Împărţeala voturilor în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Social-democraţii vor decide sâmbătă dacă mai merg pe mâna lui Geoană
Social-democraţii vor decide sâmbătă dacă mai merg pe mâna lui Geoană

Candidaţii la şefia PSD promit funcţii de conducere pentru a-şi atrage lideri influenţi în partid. Cel mai curtat este Cristian Diaconescu, el însuşi aspirant la conducerea partidului. Şi Mircea Geoană, şi Victor Ponta îl vor de partea lor.

Mircea Geoană este de părere că funcţia de prim-vicepreşedinte i s-ar potrivi „mănuşă" lui Diaconescu, dat fiind că liderul PSD vrea în acest post un om „puternic şi competent". Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, s-a angajat să-l convingă pe Diaconescu să se retragă din competiţia pentru conducerea partidului şi să accepte funcţia propusă de Geoană.

Liderul PSD a mai făcut o încercare de a-şi spori capitalul de simpatie, propunând o alternativă la votul în bloc, vot care a generat nemulţumiri în partid şi a fost respins recent şi de Liviu Dragnea. Soluţia votului pe listă a fost agreată de Dragnea, dar nu este clar dacă liderul de la Teleorman rămâne în continuare un susţinător al lui Geoană.

Citiţi şi:


AUDIO Vanghelie despre colegii din PSD: Nişte lepre. Ce crezi că sunt îndrăgostit de Geoană? Are o grămadă de defecte.

Radu Mazăre, înscris oficial la şefia PSD

Nassar: Diaconescu îşi va retrage candidatura de la şefia PSD / Diaconescu infirmă zvonurile

Iliescu: Adio, dar rămân cu tine, PSD!

Ponta: PSD, alternativă la actuala putere

Diaconescu a fost ofertat şi de Victor Ponta, care îl consideră pe vicele PSD drept „partenerul său de proiect politic". Ponta vrea să-l aducă în echipa sa şi pe Florin Cârciumaru, liderul filialei Gorj.

Cu doar două zile înainte de Congres, Mircea Geoană mizează pe sprijinul a peste 25 de lideri din teritoriu. Ponta, care şi-a anunţat candidatura acum trei zile, mai are puţin timp pentru a-şi închega echipa.

Cine îl susţine pe Mircea Geoană

-Marian Vanghelie, preşedintele organizaţiei Bucureşti, este unul dintre principalii susţinători ai liderului PSD. Geoană s-a supărat, ieri, pe Vanghelie, căruia i-a cerut scuze pentru „limbajul intolerabil" folosit. Liderul PSD Bucureşti poate fi auzit într-o înregistrare audio postată pe site-ul Realitatea, cum îl înjură pe Mircea Geoană.

Cine îl susţine  pe Mircea Geoană

-Gheorghe Nichita, vicepreşedinte PSD şi preşedintele filialei Iaşi.

-Silvian Ciupercă, liderul filialei Ialomiţa

-Ion Prioteasa, liderul filialei Dolj

-Alţi peste 20 de lideri de filiale din teritoriu.

Cine îl susţine pe Victor Ponta

Cine îl susţine  pe Victor Ponta

-Adrian Năstase şi filialele în care acesta are influenţă îl vor sprijini, cel mai probabil, pentru şefia partidului. Ponta a declarat, în urmă cu ceva vreme, că îi este recunoscător lui Năstase, care l-a adus în politică.

-Ilie Sârbu, vicepreşedinte PSD, lider al filialei Timiş, a anunţat că se retrage din echipa lui Geoană. Victor Ponta este ginerele său.

-Radu Moldovan, vicepreşedinte PSD şi lider al filialei Bistriţa-Năsăud, a renunţat să-l mai susţină pe Mircea Geoană „pentru a fi alături de Victor Ponta".

-Florin Cârciumaru, liderul filialei Gorj, căruia Ponta i-a propus o funcţie de vicepreşedinte.

Cine îl susţine pe Cristian Diaconescu

-Vicepreşedintele PSD pare să aibă puţine şanse în faţa contracandidaţilor săi la prima funcţie din PSD. Liderii marcaţi din partid nu iau în discuţie susţinerea lui Diaconescu, ci renunţarea sa la candidatură.

Cine îl susţine  pe  Cristian Diaconescu

-Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, ar vrea ca Diaconescu să se retragă din cursa pentru şefia partidului şi să fie cooptat în echipa lui Geoană pe funcţia de prim-vicepreşedinte.

-Alţi lideri din teritoriu, cum ar fi Ion Prioteasa de la Dolj, Gheorghe Nichita de la Iaşi şi Valentin Cuibus de la Cluj pledează şi ei pentru tandemul Geoană-Diaconescu.

Cine îl susţine pe Miron Mitrea

Cine îl susţine  pe Miron Mitrea

-Marian Sârbu, vicepreşedinte al PSD

-Adrian Severin, europarlamentar

-Radu Mazăre este nominalizat de Mitrea ca făcând parte din echipa sa, chiar dacă primarul din Constanţa este în acest moment unul dintre contracandidaţii săi. Până în acest moment, Mazăre nu şi-a anunţat retragerea din competiţia pentru prima funcţie în partid.

-Marian Oprişan, liderul filialei Vrancea, ar putea fi un alt susţinător al lui Mitrea. La ultimul Consiliu Naţional al partidului, Oprişan, pe care unii membri îl etichetează drept „omul lui Băsescu în PSD", i-a cerut lui Geoană să demisioneze deoarece a pierdut alegerile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite