În indiferenţa generală, România mai primeşte o palmă şi e trimisă iar la colţ

Iarăşi, oare a câta oară, clasa noastră politică se comportă atipic. Acuzată de corupţie, România răspunde ridicând coada cât se poate de sus şi punându-şi vată în urechi, apoi băgându-şi adânc capul în nisip.

De fapt, politicienii noştri rămân perfect consecvenţi cu atitudinea de tipul „dă-i dracului cu Bruselu'lor cu tot, las'că latră ce-or lătra, uită şi ne lasă în pace“. Odinioară, asta era explicat în diverse reuniuni cu intelectuali fini prin faptul că navigam prin meandrele concretului unei democraţii incipiente, plăpânde şi, în general, cam aiurea rău de tot. De aia, înţelegând cerinţele discursului demagogic al birocraţiei bruxelleze, au ajuns ai noştri să promită solemn, cu mâna pe inimă, guvernare după guvernare că, din momentul în care vor ajunge ei la putere şi vor fi învinşi păcătoşii de adversari duşmănoşi şi vânduţi ALTORA, da, din acel moment, lăsaţi-ne pe noi să facem ordine şi veţi vedea minunea.

Ce-a ieşit, am văzut, vedem şi vom vedea. Fără probleme, că ne-am obişnuit şi chestiile astea chiar nu mai impresionează pe nimeni din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Asta cred că este singura explicaţie imaginabilă pentru lipsa completă de reacţie şi interes a guvernanţilor noştri (dar în aceeaşi măsură şi a opoziţiei) faţă de Raportul OLAF publicat ieri, o palmă solidă dată României, trimisă apoi la colţul repetenţilor, ăia de vor primi în plus şi notă proastă la purtare. Cum ar veni, scuze de expresie, mulţi, proşti şi hoţi: cam aşa s-ar traduce locul I cu coroniţă pe care-l ocupăm în statistica pe 2017 prezentată de organismul european de luptă împotriva corupţiei. Găsiţi aici textul integral al raportului şi vă rog să acordaţi atenţia cuvenită paginilor 15-17 unde aveţi descrierea cazurilor de fraudă cu fonduri europene din România.

În raportul său, OLAF afirmă că în România există un trend privind existenţa unor înţelegeri între câştigătorul unei licitaţii şi consultant sau beneficiarul finanţării sau acela în care există un real conflict de interese, în acest sens fiind indicate două cazuri din România cu bani proveniţi din Fondul European de Dezvoltare Regională. OLAF descrie un caz în care reprezentanţii unui consiliu judeţean, beneficiarul, au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii companiei care a stabilit specificaţiile tehnice pentru un drum, astfel încât să fie stabilite criterii restrictive în documentaţia de licitaţie de care să beneficieze un anumit operator economic, în timp ce alţi ofertanţi au fost descalificaţi în etapa iniţială de evaluare. Cele două entităţi au falsificat un număr mare de documente, inclusiv proiectul tehnic şi memorandumul pentru construirea drumului, documentele nefiind folosite doar la licitaţie, ci şi pentru a cere rambursări de fonduri de la Autoritatea de Management, rezultând alocări nejustificate de fondurile UE. OLAF a calculat că paguba financiară adusă bugetului UE de aceste cazuri este de aproximativ 21 de milioane de euro reprezentând valoarea totală a finanţării plătite de autoritatea de management. OLAF a recomandat recuperarea întregii sume şi a emis recomandări de ordin judiciar către Direcţia Naţională Anticorupţie, care a deschis o investigaţie... „În noiembrie 2017, DNA a formulat acuzaţii la adresa unor oficiali de rang înalt pentru fraudă cu fonduri europene, pentru crearea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu“, se arată în raport, care face astfel referire, fără să-l numească expres, la dosarul Teldrum, în care este implicat liderul PSD Liviu Dragnea. O făcuseră deja public cu câteva luni înainte:

Problema este gravă în sine, dat poate deveni extrem de gravă prin consecinţele sale previzibile. Mai uitaţi-vă din nou la lista aceea a ţărilor unde au avut loc investigaţii legate de furtul banilor comunitari. În ordine, România, Ungaria, Polonia, Grecia, Bulgaria... Întâmplător sau nu, exact ţările de pe flancul estic, toate beneficiare net de fonduri comunitare, toate raportate de ani de zile ca având cazuri de corupţie în domeniu sau, în cel mai bun caz, de utilizare şi supraveghere neglijentă sau neprofesionistă a folosirii acestor bani în scopurile declarate în dosarul aprobat de autorităţile naţionale.

Drept care, aşa cum era normal, instanţele politice naţionale din diferite State Membre net contribuitoare au spus - şi iată că procedurile se vor aplica începând cu următorul exerciţi bugetar multianual al UE - că trebuie făcută o legătură directă între nivelul fraudelor înregistrate în folosirea banilor comunitari dintr-o ţară membră UE şi posibilitatea sa de a avea acces la banii comunitari. penalizările urmând, pentru prima dată, să alimenteze un fond comunitar special dedicat susţinerii marilor proiecte. În plus, statul membru va trebui să finalizeze din bugetul propriu „gaura“ rămasă prin retragerea banilor comunitari dintr-un proiect.

Aici este problema care ar trebui, măcar la nivel de principiu abstract, să-i intereseze pe guvernanţii noştri, preocupaţi acum doar de darea de explicaţii pentru nivelul ridicol de mic de absorbţie a banilor comunitari în zona cea mai sensibilă şi de interes naţional, cea a infrastructurilor strategice. Dar nezicând nimic de prostii cum sunt anchetele de genul Teldrum în care statul român a fost deja de acord să returneze integral suma considerată prejudiciu, 21 de milioane de euro, recunoscând astfel prejudiciul, plătit din bani de la buget, adică de onorabilul şi nefericitul contribuabil român căruia, iarăşi şi iarăşi, i se sparg toate oalele în cap.

Dar, cu siguranţă, dacă la Bucureşti problema fraudelor cu bani europeni este îngropată din start din motive atât de lesne de înţeles, asta e greu de crezut că se va petrece şi la Bruxelles unde, când va fi vorba de sancţiuni ca acelea de care pomeneam mai înianite, cât de uşor va fi să se înceapă cu cele două ţări care deja au statutul special de „probleme masive în curs“ şi care trebuie supravegheate prin MCV?

Cred că în cheia asta (sau şi în asta, în orice caz) ar trebui lecturat, când va fi timp, acest Raport OLAF. Când va fi timp? Nu ştiu. Dar poate, atunci, va veni şi vreme să fie analizat şi impactul pe care-l are, venind exact în acest moment, imaginea trimisă de România şi care pare venită dintr-o dictatură exotică şi complet excentrică din spaţiul sud-american sau african al anilor '60: un fost ministru de finanţe plătind cauţiunea în lingouri de aur...

Toate astea ne costă şi ne vor costa în continuare. Acel loc I în statistica OLAF este, în acest sens, absolut relevant şi, cine va dori, cu siguranţă îl va putea folosi ca atare, în chip de exemplu pentru ceilalţi elevi ai clasei. Unii, cine ştie, cu mult mai mulţi bani, poate şi cu mult mai multe probleme.