscute în cazuri similare. Ce tratate urmează? Iar a scuza gestul Rusiei arătând că şi SUA au invadat ţări iar nu are relevanţă, cel puţin pentru noi, ca români. În primul rând, nu pot exonera pe cineva de o vină pe motiv că mai sunt şi alţii. În al doilea rând, România nu a avut experienţa vreunei invazii americane, ci a uneia sovietice. Iar invazia sovietică i-a adus cele mai mari nenorociri: crime şi jafuri, abuzul şi mitocănia ca instrumente de guvernare. Căci invazia nu s-a făcut cu Dostoievski, Ceaikovski şi Tarkovski, ci cu Chişinevski, Nikolski şi... Kalaşnikov. De asta au aşteptat în zadar atâta timp românii invazia americanilor.

Slaba şi tardiva reacţie a responsabililor europeni faţă de „pacificarea” rusească a Ukrainei este revoltătoare. Nu atât pentru ukrainenii care au ieşit în Euromaidan pentru a alege calea europeană a ţării lor, cât mai ales pentru noi, cotizanţi ai UE, cu o experienţă îndelungată în astfel de pacificări şi protecţii. Dacă stimabilii domni comozi de la Bruxelles nu au aflat, poate află acum că, atunci când e vorba de invazii, ruşii sunt „creştini ce nu au sărbătoare”. Până trece weekendul plictisiţilor burghezi bruxellezi, ruşii cotropesc cu pacea lor tot ce le stă în cale. Iar de pe poziţiile ocupate abuziv ştiu să nu mai plece, ba chiar obişnuiesc să emită noi ameninţări.

În timpul jocurilor olimpice de la Soci, au circulat pe reţelele de interacţiune socială o serie de fotografii cu ciudăţeniile confortului oferit de ruşi oaspeţilor. Mare carieră a făcut cea care înfăţişa toaleta cu două locuri. Ce expresie a raportării faţă de intimitatea celuilalt! Ruşii îşi iubesc atât de mult semenii încât nici acolo unde şi regele merge singur nu îi lasă. Cum, de ce? Din grija pe care o manifestă faţă de aproape. Cred că respectiva imagine poate fi un avertisment. În curând, în baia fiecărui ukrainean va mai fi instalat câte un bideu, pe care va sta un rus ce va veghea ca fratele său ukrainean să se nevoiască în pace.

Poate că ar trebui ca fiecare responsabil dilematic de la Bruxelles să se trezească, să privească acţiunea ruşilor ca pe un duş rece. Altfel, s-ar putea ca într-o zi să se trezească într-o cabină cu două duşuri şi cu un rus dispus să-l spele pe spinare.