Preşedintele Iohannis va participa, pe 23 februarie, la Summitul informal la nivel de şefi de state şi guverne, reuniune care marchează debutul reflecţiei comune asupra unui foarte ambiţios program de relansare a proiectului european plecând de la stabilirea comună a priorităţilor pentru următorului Cadru Financiar Plurianual de 7 ani, cel care începe în 2020 şi al cărui proiect în formă finală va fi prezentat de Comisia Europeană pe 2 mai.

Mizele europene sunt uriaşe, pe măsura provocărilor cu care se confruntă acum construcţia politică şi economică a UE, fiind absolut necesară desenarea, cât mai rapid posibil, a unei poziţii cât de cât comune a Statelor Membre în ce priveşte definirea setului de priorităţi în jurul cărora se va desena proiectul de buget, spunându-se clar ce se va menţine ca joc central şi la ce anume se va renunţa. Iar bătălia care deja s-a declanşat este cruntă şi va fi nemiloasă şi din ce în ce mai vizibilă în următoarea perioadă, asta deoarece se duce în paralel cu pregătirea alegerilor europene din 2019, moment după care se va schimba componenţa Parlamentului European şi, mai apoi, a tuturor garniturilor de conducere din instituţiile comunitare.

Drept care, în consecinţă logică, încep să se contureze temele principale ale viitoarelor dezbateri, zonele asupra cărora se va „descărca“ retorica de campanie europeană a politicienilor. Trebuie să fie câteva teme clare, simple, uşor de prezentat şi de implantat în memoria audienţelor, trebuie să fie teme care să permită politicienilor să răspundă marilor nelinişti actuale, folosind exemple din cele mai evidente şi, dacă se poate, care să aibă o legătură cu percepţii negative trecute. De ce negative în primul rând? Pentru simplul motiv că niciun politician nu va face acum campanie mergând mult pe ideea succeselor din trecut ale proiectului european, ci promiţând soluţii eficiente pentru repararea problemelor vizibile ale prezentului.

Probleme care pot să fie ilustrate bine cu exemple din ţara lor de origine dar, şi mai bine şi fără costuri adiacente de imagine, cu unele din „ţările excentrice din periferia UE“, cele tradiţional ciuca bătăilor şi folosite ca atare drept perfect şi suferitor ţap ispăşitor.

Acesta este contextul în care vin acum la Bruxelles cei doi lideri politici din România. Ei vor trebui să anunţe poziţia ţării noastre în privinţa propunerii de mărire a contribuţiilor naţionale la bugetul comunitar, altfel, cum spunea Comisarul Oettinger, la orizont apărând deja certitudinea unor tăieri masive din programele de coeziune şi politică agricolă comună. Procentul actual de contribuţii naţionale, calculat la 1% din PIB este socotit drept insuficient pentru a compensa golul de peste 15 miliarde de Euro lăsat prin plecarea Marii Britanii.Pesemne că se va negocia ceva în jur de 1,2%, privindu-se cu satisfacţie ca, în cazul României cu creşterea sa economică fabuloasă, să se anunţe şi o contribuţie financiară în consecinţă... Mai ales că, sublinia Comisarul Guther Ottioger:

„Dacă ne vom confrunta cu un nou val de refugiaţi - şi asta riscă să se întâmple - vor sosi în Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi în alte ţări din Europa centrală şi de nord. Avem nevoie de buget şi de resurse.“

Vor trebui să se exprime asupra propunerii formulate deja de Juncker privind reducerea sistemelor administrative la nivelul instituţiilor comunitare, atât prin alegerea unei aceleiaşi persoane care va primi mandatul de a prezida atât Consiliul cât şi Comisia Europeană, dar şi prin reducerea numărului de europarlamentari şi, posibil, a numărului de Comisari.

În cazul nostru însă, există şi o agendă specială- de probleme. Unele mai vechi, cel generate de menţinerea MCV, semn că nimeni nu pare absolut deloc convins că situaţia de la noi nu necesita un asemenea mecanism permanent de supraveghere şi corecţie. Dar şi unele mai noi, extrem de periculoase. Nimeni de la noi nu pare foarte preocupat că acum continuă în instituţiile comunicare procesul de pre-sancţiuni pentru încălcarea principiilor statului de drept. A început anul trecut cu o audiere în Comisia LIBE din Parlamentul European. A continuat anul acesta la nivelul superior cu o dezbatere înscrisă pe agenda Adunării Generale a aceluiaşi for. Urmează publicarea în perioada imediat următoare, premieră europeană, a unui raport special al GRECO (Grupul de state împotriva corupţiei din Consiliul Europei) pe tema legilor justiţiei, iar lideri politici din grupurile socialist şi ALDE din Parlamentul European au anunţat că este de dorit trimiterea unor „fact finding missions“ în România. Şi va continua mai departe cu publicarea Raportului MCV care vă închipuiţi foarte uşor cum va arăta.

Şi nu este numai atât. Numele României este invocat din ce în ce mai des, alături de cel al Poloniei şi Ungariei, pentru a argumenta necesitatea unor măsuri urgente cum ar fi condiţionarea eliberării de fonduri europene (de orice tip de fonduri europene) de respectarea valorilor fundamentale ale UE. În acest sens se aşteaptă ca, în foarte scurt timp, Comisarul pe justiţie Vera Jurova să definitiveze un set de principii care să definească existenţa unui Stat de Drept, asta odată cu cererea ce va fi foarte rapid formulată de către Curtea Europeană de Conturi şi în care vom găsi solicitarea ca CE să formuleze o „definiţie clară a ceea ce sunt valorile comunitare“ tocmai pentru a facilita evaluarea rezultatelor programelor cu finanţare comunitară.

Acesta este contextul în care scandalul transformat în bătălie fără limite de pe scena politică românească transmite un mesaj dramatic, acela al apariţiei unei fracturi reale şi foarte importante la nivelul societăţii româneşti, acum polarizată şi prinsă într-un joc ce pare nesfârşit al dezvăluirilor, acuzaţiilor, contra-dezvăluirilor şi contra-acuzaţiilor. Şi al exportului acestora către instituţiile din Bruxelles, odată cu cererea de „a se face dreptate“. Până acum, instituţiile comunitare au transmis că rezolvarea problemelor româneşte aparţine autorităţilor noastre, Dar, dacă lucrurile merg prea departe, vor judeca (pesemne aplicând în premieră noile criterii privind Statul de Drept) şi vor acţiona în consecinţă. Cred că ultimul avertisment în acest sens va fi auzit de ai noştri acum la Bruxelles atunci când doamna Prim Ministru va defini poziţia Guvernului, element esenţial deoarece cea a Preşedintelui fusese deja exprimată în discuţiile avute cu Comisia şi Consiliul European. Poate din această cauză ministrul Tudorel Toader, în aşteptarea rezultatelor de la Bruxelles, şi-a amânat prezentarea propriilor sale concluzii.

Ne potolim sau ne potoleşte cineva pentru a mai avea timp să discutăm şi despre viitorul nostru în sistemele în care am zis că vrem să facem parte?

Dar ar trebui să fim foarte atenţi la modul în care scandalurile de acum împing România înspre depăşirea liniei roşii şi consolidează percepţia că problema principală a ţării noastre, unica sa problemă dacă te uiţi la mass-media autohtonă, este corupţia generalizată, resimţită drept realitatea definitorie a statului român. Este o chestiune extrem de gravă şi care poate genera o percepţie negativă ce are mari şanse să dureze cu mult după ce, într-un fel sau altul, se va stinge scandalul de acum. Dar pentru care nu vor plăti nu numai învinşii momentului respectiv. Vom putea plăti noi toţi, mult timp, ostracizaţi aşa cum am mai fost şi în alte momente sensibile, ca cei veniţi dintr-o ţară exotică, ciudată, cu oameni care se auto-distrug cu pasiune între ei, antrenând în acest proces toate instituţiile statului, decredibilizându-le şi anihilându-le.

Ne potolim sau ne potoleşte cineva pentru a mai avea timp să discutăm şi despre viitorul nostru în sistemele în care am zis că vrem să facem parte? Răspunsul nu este deloc important pentru cei care-şi sfâşie acum beregatele. Ci pentru noi, câţi mai rămânem să supravieţuim după aia.