Experienţa procesării acestor date, în ultimii 20 de ani, ne face să apreciem când semnalele sunt preluate mai rapid, astfel încât să nu se aştepte până când tendinţele produc deja efecte. Sigur, vorbind în avans despre tendinţe, într-o perioadă în care toată lumea face prognoze despre toate lucrurile, ne asumăm un rol ingrat. Însă, având în vedere misiunea Centrului pentru promovarea Participării şi Democraţiei, din SNSPA, în care lucrez de mai bine de 5 ani, un astfel de risc merită asumat. Aşadar, fără multe alte introduceri tehnice şi metodologice, iată care sunt tendinţele util de avut în vedere.

  1. Volumul conversaţiilor online despre ieşirea României din UE este în creştere în ultimele luni, comparativ cu anii anteriori, de dinainte de pandemia de Covid-19. CPD analizează volumul şi tonul conversaţiilor online despre principalele instituţii occidentale, iar ultimul trimestru (iulie-septembrie 2021) a oferit o accelerare a tendinţelor euro-critice în aceste menţiuni. Prelucrând peste 46.000 de postări, din acest interval, cu un total de 4,7 milioane de interacţiuni, precum şi aplicând mai multe metode de analiză automată a conţinutului, putem constata o intensificare a narativelor referitoare la greşelile europene, la discursul euro-sceptic şi, chiar, la abordarea explicită a ideii de „Ro-Exit”. Pentru prima dată în ultimul an, majoritatea postărilor foarte virale din ultimul trimestru care includ referiri la UE conţin mesaje eurosceptice sau un ton negativ la adresa Uniunii Europene. Liderii cei mai vizibili din această perspectivă sunt chiar voci politice care îşi asumă acest mesaj.
     
  2. În acelaşi sens, este notabilă nu doar creşterea disponibilităţii de vot pentru partide extremiste (măsurată deja de toate sondajele de opinie), dar şi diversificarea ofertelor asociate cu acest tip de mesaj. Pentru că, în ciuda impresiei că în România există o singură forţă politică cu mesaj ultra-naţionalist sau populist, datele arată că publicul este dispus să voteze cu procente care depăşesc marja de eroare nu doar un partid extremist, ci chiar mai multe. Asta în contextul în care tendinţele de participare politică sau civică, în România, nu se schimbă – dimpotrivă chiar, numărul celor dispuşi să meargă la vot continuă să scadă. Şi nu scade doar el, ci şi ceilalţi indicatori ai participării politice, civice sau comunitare. O astfel de creştere vine în contextul în care aproape 60% din publicul românesc are atitudini populiste, în timp ce în alte state europene astfel de atitudini sunt mai puţin pronunţate (45% în Spania, 43% în Italia sau 40% în Franţa). Măsurarea sociologică a atitudinilor populiste nu este nouă şi rezultatele nu sunt fără precedent – o astfel de predispoziţie a existat în România încă din anii trecuţi, înainte de pandemia de Covid-19. Însă, până de curând, nu a existat un context care să orienteze aceste atitudini către un mesaj care combină mesajul anti-occidental cu cel ultra-naţionalist, ultra-religios şi ultra-conservator.
     
  3. Datele CPD indică o creştere a volumului discursului ultra-naţionalist şi populist pe reţelele sociale, în paralel cu o extindere a impactului conversaţiilor negative despre străini, despre trădarea de ţară, dar şi a mesajului anti-semit, în special în ultimele trei luni. Această creştere s-a produs în paralel cu o explozie a nivelului de interactivitate al paginii de Facebook Sputnik în România, dar şi al zonelor dominate de grupările politice ultra-naţionaliste din România (în frunte cu paginile susţinătorilor lui George Simion). Ultimele luni cunosc o extindere a discursului radical din social media, iar acest lucru merită o atenţie mult mai mare decât i se acordă.
     
  4. Neasumarea unui rol de „gate-keeping” de către marii actori din media permit derularea unor campanii de dezinformare de proporţii în spaţiul public românesc, majoritatea dintre ele importate fără discernământ. Iar promovarea publică, în special la TV de ştiri, a unor „specialişti” controversaţi care nu fac decât să alimenteze discursul conspiraţionist, consolidează acest cerc vicios. Am început să studiem la începutul anului fenomenul „ivermectina”, din curiozitate, iar rezultatele au fost şocante. Nu doar că suntem printre puţinele state occidentale care se ambalează pe acest subiect, conform măsurării datelor de interes de căutare online, dar preluăm aceleaşi narative care au generat impact în state precum cele din Africa sau America Latină. Sigur că o explicaţie alternativă la cele oficiale este uşor de promovat, dar lipsa de discernământ din media a făcut să ajungem să avem „dezbateri” pe picior de egalitate între mesajul pro-vaccin şi opozanţii vaccinării, la televiziunea publică sau la televiziuni care se auto-prezintă ca fiind respectabile. Asemenea dezbateri nu s-au făcut în statele în care mesajul autorităţii ştiinţifice a fost acceptat şi preluat de toate instituţiile, inclusiv de către biserică. Iar rezultatul se vede în cifrele finale ale publicului vaccinat.
     
  5. Scăderea încrederii publicului în instituţiile occidentale era, anul trecut, un fenomen ocazional, excepţional, asociat cu situaţii punctuale de criză. Acum, după doi ani de zile, nivelele scăzute de încredere în UE sau SUA devin tot mai mult regula. Iar efectul este că România riscă să îşi piardă statutul de cea mai pro-occidentală ţară din regiune. Nu ne transformăm încă într-un stat anti-occidental, dar devenim mult mai fluizi şi „flexibili” în atitudine, ceea ce poate fi periculos, mai ales dacă această flexibilizare nu duce la o consolidare a poziţiei României în relaţia cu marile puteri. Românii, din fericire, rămân chiar şi în prezent profund pro-NATO, singura instituţie care, la fel ca Armata Română, pare destul de imună la crizele de credibilitate din alte zone. Dar chiar şi în conversaţiile online despre NATO, apar tot mai multe narative conspiraţioniste.

În fiecare săptămână, procesăm la CPD SNSPA un volum imens de date, pentru a înţelege tendinţele din mediul online, temele care cresc sau scad în conversaţiile publice. O parte din aceste rezultate vor continua să fie făcute publice, tocmai pentru a atrage atenţia asupra unor tendinţe care se amplifică sub ochii noştri, şi care nu au aproape deloc legătură cu disputele politice zilnice. Ele au legătură cu efecte structurale (sociale, economice şi chiar culturale) ale acestor doi ani de presiune constantă la care publicul activ este supus nu doar în România, dar în tot spaţiul occidental.

Este, cu siguranţă, un moment excepţional, iar cauzele sunt evident legate de modul în care ne adaptăm cu toţii la o nouă realitate. Însă ieşirea din cercul mic al disputelor punctuale, de moment, este absolut necesară pentru a vedea un tablou mai larg, unde se nasc tendinţe ce pot scoate România de pe traseul de dezvoltare şi integrare pe care, cu bune şi cu rele, l-a parcurs în ultimii 30 de ani.