Faptul că urma să explodeze dosarul coloanelor oficiale nu era un secret pentru nimeni, odată ce procurorii au început audierile la finalul anului trecut. Acum că informaţia este publică, merită totuşi urmărite şi câteva dintre consecinţele politice ale acestui episod.

1. Votul în două tururi de scrutin, şanse mai mari ca niciodată

Deşi nu era în interesul UNPR (realist vorbind, obiectivul electoral e conservarea, nu expansiunea), votul în două tururi de scrutin s-ar putea să aibă acum şanse mai mari ca niciodată să întrunească o majoritate în Parlament, în condiţiile în care punerea sub acuzare a liderului partidului trezeşte foarte multe semne de întrebare celor care, unul câte unul, s-au alăturat progresiştilor în ultimii ani.

Principiul bumerangului ar putea funcţiona pe deplin, cu suficienţi parlamentari făcându-şi calcule post-2016 sub impresia că partidul este sub asediu şi a început să ia apă. Asta nu înseamnă că lupta este ca şi câştigată, că Guvernul Cioloş îşi va angaja răspunderea sau că legea introdusă în circuitul legislativ va ajunge curând la vot, pentru că toate astea sunt lucruri care ţin de mersul instituţional al lucrurilor unde PSD nu are deloc control (ca în cazul angajării răspunderii) sau unde PSD poate bloca cât de mult poate (ca în cazul organizării procedurii legislative în Camera Deputaţilor).

Ce putem înţelege acum este probabilitatea, consecinţă şi a potenţialei dezordini şi „demilitarizări” a UNPR, ca PSD să fie singurul partid care să se opună alegerilor în două tururi, ceea ce va izola social-democraţii pe scena politică şi-i va obliga fie să cedeze, fie să recurgă la gesturi extreme. Deja Liviu Dragnea a lansat ideea boicotării alegerilor de către PSD, dacă se merge mai departe cu schimbarea legislaţiei. Este o ofertă maximală, dar care arată raportul de forţe la acest moment şi ameninţarea pe care votul într-un singur tur o are asupra pesediştilor, cu precădere în urbanul mare, acolo unde se joacă de obicei alegerile prezidenţiale şi unde se dă „verdictul de imagine” asupra câştigării alegerilor (mai ales după ce Preşedinţii de CJ nu vor mai fi aleşi direct).

2. PSD păstrează un ascendent suplimentar asupra UNPR

Vestea DNA aruncă şi mai tare UNPR în braţele PSD, ca unică soluţie practică. PSD păstrează ascendentul asupra UNPR pe care l-a câştigat în momentul în care Victor Ponta şi-a dat demisia, dar Gabriel Oprea nu. Acest lucru poate părea că nu înseamnă mare lucru în condiţiile în care viaţa nu e prea roză pentru stânga românească, dar este crucial în negocierea ponderilor pe liste în cazul unor candidaturi comune. Iar argumentul similitudinii nu poate fi invocat, pentru că pesediştii nu vor fi de acord că situaţia juridică a preşedintelui lor, judecat şi condamnat pentru infracţiuni în cadrul unei campanii electorale, poate fi comparat cu situaţia preşedintelui UNPR, acuzat că şi-a căutat confortul dincolo de prevederile legale. În cazul lui Dragnea poate fi creată o poveste politică, mai mult sau mai puţin de succes, însă în cazul lui Gabriel Oprea acest lucru este imposibil.

În mod evident, potenţialul de negociere al UNPR depinde de disciplina pe care Oprea va reuşi să o menţină în partid: cu cât negocierile durează mai mult, cu atât partidul interesului naţional se poate aştepta la mai puţin; vestea bună pentru progresişti este că decizia finală ar putea veni în câteva zile (se va vedea cât de mărinimos este PSD).

3. Chestiunea partidului balama rămâne deschisă

UNPR şi-a asumat, din 2010 încoace, rolul de partid balama. Acum, după disoluţia PPDD şi odată cu apetitul lui Traian Băsescu pentru voturi din partea unui public naţionalist şi profund dezamăgit, chestiunea partidului balama care să fie prezent în coaliţiile de guvernare pentru a asigura majoritatea rămâne deschisă. UNPR, indiferent că va merge în alegeri singur sau cu în coaliţie, va găsi tot mai dificil rolul de „furnizor de stabilitate politică”, iar această poziţie va fi vânată de un număr deloc neglijabil pe partide (PMP, ALDE, PND, PSRO, M10).

4. Se creează spaţiu pe stânga politicii româneşti

Scandalul Oprea nu înseamnă neapărat o pierdere electorală (este suficient să analizăm cota constantă a partidului în zona marjei de eroare), dar înseamnă mai ales o pierdere de legitimitate (conferită preponderent altfel decât prin mecanismul votului). Cel puţin strategic, UNPR era văzut ca al doilea partid de stânga al României.

Soliditatea cu care uneperiştii s-au menţinut la guvernare, şi-au promovat iniţiativele în Parlament, şi-au recrutat oameni şi s-au promovat mediatic a acoperit un spaţiu cu un potenţial electoral interesant. Este cel al dezamăgiţilor tranziţiei, al celor care vor mai multă stabilitate, mai multă ordine, după ce schimbările accelerate din ultimii 25 ani nu le-au prea adus bucurii; aceşti oameni votează cu PSD, au fost receptivi la mesajul milităros al lui Oprea, au cochetat sau chiar au votat cu PRM, PNG sau PPDD şi se uită acum la MP şi PRU. Şi cu ajutorul UNPR, PSD i-a ţinut pe aceşti votanţi în zona sa.

Scăderea tracţiunii mediatice şi strategice a UNPR (motivate de jocul pe o singură carte, cea a liderului) poate deschide calea şi pentru stânga aspiraţională, cea care iese în stradă, combină discursul despre sărăcie cu valorile post-materialiste, nu se regăseşte în PSD şi care a contribuit la succesul lui Iohannis în 2014. Dacă Partidul Străzii va fi această stângă, rămâne de văzut.

5. Situaţia din sistemul judiciar merită urmărită cu atenţie în 2016

Prezenţa Procurorului General în dosarul Oprea, precum şi celelalte evoluţii de la începutul anului în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi scandalul magistraţilor acoperiţi, fac ca atenţia în acest an să se concentreze, din nou, pe Justiţie.

Spre deosebire de anii trecuţi însă, în ciuda unor previzibile încercări, discuţia nu se va mai purta în termeni de asediu: cineva vrea să subjuge Justiţia şi alte forţe politice se luptă să o apere. În aceste condiţii, merită urmărite care vor fi liniile de mesaj şi de poziţionare în ceea ce priveşte sistemul juridic şi cine vor fi actorii care vor insista să se facă remarcaţi.

Aşteptăm cu interes noul narativ politic despre justiţie, pentru că este suficient loc pentru reaşezări strategice şi discursive.

Cine câştigă politic cel mai mult

Câştigătorii surprinzători ai acestul scandal sunt chiar partidele mici sau medii care acum au culoar liber spre rolul central de partid balama şi care pot capitaliza, inclusiv prin atragerea de oameni de la UNPR. În negocierile dintre cele două tururi, ele pot obţine cu mult mai mult decât ar fi fost cazul în situaţia alegerilor first-past-the-post.

Cine pierde politic cel mai mult

Evident, cel mai mare pierzător este chiar UNPR-ul; însă dincolo de această entitate politică (asta dacă nu face mişcarea riscantă, dar interesantă, de a propune un alt lider), cel mai mult de pierdut are chiar PSD-ul care acum se vede în faţa unei decizii extrem de dificile: rupe relaţia cu UNPR şi se auto-izolează sau ţine în continuare UNPR în braţe, cu toate pierderile care ar putea surveni, în speranţa că va menţine piaţa politică blocată în zona de stânga.

În toată această evoluţie, se văd limitele social-democraţilor, care au căutat să înlocuiască incapacitatea de a forma o majoritate la nivelul electoratului cu cea a unor negocieri pragmatice în Parlament cu forţele pe care le-au găsit acolo. Armistiţiul dintre PSD şi amplul electorat de stânga este încă departe de a fi semnat.