Dl. Toader a revenit cu precizări luni. Adoptarea sau nu a Ordonanţei va depinde de decizia d-nei prim-ministru. El nu a făcut decât să îi ofere materia-primă. Nu are nici merite, nici vinovăţii. Mare bărbat, mare caracter dl. Toader. La fel de mare precum pariez că este la catedră. Adică impostura universitară în persoană. Moralitate zero.

Ce înseamnă Ordonanţa? Că toţi cei care au fost condamnaţi din 2014 încoace dispun acum de temeiul legal de a solicita anularea sentinţei şi rejudecarea procesului.

Fireşte, prima reacţie pe care am avut-o auzindu-l vorbind cu vocea lui tărăgănată de om de o ticăloşie maximă, cu minte puţină, însă şiret cât încape pe rectorul suspendat al nefericitei, umilitei Universităţi „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a fost una de dispreţ nelimitat şi de revoltă maximă la adresa slugărniciei sale fără margini. Dl. Tudorel Toader a îndeplinit întocmai tot ceea ce i-au poruncit stăpânii săi din coaliţia PSD-ALDE. Stăpâni care i-au dat acestuia un os de ros ce se dovedeşte tare pe placul insului din fruntea justiţiei române.

Ce face, de fapt, dl. Tudorel Toader? După informaţiile pe care le avem până astăzi inventează o variantă soft pentru amnistie şi graţiere. Una cu dedicaţie căci se vede de la o poştă că de rejudecare va putea beneficia în cazul condamnării sale din Dosarul „Referendumul“ dl. Liviu Nicolae Dragnea. Totul dă impresia unui cadou de bun sosit pe care i-l face preşedintelui PSD ministrul Justiţiei chiar în ziua în care acesta împreună cu aleasa inimii sale s-a reîntors din vacanţă.

Ceva mai la vale, revenindu-mi cât de cât în fire, am încercat să fac pe avocatul Diavolului. Diavolul fiind cum lesne se poate înţelege însuşi dl. Tudorel Toader. Care nu putea să facă altceva decât să pună în aplicare o Hotărâre a Curţii Constituţionale a cărei motivare a fost publicată la data de 11 noiembrie 2018. În respectiva motivare, CCR precizează, în vădită contradicţie cu ce a hotărât în 2017, că „prezenta decizie se aplică de la data publicării sale atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate, în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare cât şi situaţiilor viitoare“.

Carevasăzică, dl. Tudorel Toader ar fi legat de mâini şi de picioare, nu face decât să apere Sfânta Constituţiune şi Statul de drept aşa cum le înţelege prea-înţeleapta Curte Constituţională.

Şi pe urmă ce se întâmplă de fapt, repet, din perspectiva avocatului Diavolului, dacă un dosar este rejudecat? Iese mai apăsat dreptatea la iveală. Nu-i aşa? Aşa ar fi dacă nu am şti că în vremea din urmă atât puterea politică, cât şi felurite foruri, îndeosebi Inspecţia magistraturii, au pus o tot mai puternică presiune asupra judecătorilor.

Ieşind din rolul de avocat al Diavolului, un lucru sare cu adevărat ân ochii oricărui om cinstit din România. Că după data de 30 ianuarie 2017, atunci când nu i-a mers cu Ordonanţa 13, puterea PSD-ALDE a pus la punct un întreg mecanism de natură să îi îngăduie subjugarea justiţiei. O Curte Constituţională obedientă, profund politizată, identificarea şi punerea la lucru a unor instrumente aproape imbatabile de intimidare a magistraţilor, un ministru Justiţiei fără coloană vertebrală. Şi toate acestea se întâmplă în semestrul România deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro