Încă doi consilieri prezidenţiali. Cine sunt şi cu ce se vor ocupa la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu Nistor a fost numit ieri consilier prezidenţial pe probleme de cultură şi patrimoniu, în timp ce Sebastian Huluban a fost numit consilier de stat pe probleme de securitate naţională.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a completat ieri echipa de sfătuitori. Sergiu Nistor (54 de ani), omul care a dirijat programul Sibiu- Capitală Culturală 2007, a ajuns acum la Cotroceni. „Mă voi ocupa de probleme de cultură şi patrimoniu. Rolul meu e să îl ajut pe preşedinte să îşi ducă la bun sfârşit mandatul şi angajamentele pe care şi le-a asumat, iar ceea ce voi face va fi în acord cu agenda domniei sale. Proiectul dânsului este un proiect cultural şi identitar. Voi pregăti acţiuni concrete pentru a realiza acest proiect identitar şi cultural pentru care dânsul a fost votat", a declarat, pentru HotNews.ro, Sergiu Nistor.

sergiu nistor

În prezent, proaspătul consilier Sergiu Nistor (54 de ani) este conferenţiar  în cadrul Universitatii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi Secretar General în Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Activitatea profesională a proaspătului consilier prezidenţial se intersectează cu cea a fostului edil al Sibiului, Klaus Iohannis, chiar în perioada de glorie a oraşului Sibiu. Astfel,  după ce a fost numit, în 1998, director general la Direcţia generală a Patrimoniului Cultural Naţional, saltul său în carieră a constat în preluarea postului de comisar guvernamental pentru Programul Sibiu 2007, Capitală Culturală Europeană. În acelaşi an, Nistor a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. 

Numele lui Sergiu Nistor apare, în presă, în mai multe scandaluri din perioada în care Ion Caramitru era ministrul Culturii, în timpul guvernării CDR. Porecla dată de presă lui Nistor era, la acea dată, „tartorul monumentelor“, în special în urma scandalului legat de restaurarea Coloanei Infinitului, care a fost lăsată în seama uzinei Turbomecanica.

Pe de altă parte, ultimii ani i-au adus lui Nistor reputaţia de  adversat al proiectului de la Roşia Montană, după ce a arătat că, în calitate de membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor, a votat pentru a-i recomanda ministrului Culturii introducerea monumentelor de la Roşia Montană în lista patrimoniului mondial.

Doi la Apărare

Tot ieri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat şi decretul de  numire în funcţie a consilierului de stat Sebastian Huluban, care a deţinut anterior funcţia de secretar de stat pentru politica de apărare şi planificare, în Ministerul Apărării Naţionale. Doctor în Istorie (2012, Universitatea din Bucureşti) şi licenţiat în Ştiinţe Politice, a mai lucrat în Ministerul Apărării în perioada 2002- 2011, întâi ca expert şi apoi ca şef al departamentului pentru politica de apărare şi planificare, iar în perioada 2011-2012 a fost consultant în management la firma Editorial SRL. La momentul numirii sale în MapN, presa locală din Bihor scria că Huluban a fost şi şeful de cabinet al fostului ministru al Învăţământului, Liviu Maior, tatăl actualului şef SRI George Maior. Huluban este al doilea om de la Cotroceni care se va ocupa de apărare naţională şi securitate, după ce, la sfârşitul anului trecut, George Scutaru a fost numit consilier prezidenţial pe acelaşi domeniu.

huluban
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite