Începutul voievodatului lui Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Singurii oameni care ar fi putut avea puterea să îl demită sau îi influenţeze mandatul lui Ponta sunt astăzi arestaţi sau în drum spre arest“
„Singurii oameni care ar fi putut avea puterea să îl demită sau îi influenţeze mandatul lui Ponta sunt astăzi arestaţi sau în drum spre arest“

Alegerea lui Victor Ponta ca preşedinte al PSD în 2010 a fost orchestrată de baronii ”bătrâni” din partid care i-au aruncat atunci la gunoi pe Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu. Alegerea a fost gândită pentru ca ei să îşi poată păstra puterea şi să nu rişte reapariţia unui politician experimentat precum Năstase care le-ar submina influenţa. Astăzi, la 5 ani de la acel moment, Ponta i-a îngropat, pas cu pas, pe toţi aceia care l-au girat.

Mult mai experimentat decât credea majoritatea, abil şi incredibil de pervers, Victor Ponta a identificat cea mai mare problema pentru consolidarea sa, în leadershipul PSD. Oricine ar fi fost ales preşedinte în 2010 era automat subjugat influenţei baronilor din Vrancea, Constanţa, Iaşi, Gorj sau Teleorman. Ponta a realizat repede că într-un fel sau altul aceştia trebuie neutralizaţi. PSDul era singurul partid din România care nu îşi urma spăşit şi necondiţionat liderul şi în care fiecare baron în parte avea mai multă putere singur decât însuşi preşedintele partidului. Toţi au ajuns, rând pe rând, victimele vicleniei lui Ponta. 

Prima victimă - Adrian Năstase. Imediat după moţiunea de cenzură din 2012 se vorbea despre o revenire a lui Adrian Năstase în politică şi chiar de o potenţială candidatură la prezidenţialele din 2014. Mişcarea perversă şi de imagine a lui Ponta, venită cu zece zile înaintea pronunţării sentinţei finale în dosarul Năstase, efectiv l-a îngropat pe fostul premier. Ponta l-a pus pe Adrian Grăjdan, un anonim numit de partid şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, să retragă instituţia ca parte civilă din proces. A îmbrăcat acţiunea atât de abil încât i-a convins şi pe judecători că bătrânul Năstase însuşi ar fi cerut-o, astfel că mişcarea l-a înfăţişat pe acesta ca vinovat clar. Rezultatul - 2 ani de închisoare pentru tatăl politic al lui Ponta şi sfârşitul carierei politice. 

A doua victimă - Liviu Dragnea. În primele luni de guvernare USL, Dragnea a reuşit să pornească cu o imagine de tehnocrat într-ale administraţiei şi de lider informal al PSD. Secretar general PSD la momentul acela, coordonatorul „victoriilor socialiste”, Dragnea începuse să fie vehiculat pe surse ca o alternativă la conducerea guvernului în situaţia în care în decembrie 2012 Traian Băsescu s-ar fi încăpăţânat să nu îl numească pe Ponta premier. Ştiind că Referendumul va fi ultra monitorizat, l-a încurajat pe Dragnea să facă „tot ce ştie” asigurându-l şi pe el şi pe Crin Antonescu că toţi liderii europeni de la Martin Schulz la Barroso îl vor eliminat pe „tiranul de la Cotroceni”. Dosarul penal era iminent iar Victor Ponta se comporta ca şi cum nu ar fi ştiut nimic din ceea ce se întâmpla la partid. Pur şi simplu l-a ademenit într-o cursă cu final previzibil. Această lovitură a rupt relaţiile dintre cei doi, ei având aproape 2 ani în care nici măcar nu se salutau în privat. Din nou pervers, în 2013 l-a „promovat” vicepremier şi preşedinte executiv PSD ştiind că din acel moment este la mâna sa şi că mersul procesului depinde de mărturiile şi probele pe care Ponta le va administra. Ipoteza lansată în urmă cu două luni de procurorii DNA, cum că martorii din proces s-ar fi înţeles asupra declaraţiilor, inclusiv Victor Ponta, a cântărit foarte mult în sentinţa pronunţată vineri şi arată cum Ponta a acţionat „chirurgical” în dosarul Referendumului.

Astăzi îi plânge de milă (pentru prostimea din partid) şi a vrut chiar să îi arunce pomană, într-o nemărginită „mărinimie”, funcţia de preşedinte executiv. Umilit public într-un mod ireparabil, delegitimat politic, Dragnea de astăzi încolo îşi va aştepta cu emoţie sentinţa finală din recurs. Este mort din punct de vedere politic şi administrativ.

Următoarea victimă - „Baronaşul” Duicu. Preşedintele de la Mehedinţi nu era, în fapt, un baron comparabil cu venerabilii din Moldova. El a fost sacrificat pentru a fi un exemplu şi un semnal pentru ceilalţi. Prin faptul că negocierile pentru şeful poliţiei, o miză locală total nesemnificativă, au apărut în public inclusiv cu stenogramele din biroul Premierului României, mulţi au înţeles că devine riscant să continue să negocieze prin şantaj cu Victor Ponta pentru că se pot „arde”. Semnalul a fost foarte eficient, puţini şi-au mai permis (în afară bineînţeles de Sebi Ghiţă) să se mai „tragă de brăcinar” cu premierul. Lecţie învăţată.

Victimele următoare - gruparea de la Constanţa. Aici morala a fost puţin diferită. Nicuşor Constantinescu a fost o victimă colaterală (la nivelul său intelectual nici nu a fost nevoie de mult efort) dar semnalul era pentru Radu Mazăre. Mazăre a fost primul baron care a început o mişcare de disidenţă în interiorul partidului. Având şi o relaţie privilegiată directă cu Traian Băsescu şi Elena Udrea, Mazăre era de-a dreptul periculos şi putea submina puternic autoritatea lui Ponta. Circul internării lui Constantinescu prin SUA şi Turcia a fost ideal pentru că a ţinut multă vreme reflectoarele pe Constanţa, iar săltarea lui Mazăre din restaurant l-a făcut pe acesta din urmă să nu îl mai susţină pe Ponta la prezidenţiale şi să pornească (prin fratele său, deputat) pe un nou drum alături de Mircea Geoană. Finalul, arest preventiv şi un şir nesfârşit de dosare penale cascadă.

Trofeul de război - Viorel Hrebenciuc. După „epoca Cozmâncă” PSDul a avut timp de 10 ani un singur „tătuc” adevărat. Toate combinaţiile politice şi de afaceri erau girate într-un mod „notarial” de Hrebe. Dacă acceptăm că ceilalţi lideri erau „Baroni”, guzganul era de-a dreptul „Conte” în PSD. Era personajul cel mai puternic din partid căruia i se supuneau voluntar baronii. Era un peşte mare care cerea o momeală pe măsură şi un produs de comunicare adecvat. Cu sacrificii enorme, a 4-5 parlamentari anonimi ai PSDului, cu sacrificiul unor lideri şi parlamentari PNL şi UDMR şi a unor ofiţeri din servicii, s-a creat povestea suprafeţei de pădure furate care se „putea vedea de pe lună”. O impecabilă campanie de comunicare, un dosar gândit minuţios, vreo 3 luni de puşcărie şi… o stea care s-a stins.

Victima poporului - Vanghelie. Strategic, Ponta nu putea accepta o ameninţare directă la autoritatea sa de preşedinte al partidului. Gruparea disidenţilor romantici condusă de Geoană nu are absolut nicio şansă să rupă măcar un procent din PSD dacă nu are în spate un lider de partid. Asocierea lui Geoană cu Vanghelie era foarte periculoasă pentru Ponta. Geoană era „gonflabila” de aşezat în vitrină pentru credibilizarea electorală a proiectului, iar Vanghelie era omul care putea construi BOBurile (adică Birourile Organizaţiilor de Bază) din teritoriu. Pe fondul victoriei lui Klaus Iohannis şi a efervescenţei post-electorale a PNLului, proiectul era extrem de periculos pentru Ponta. Din nou, un produs de comunicare impecabil (dacă Vanghelie ar fi furat sumele vehiculate ar intra în primii 5 cei mai bogaţi români), puţin scandal-telenovelă cu Oana Niculescu Mizil şi încă o legendă vie a vechiului PDSR apusă ireversibil.

Victimele colective - dosarul Microsoft. Un exerciţiu de intimidare „şcoală” pentru curajoşii din PSD. Un dosar pornit din pixul lui Victor Ponta, îndreptat, chipurile, spre afacerile PDListe, dosarul Microsoft a adus în ancheta un lot de PSDişti, toţi din garda veche. Andronescu, Nica, Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Micky Şpagă şi, cu bătaie lungă, din nou, Adrian Năstase. Un dosar ciudat, în care astăzi sunt anchetaţi şi arestaţi doar responsabilii lotului 2. Lotul 1 din guvernul Năstase este urmărit penal fără să fi fost vreunul chemat la audieri depinzând, probabil, de informaţii suplimentare pe care Guvernul le poate transmite oricând. 

Morala: Ponta nu se teme, în numele justiţiei, să sacrifice loturi întregi, nu doar trofee. Prin dosarul Microsoft le-a arătat „tupeiştilor” că guvernul are la îndemână o armă pe care nimeni nu a luat-o în considerare niciodată: Corpul de Control al Primului Ministru care este prin lege la dispoziţia sa. Oricând, la orice oră şi în orice speţă poate fi asmuţit asupra oricui doreşte premierul. Foarte periculos, aviz amatorilor!

O victimă „în suspensie” şi aflată total la mâna lui Ponta este tata socru. În contextul multor legende urbane legate de o prietenie a Dacianei cu Cătălin Ivan sau a unor Parti Pris-uri făcute de tatăl ei cu diferite găşti, Ponta a lansat mai multe teasinguri din care Ilie Sîrbu ar fi trebuit să înţeleagă că la un moment dat dictonul Fiat Iustitia et Pereat Mundus ar putea fi valabil… pentru toţi. Nu ar fi foarte surprinzător ca într-un anumit context, Ponta să dea un exemplu societăţii aruncându-şi socrul în cuşca leilor.

Singura victimă „sinucisă” pentru care probabil oricum Ponta pregătise ceva dar n-a mai apucat să materializeze nimic, a fost amorezul de la Iaşi. O altă legendă a ”şmenului” în PSD şi în guvernele PSDului, nimeni nu cred că şi-ar fi imaginat că Nichita va cădea pe un scandal… de inimă rănită. A fost o surpriză pentru toţi cei care ştiau ce obiective are prin Ministerul Transporturilor şi prin alte structuri guvernamentale. Un efort în minus pentru Ponta.

Pe lângă victimele de mai sus au mai fost şi alţii, de o forţă mai redusă în partid, care au fost ”puţin” înghiontiţi de Ponta pe tobogan: Cosma de la Prahova, Ciupercă de la Ialomiţa, Bîgiu de la Buzău (care a crezut ca a descoperit Paradisul prin trădarea din octombrie, când a părăsit PNL), Bunea Stancu de la Brăila sau Pendiuc de la Piteşti.

Cazul cu adevărat interesant şi de urmărit este cel al lui Marian Oprişan. Judecat ani întregi într-un proces strămutat la Judecătoria Cluj-Napoca, preşedintele de la Vrancea a obţinut în primă instanţă o achitare în condiţiile în care experţii din dosar sunt arestaţi preventiv pentru influenţarea expertizei şi contraexpertizei. Dincolo de interpretarea juridică situaţia în sine e o fractură logică. Este de urmărit ce se va întâmpla în recursul declarat de DNA.

Singurii oameni care ar fi putut avea puterea să îl demită sau îi influenţeze mandatul lui Ponta sunt astăzi arestaţi sau în drum spre arest.

Trăgând linie, partidul este acum curăţat. Nu în sensul gândit de cetăţean, nu în spiritul României 2.0. a lui Iohannis. Ci în folosul nemijlocit al lui Victor Ponta care, în nota titlurilor nobiliare împământenite, devine un soi de cneaz sau voievod. Prin perversitatea cu care le-a plâns de milă fiecăruia la timpul lui, prostimea partidului îl simpatizează şi crede în sinceritatea lui. De cealaltă parte, liderii care astăzi sunt încă în linia a doua şi a treia înţeleg mesajele şi, dacă au un minim de inteligenţă, nu se vor evidenţia în perioada următoare. Singurii oameni care ar fi putut avea puterea să îl demită sau îi influenţeze mandatul lui Ponta sunt astăzi arestaţi sau în drum spre arest. Singura şansă ca partidul să scape de dictatură este ca Ponta să piardă prin orice mijloc guvernarea şi astfel să îşi piardă accesul la instituţiile de forţă. 

În acelaşi timp preşedintele PSD devine foarte vulnerabil având partidul gol. Iar asta este o provocare pentru PNL care ar trebui să se concentreze cu toate resursele nu pentru o preluare inutilă a guvernării, ci asupra alegerilor locale unde, teoretic, liberalii pot câştiga redute strategice care erau istoric PSDiste.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite