Încă doi parlamentari au cerut, în Plen, Unirea Basarabiei cu România

Parlamentarii români încep să devină responsabili şi să facă din ce în ce mai des declaraţii cu privire la Un nou proiect Naţional - Unirea Basarabiei cu România.

Pentru că prin intermediul acestui blog mi-am propus să promovez informaţii cu privire la perspectiva şi necesitatea Unirii României cu Republica Moldova am să redau mai jos două declaraţii făcute de parlamentarii români în săptămâna care a trecut şi prin care au cerut în plenul parlamentului României Unirea Basarabiei cu România şi necesitatea implicării tuturor în acest proiect major. Subiectul nu este de interes pentru ziare şi atunci el nu este scos în faţă şi astfel mă văd nevoit să utilizez această tribună pentru a le evidenţia.

De multe ori se reproşează politicienilor că nu fac nimic - iată că ei fac, doar că lucrurile nu sunt reflectate în presă. Să nu uităm că peste 116 parlamentari şi-au asumat ca în acest mandat să promoveze Unirea Basarabiei cu România prin măsuri legislative.

Declaraţia deputatului de Botoşani, doamna Liliana Mincă:

“Unirea plânge pe malul Prutului”;

S-au împlinit 95 de ani de la recunoaşterea diplomatică a unirii Basarabiei cu România, eveniment consemnat istoric la 27 martie 1918. Recunoaşterea oficială, internaţională, a unirii s-a făcut la 28 octombrie 1920, prin semnarea Tratatului de la Paris. Fac aceste precizări aici, acum, pentru că patriotismul second-hand a determinat ca în acest an manifestările dedicate evenimentului de la 1918 să treacă aproape neobservate.

Astăzi, la 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, între cele două patrii surori demagogia şi meschinăria politicii unora au ridicat o baricadă mai impunătoare decât zidul Berlinului. Pe de o parte, diplomaţia americană continuă să fie rezervată faţă de tendinţa unificării, iar aceeaşi “chestiune basarabeană” (ca la 1917) este folosită ca mijloc de presiune faţă de sporadicele şi nehotărâtele reacţii ale guvernelor de la Bucureşti. În această situaţie, dincolo de orice comentariu, cred că nu este derizoriu să îl citez pe cunoscutul unionist şi patriot Mircea Druc, care, mai nou, obişnuieşte să spună: “ajunge cu atâta vorbărie. Uniţi-vă, dacă într-adevăr vreţi unire!”.

În altă ordine de idei, trebuie să amintesc că potrivit Ministerului Afacerilor Externe român, diplomaţia din ţara noastră, pentru perioada 2013 – 2016, şi-a stabilit ca scop esenţial al politicii externe a României ridicarea şi consolidarea profilului internaţional al ţării. De asemenea, se are în vedere continuarea eforturilor de promovare şi susţinere a aspiraţiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. Diplomaţia română actuală şi-a mai stabilit ca obiectiv prioritar continuarea procesului de consolidare durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, pe baza Parteneriatului strategic european bilateral, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii, culturii şi istoriei comune. Aplicarea Declaraţiei Comune de instituire a unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova va trebui să se facă prin implementarea Planului de Acţiune semnat la 3 martie 2012. Parcursul european al Republicii Moldova va trebui să fie susţinut ferm şi consecvent, mai mult decât scriptic, în programe de guvernare ticluite cu fraze bine alese.

În final, pentru a nu abuza de răbdarea dumneavoastră, mai vreau să amintesc un aspect. În anul de referinţă 1918, Elena Alistar era unica femeie deputat din Sfatul Ţării Moldovei, printre cei 139 de delegaţi ai diverselor partide sau mişcări politice. La 10 februarie 1918, Elena Alistar făcea un apel public la unificare, către moldovenii din Basarabia. Preluându-i exemplul, şi eu, astăzi, prin această intervenţie, mă adresez moldovenilor din Basarabia, din România şi de pretutindeni. Cuvintele şi-au făcut datoria! Este vremea faptelor. Iar dacă noi, dumneavoastră, sau românii de pretutindeni s-au săturat de vorbe, mai avem o singură alternativă: Uniţi-vă!”

Mai jos o declaraţie asemănătoare făcută în plenul parlamentului de către deputatul de Ilfov, Ninel Peia (care de altfel mă şi reprezintă ca cetăţean):

,,Idealul refacerii unităţii naţionale trebuie înscris ca obiectiv în noua Constituţie”. În cadrul discuţiilor cu privire la revizuirea Constituţiei am avut prilejul de a asculta nenumărate păreri, unele pertinente, unele irelevante, altele total desprinse de realitate. Ei bine, mai toţi cei interesaţi de revizuirea Constituţiei par să evite o chestiune deosebit de gravă, ce ţine de istoria noastră ca popor şi ca ţară, dar care este în mod laş eludată şi evitată. Ce este inadmisibil e faptul că acest subiect este ţinut sub tăcere la 23 de ani după decembrie 1989, revoluţia în care se presupune că am primit dreptul de a spune lucrurilor pe nume. Ridic aici problema provinciilor istorice româneşti ce sunt despărţite de ţară, vorbesc aici de idealul a generaţii de români, ideal pentru care s-a trăit, s-a luptat şi s-a murit de-a lungul secolelor, vorbesc aici despre necesitatea unirii provinciilor istorice despărţite de ţară, despre refacerea României Mari. Oare noi, politicienii de acum, nu am ajuns la maturitatea înaintaşilor noştri, maturitate care să ne permită să pretindem fără frică, responsabil şi argumentat, îndreptarea abuzurilor comise de sovietici şi de fascişti în anii ’40, ce au dus la modificarea dramatică a hotarelor ţării noastre? Oare de ce nu suntem în stare să spunem lucrurilor pe nume, aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri, politicieni ce au făurit România? Oare de ce transformăm apartenenţa noastră la UE şi NATO într-o scuză pentru lipsa noastră de voinţă de a milita pentru reîntregirea României? Este o falsă scuză. Să nu uităm că Germania s-a reîntregit în timp ce era membră UE şi a NATO şi nimeni nu a avut un cuvânt de spus împotrivă. După zeci de ani de ruşinoasă tăcere, de refuz de a ne confrunta cu propria istorie şi cu propriul ideal ca naţiune, după ce corectitudinea politică sovietică sau de aiurea ne-a impus să tot tăcem şi să ţinem în noi, cred că a sosit momentul ca românii să spună lucrurilor pe nume. Scopul acestei declaraţii politice este un apel către colegii parlamentari, către toţi factorii de răspundere din statul roman de a se denunţa oficial nedreptatea comisă în Tratatul Ribbentrop-Molotov şi de a face tot ceea ce ne stă legal în puteri pentru a readuce Bucovina de Nord, Herţa şi Bugeacul la ţară şi de a face unirea Basarabiei cu România. E dreptul nostru, e dreptul atâtor generaţii de români, care secole de-a rândul şi-au dorit asta, e ceea ce ne cer cei ce odihnesc sub glia ţării, pe atâtea câmpuri de luptă de altădată”.