Dincolo de participare, dincolo de confruntarea candidaţilor, dincolo de mizele obişnuite ale alegerilor europene, contează însă în ce măsură partidele principale îşi vor îndeplini propriile ţinte. Aceste alegeri cuprind câteva mize simple, dar foarte importante, pe care vreau să le trecem sumar în revistă:
 
1.       Va trece PSD testul primului vot de după preluarea guvernării? Până acum, PSD a obţinut mereu puţin peste 30% la alegerile europene. Va reuşi acum mai mult? Sondajele spun că da. Rămâne de văzut dacă mobilizarea la urne va fi suficient de consistentă pentru asta. Dacă PSD obţine mai multe mandate decât până acum, dacă obţine un scor peste 35%, acest lucru înseamnă o validare a deciziilor de guvernare luate în aceşti doi ani şi o gură de oxigen importantă pentru la toamnă.
 
2.       Va reuşi PDL să reziste asaltului PMP?  În prezent, PMP vine tare din urmă, dar ofensiva sa este frânată de noile ştiri de la DNA, care se referă şi la nume importante din acest partid, fie că vorbim de Florin Popescu sau, mai nou, chiar la doamna Udrea. Dacă PMP nu este „DNA free”, înseamnă că toate promisiunile făcute celor din PDL pentru a-i atrage alături de noua tabără prezidenţială nu se susţin. Şi, atunci, ce vor face primarii PDL în alegeri? Vom vedea. În orice caz, e de aşteptat că nici unul din cele două partide să nu depăşească 15%.
 
3.       Va atinge PNL ţinta propusă în alegeri, de 25%? Dar pe cea de 20%? Personal, nu cred.  Toate sondajele arată că liberalii se întorc, treptat, la scorul din 2009. Adică, la cel obţinut de Crin Antonescu fără USL. Într-un fel, asta arată că, pentru liberali, cinci ani au trecut degeaba. Şi că preşedintele Antonescu revine la momentul 2009, fără să mai fie „€œproaspat” şi fără să mai aibă de partea şa €„revoluţia bunului-simt”. Şi atunci, ce va face? Pentru că o cursă prezidenţială nu se poate câştiga inerţial...
 
4.       Câte partide vor intra în Parlamentul European?  Dar câţi independenţi? La această întrebare, prognoza mea este următoare: vor intra 5 formaţiuni - Alianţa PSD-UNPR-PC, PNL, PDL, PMP şi UDMR. Nu cred că vor depăşi pragul nici PPDD, nici PRM. Iar alte partide nici măcar nu se apropie de prag. Dintre independenţi, singurul cu şanse reale este Mircea Diaconu.
 
5.       Ce ne va spune tabloul final al acestor alegeri despre alegerile prezidenţiale din toamnă?  În primul rând, că spaţiul politic românesc rămâne unul relativ stabil, împărţit în 3 zone mari -€“ cea dominată de PSD (în prezent, mai mare decât toate celelalte, aproape la un loc), cea a apropiaţilor lui Băsescu (PDL, PMP) şi cea a liberalilor (care nu se hotărăsc cu cine să se alieze), şi că jocul politic depinde de dimensiunea acestor tabere. Nu mai suntem ca în 2008, când cele 3 tabere erau foarte apropiate ca mărime, dar nici ca în 2012, când unirea a două dintre tabere a pulverizat-o pe cea de-a treia. Suntem cumva ca în 2000, când PSD-ul se stabilizase că forţa care domină unitar zona de stânga, iar dreaptă era divizată între urmaşii CDR şi FSN? În ce măsură se va repeta scenariul 2000 şi la alegerile prezidenţiale vom vedea. Atunci, pentru cei care nu-şi mai aduc aminte, un candidat al stângii (Ion Iliescu) a ajuns la pas în turul doi împotriva unui candidat de extremă dreapta (Corneliu Vadim Tudor), după o campanie electorală în care dreapta n-a ştiut şi n-a vrut să se unească. În turul 2, victoria liderului stângii a fost una facilă, fiind văzută la vremea respectivă ca un lucru normal, decent şi cuminte, comparativ cu alternativele. Vom fi iar în aceeaşi situaţie? Cert este că, imediat după alegerile europene, vom vedea care sunt poziţiile de start pentru alegerile prezidentale, cele care vor reseta politica românească pentru următorii 5 ani. Pe locuri, fiţi gata...