O zi care nu a făcut decât să consemneze emiterea cu întârziere a unui certificat de deces. Pentru că exitusul epocii Ponta din istoria PSD s-a consumat, de fapt, duminică, 13 iulie, când premierul şi-a anunţat pe facebook demisia din fruntea partidului

Nu cred că ar reprezenta evenimente politice reale nici adunarea cu pricina, nici faptul că dl.Liviu Dragnea a devenit pentru o perioadă de timp nu foarte clară preşedinte interimar al PSD. Un eveniment real nu e nici detaliul că domnia-sa a câştigat competiţia, în pofida faptului că fostul preşedinte, premierul Victor Ponta, şi-ar fi dorit-o drept succesoare pe d-na Rovana Plumb. Nu contează prea mult nici scorul cu care a pierdut partida binomul Ponta-Plumb. Nici măcar fuga laşă de la şedinţă, cu numai câteva minute înainte de începerea procesului de votare a aceluiaşi premier nu dobândeşte cine ştie ce mare importanţă. Ştiam foarte bine şi o ştiam demult că dl. Ponta e un laş şi un oportunist, am avut o confirmare clară a acestei situaţii în urmă cu o lună, atunci când premierul a decis pe ascuns să se opereze în Turcia spre a evita neplăcutele întâlniri cu procurorii DNA.  Încă o dovadă în acest sens e o chestiune de mică istorie şi cam atât. Iar povestea întrevederii cu dl. Donald Tusk e o poveste şi nimic mai mult. Tot de mică istorie e detaliul că un condamnat a fost preferat să conducă un partid cu mulţi membri cu probleme penale în defavoarea unui contracandidat care are, la rându-i, de lămurit o seamă de aspecte obscure ale afacerilor unor membri apropiaţi ai familiei sale. 

Cine îşi imagina că ziua de ieri va aduce clarificări nete în privinţa viitorului PSD şi în cea a viitorului său la guvernare, o guvernare cu sau fără Victor Ponta la timonă, s-a înşelat amarnic. Comitetul Executiv de ieri a înlocuit un provizorat cu un alt provizorat şi nimic mai mult. Chiar dacă atât de schimbătorul domn Valeriu Zgonea părea să fie ieri seară de cu totul altă părere. În contradicţie cu cele afirmate în urmă cu câteva zile într-un interviu acordat presei internaţionale. Rămâne de văzut dacă victoria d-lui Dragnea va fi una de durată.

Nenumăratele „poze de grup” în care feluriţi membri de frunte ai PSD, mai mult sau mai puţin telegenici, au ţinut să apară ieri seară pe ecranele televizoarelor sunt simple chestiuni de imagine, gândite a fi tot atâtea  transmiţătoare de mesaje optimiste de unitate şi de solidaritate partinică. Nu există nicio deviaţie în PSD- deviaţia, kakaia deviaţia?- părea să ne întrebe pe noi, telespectatorii, surâzătoarea doamnă Plumb-, întreg partidul nu se gândeşte decât la binele ţării şi la binele său. Poate că doar ordinea priorităţilor să fie diferită. Mai întâi partidul şi abia pe urmă ţara. Un bine care- ne-a asigurat aceeaşi doamnă Plumb- nu poate fi nici măcar imaginat fără actuala coaliţie la putere şi, mai ales, fără Victor Ponta prim-ministru. Drept pentru care a plouat cu declaraţii de dragoste, prietenie şi înţelegere, fără doar şi poate dezamăgitoare pentru cei ce se aşteptau ca ziua de ieri să fi fost cea care ar prefaţa sfârşitul carierei de şef de  guvern a d-lui Victor Ponta. 

PSD, dar şi aliaţii săi, UNPR şi ALDE, au tot interesul să rămână la guvernare. Aruncarea peste bord a d-lui Ponta din voinţa vreunuia dintre componenţii acestui triunghi amoros ar fi un gest primejdios pe care nimeni nu şi-l îngăduie. Care dacă ar fi pus în practică ar pune sub semnul întrebării şansele ca interesul să rămână nealterat. Aşa că toată lumea strânge din dinţi, uită de antipatii, de ură şi de resentimente, bea un vin şi pune la păstrare cuţitele lungi şi pumnalele şi merge mai departe cu Victor Ponta în funcţia de prim-ministru. Chiar dacă lui Victor Ponta îi va reveni doar misiunea de a face figuraţie specială.

Victor Ponta va fi un figurant sau, mă rog, un pion care, dacă va reuşi totuşi să impună în luna septembrie noul Cod fiscal, indiferent de riscuri, dacă va pune în aplicare măcar în parte mieroasă Lege a salarizării, un act normativ aventuros dar aducător de voturi, nu doar că va reprezenta soluţia constituţională ce va asigura continuarea guvernării PSD-UNPR-ALDE până la finele actualului mandat, ci s-ar putea chiar să creeze premisele unei noi victorii  a coaliţiei în alegerile parlamentare din 2016. Spun asta nu neapărat pentru că aş crede necondiţionat în zicerea potrivit căreia „românul votează cu puterea”. Ci fiindcă incapacitatea de coagulare a opoziţiei complet moleşită  în aceste zile, dar şi în altele mai puţin caniculare, nu le prea oferă românilor alternativă. 

Prea multe figuri vechi fac aproape neobservabilă figura relativ nouă şi cam lipsită de substanţă a d-nei Alina Gorghiu. Şi chiar dacă d-na Gorghiu ar fi ceva mai dinamică, lucrurile nu ar sta substanţial altfel. Din păcate.