În arest cu Nalan Oral, şi cum prietenia româno-turcă e mai tare decât Convenţia de la Geneva

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caniculă. Curtea IPJ Timiş este inundată de soare. Intrăm pe o poartă laterală, trecând pe lângă o bisericuţă de lemn. În curte plin de maşini pe care scrie Poliţia. La vorbitor, despărţiţi de un geam securizat, noi, şi, dincolo de sticlă, ea, Nalan Oral. Înainte de a pleca de acasă, unul dintre prieteni îmi spune în glumă la telefon să îmi pregătesc nişte schimburi că poate nu mai plec de acolo.

Da, pentru noi e o glumă. Însă pentru peste 40.000 de turci arestaţi pentru că nu sunt de acord cu regimul lui Erdogan nu a fost o glumă. Imaginaţi-vă că aveţi un copil şi peste voi, după ce ai fost luat în vizor pentru că nu eşti de acord cu abuzurile, vin soldaţi cu puştile. Imaginaţi-vă că violenţa este ceva obişnuit în comportamentul organelor de ordine. Bătăia cu bocani, cu patul puştii, cu pumnii, cu ce se nimereşte, cu ce are chef anchetatorul. Că odată ce ţi-ai mainifestat dezacordul faţă de regim devii o ţintă. Viaţa îţi este pusă în pericol. După ce vorbeşti cu Oral Nalan te gândeşti la bravii noştri corupţi care îşi cârpesc biografii de victime politice după ce au fost prinşi la furat. Cât de imoral este să invoci opresiunea politică având un astfel de caz precum cel al activistei Oral Nalan, o persoană cu statut de refugiat în Belgia. Povesteşte că a făcut închisoare între 2007 şi 2011, în închisoare aducând-o pe lume pe fetiţa ei, Selma. Nu poate uita bătăile din timpul detenţei. O întreb cum a reuşit să fugă în 2012. Şi povesteşte că toată perioada aceea a fost traumatizantă, că a povestit tot poliţiei din Belgia. Că îi este groază să îşi readucă aminte. Vorbeşte cu fetiţa ei la telefon cât de des poate, în funcţie de regimul pe care îl are acum. Selma, fiica ei, a trecut prin toate etapele de traumă, dar chiar şi aşa, acum, la telefon, îi spune mamei că totul este ”un coşmar”.

Şi totuşi o întreb de ce nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă, ştiind că va tranzita România. Răspunde că nu şi-a putut imagina că un stat european o va aresta în vreme ce, de cinci ani de zile, niciunde în Europa nu a avut vreo problemă. Îi explicăm că figura pe lista Interpolului, iar ea face ochii mari şi spune că a fost prima oară când i s-au cerut actele, că ea ştie că este protejată de Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor.    

Vorbim prin geamul securizat, la telefon. Sunt împreună cu doi prieteni. Oral Nadal a preferat limba franceză. Unul dintre prieteni vorbeşte la telefon cu ea, îi traduce întrebările pe care le pun, traduce răspunsurile. Ne ambalăm cu toţii şi punem întrebări. Auzim răspunsurile înfundat, prin geamul securizat, ea vorbind la un telefon. La vorbitor nu este lumină naturală, nici aer condiţionat. Activista povesteşte că nici în cameră nu e lumină naturală, că există un geam mic cu gratii, că e tot timpul întuneric în cameră. Stă cu încă două femei, au televizor, cablu. Ea preferă TV5, postul francez pentru a-şi exersa limba franceză. Pe săptămână are dreptul la trei telefone, iar vizite, marţi şi joi.  

Îi spunem că în spaţiul public sunt informaţii potrivit cărora ambasadorul Turciei face presiuni politice pentru ca ea să rămână în arest şi apoi expluzată. Răspunde că ştie de aceste presiuni. Vorbim despre partidul nostru de guvernământ, al românilor, PSD, cu puternicele lui legături cu regimul lui Erdogan, iar ei, care este o activistă socialistă, i se pare paradoxal că PSD, partid declarat socialist, poate susţine regimul autocratic al lui Erdogan. Este foarte fermă şi declară că noi, România, avem nevoie ”de mai multă democraţie şi mai multă Justiţie”.  Cât priveşte religia ei,  se declară împotriva radicalismului şi că, ”dacă Daesh reprezinstă islamismul, atunci ea nu se poate declara musulmană”.  În Turcia, oricine îşi declară o oricât de mică opoziţie devine o ţintă. O întreb cum este totuşi posibilă, în condiţiile terorii pe care o vedem în Turcia, să existe susţinere publică manifestă pentru Erdogan. Activista spune că nu îşi poate explica asta, că este vorba despre foarte multă frică. O întreb ce viitor vede pentru Turcia. Întrebarea asta o întristează. ”Nu văd viitorul. Am crezut că odată cu referndumul se va produce schimbarea, dar nu este nicio schimbare. Dacă nu se unesc toţi cei care sunt împotriva regimului nu există nicio şansă de schimbare. Nu îmi dau seama ce va fi peste cinci ani, peste zece ani, dacă este posibilă o schimbare. E greu de spus”. O întreb dacă a primit ameninţări. Spune că nu. Că singurele persoane cu care a vorbit sunt avocatul, cei de la Ambasada Belgiei şi cu o persoană reprezentând o organizaţie de apărare a drepturilor omului. Acum procurorul este o femeie, specifică ea. I s-a spus că este o pură chestiune de procedură faptul că nu a fost eliberată. Şi cu toate aceasta nu poate înţelege de ce nu a funcţionat Convenţia de la Geneva la Nădlac.

Dincolo de toate explicaţiile instituţionale, procedurale, ceea ce însă este flagrant este incapacitatea instituţiilor româneşti de a ieşi din jocul politic. Legislaţia europeană bate legislaţia naţională, şi asta o ştie orice lucrător din vamă sau de oriunde altundeva. Activista speră ca luni sau marţi să fie eliberată. La final îi dorim să o zi frumoasă, din reflex, iar ea râde şi spune că e complicat că nu prea vede cât de frumos e afară, că nu beneficiază de soare, dar cel puţin nu are parte de violenţă. La ieşire poliţistul ne povesteşte că fiind un regim închis la arest astea sunt condiţiile, dar şi că au mai fost, anii trecuţi, doi ofiţeri turci care au stat în arest şi au încercat, fără succes, să scape de expulzare. De soarta lor nu se mai ştie nimic, au ajuns înapoi în ţara lui Erdogan. Situaţia activistei Oral Nalan este diferită pentru că are statut de refugiat.

Dezbatem pe drum de ce totuşi Interpolul a dat curs Turciei să o pună pe listă, Turcia unde orice pasăre poate fi declarată teroristă de către Erdogan. Fiecare îşi dă cu părerea, dar un fapt este sigur că statul belgian nu ar fi acordat statut de refugiat unui terorist, în condiţiile în care Belgia are o problemă locală cu terorismul. Nu ştim, nu avem toate informaţiile, doar sare în ochii felul în care autorităţile româneşti nu au vrut şi nu vor să deranjeze relaţiile de prietenie dintre PSD şi Erdogan, pe principiul o mână spală pe alta. Ministerul Afacerilor Externe nu a avut o poziţie oficială, astfel că şi tăcerea e un răspuns, mai ales în plan diplomatic. Pe măsură ce discutam cu Oral Nalan, ea dincolo de geamul securizat, era o puternică senzaţie de absurd în toată povestea asta. O fetiţă de 10 ani, în Bruxelles, fiica ei, trăieşte şi astăzi cu amintirea armelor şi soldaţilor venind peste ele în casă, vorbeşte la telefon cu mama ei care se află în arest într-o ţară europeană. Poate ea nu ştie decât foarte vag povestea cu Convenţia de la Geneva, sigur aude asta din convorbirile oamenilor mari din jurul ei, din ce spune tatăl ei care e jurnalist, dar o întrebare trebuie că îşi face loc în mintea ei de zece anişori: Ce ţară e aia care nu respectă faptul că mama ei e refugiată politic cu acte în regulă? Ţara aia, România, e prietenă cu Erdogan?! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite