23 de milioane de romani, transformati de PSD in informatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fara sa tina cont de propunerile Opozitiei, deputatii PSD au reusit, ieri, sa adopte toate articolele Legii informatiilor clasificate, urmand ca votul final sa fie dat intr-o sedinta viitoare. Pe

Fara sa tina cont de propunerile Opozitiei, deputatii PSD au reusit, ieri, sa adopte toate articolele Legii informatiilor clasificate, urmand ca votul final sa fie dat intr-o sedinta viitoare. Pe parcursul dezbaterilor desfasurate intr-o atmosfera tensionata, marcata de numeroase interventii jignitoare ale deputatilor PSD la adresa colegilor din Opozitie, reprezentantii PD si PNL au incercat sa promoveze o serie de amendamente pe care le-au considerat necesare pentru evitarea transformarii Legii informatiilor clasificate intr-o lege de acoperire a abuzurilor guvernarii. Initiativele Opozitiei au fost catalogate de deputatii PSD ca "atitudine iresponsabila" si "rea-credinta". In aceste conditii, PNL a parasit sala de sedinta, propunand totodata Guvernului sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa interzica Opozitiei sa ia cuvantul in Parlament, pentru a lamuri definitiv aceasta problema. Textul final al legii ii face responsabili pe toti cetatenii pentru pastrarea secretului informatiilor clasificate, indiferent de modul in care ar intra in posesia unor astfel de documente. "Procurarea, folosirea ori transmiterea fara drept, sub orice forma, divulgarea, alterarea ori distrugerea neautorizata a informatiilor secrete de stat, se pedepseste in conditiile prevazute de legea penala ori de alte legi speciale", precizeaza art. 39 al legii. Pedeapsa se aplica indiferent daca o persoana care a intrat intamplator in posesia unei informatii secrete si vorbeste despre ea, stia sau nu de caracterul secret al acesteia. PD si PNL au cerut ca legea sa pedepseasca, in egala masura, si pe cei care abuzeaza, clasificand informatii pentru a ascunde fapte de coruptie sau proasta gestionare a banului public. PRM a aprobat, la randul sau, o asemenea idee. Presedintele Comisiei juridice, Ionel Olteanu (PSD), a respins ferm un astfel de amendament, pe motiv ca exista prevederi suficiente in Codul penal in legatura cu abuzul in serviciu. Incercand sa-si argumenteze pozitia, reprezentantii PD si PNL s-au lovit de presedintele Camerei, Valer Dorneanu, care le-a intrerupt cuvantul ori de cate ori a vrut, le-a taiat microfonul si a facut comentarii politice de la inaltimea fotoliului sau, fara sa se deranjeze sa coboare, macar, la tribuna parlamentara. La un moment dat, Valer Dorneanu l-a intrerupt pe Emil Boc, spunandu-i ca stie pe de rost ce vrea sa spuna. Emil Boc n-a apucat sa raspunda decat: "Domnule presedinte..." Dupa finalizarea legii, PD a declarat ca, daca lucrurile nu se schimba in Senat, va sesiza Curtea Constitutionala. Legea a mai trecut prin Parlament anul trecut si a fost atacata, tot de PD si PNL, la Curtea Constitutionala. Obiectiile au fost formulate, atat pe probleme de fond, cat si pe probleme de procedura. Curtea a intors legea in Parlament numai din cauza viciilor de procedura, fara sa dezbata chestiunile de fond. Majoritatea a respectat acum procedurile, dar, dupa cum sustin deputatii PD si PNL, nu a imbunatatit semnificativ textul initial al legii.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite