Nu întotdeauna declaraţiile s-au suprapus peste fapte, chiar dacă la vedere loialitatea şi angajamentul României par fără cusur, de aceea există destule emoţii la Bucureşti faţă de negocierile care încep săptămâna viitoare între Statele Unite şi Rusia.

Lista cu pretenţiile Moscovei din proiectul de tratat trimis Washingtonului poate afecta şi România, dacă negocierile dintre cele două mari puteri ar înclina spre soluţia propusă de Vladimir Putin. Pe scurt, Kremlinul îi cere Occidentului, nu doar oprirea extinderii NATO spre Ucraina sau Georgia, ci şi retragerea armelor sofisticate din proximitatea graniţelor sale plus interzicerea rachetelor cu rază medie în Europa. Dacă tratativele propuse de Rusia nu ajung la un numitor comun satisfăcător, Kremlinul sugerează că va folosi forţa armată şi va înainta în Ucraina.

Înainte să-şi fi exprimat aceste pretenţii sub presiunea armelor, Vladimir Putin a vorbit despre sistemul defensiv de la Deveselu, care ar putea fi folosit ca armă împotriva Rusiei, fiindcă „doar 15 minute le-ar lua rachetelor să ajungă în Moscova”. Niciun argument nu a putut convinge Kremlinul că scutul antirachetă e doar o umbrelă pentru apărarea Europei de Est de eventualele lovituri ale Iranului. Şi pentru ca lucrurile să fie clare pentru oficialii români, ambasadorul rus la Bucureşti a plasat România pe harta vecinătăţii Rusiei, arătând în acest fel că pretenţiile Moscovei faţă de Bucureşti ar putea creşte. Mesajul transmis de Valery Kuzmin cu ocazia Zilei Naţionale a României nu a primit niciun un răspuns, chiar dacă a trecut dincolo de politeţurile obişnuite: „Rusia este interesată să menţină relaţii pragmatice de bună vecinătate, reciproc avantajoase cu România”, dar şi să păstreze „stabilitatea şi securitatea în regiunea Mării Negre, bazându-se pe formatele regionale existente de consolidare a încrederii, testate cu succes”.

România şi Rusia nu au de iure o graniţă comună, dar de facto, odată cu anexarea Crimeei, Moscova a avansat mult în Marea Neagră şi testează periodic limitele frontierei cu avioanele sale militare, care trec razant sau chiar încalcă spaţiul aerian autohton. Răspunsurile aliaţilor din NATO au fost de mai multe ori destul de dure. Episodul cel mai supărător pentru Vladimir Putin a avut loc în iunie anul trecut, când un distrugător britanic a navigat de-a lungul Crimeei, în apele teritoriale ale peninsulei, provocându-i pe ruşi să deschidă focul. A fost o declaraţie serioasă a nerecunoaşterii Crimeei ca spaţiu rusesc. Apoi, un bombardier american, proiectat ca purtător de arme nucleare, a zburat acum două luni la câţiva kilometri de frontiera rusă de la Marea Neagră.  

Aliaţii României din NATO vor să-i demonstreze Rusiei că s-a întins mai mult decât e plapumă şi că Marea Neagră nu mai poate fi un lac rusesc. Totuşi, Rusia nu dă semne că ar retroceda Crimeea şi cu cât Occidentul este mai prezent în zonă, cu atât Moscova e tentată să-şi arate muşchii. În paralel, se ocupă cum poate mai bine de subminarea din interior a Ucrainei, a Georgiei şi a celorlalte ţări din regiune, poate, chiar şi a României, atunci când Bucureştiul nu se destabilizează singur.

Creşterea preţului energiei produce deja nemulţumiri printre ucrainieni. Gazul rusesc e mult mai scump în Republica Moldova sau Ucraina, decât în statele Uniunii Europene, dar Moscova e gata să facă reduceri pe criterii politice. Propaganda rusă, preţurile tot mai mari din cauza costurilor energetice, faptul că americanii au acceptat să negocieze cu ruşii eventuale noi sfere de influenţă, pot eroda, pe termen mediu, încrederea ucrainienilor în Vest. Vladimir Putin lucrează cu aceeaşi determinare în interiorul Ucrainei şi în afara ei, pentru a se asigura că această ţară va rămâne sub pulpana Rusiei.

Nici românilor nu le plac negocierile anunţate între Kremlin şi Casa Albă, fiindcă ar putea să-i lase din nou într-o periferie în care Moscova ar fi mai activă decât Washingtonul sau Londra.

Oficialii de la Bucureşti se declară optimişti, dar în spatele lor vulnerabilităţile ţării se înmulţesc. Graniţa estică a României e atât de permeabilă, încât, avioanele care aduc ţigări de contrabandă din Ucraina, nici măcar nu sunt văzute pe radarele, care ar trebui să indice orice mişcare a unui posibil inamic. Poate că, aceste avioane care au trecut ilegal, în mod repetat frontiera, aruncând marfa în România, au fost ignorate cu bună ştiinţă.

Deşi, operaţiunile de acest tip au fost descoperite în august, nu există un răspuns clar al autorităţilor, care să explice cum au fost posibile aceste zboruri. Efectele nepăsării autohtone sunt importante: neaderarea ţării la Spaţiul Schengen are o explicaţie, devreme ce România nu-şi poate supraveghea frontiera. În plus, din perspectiva apărării apare o vulnerabilitate imediată.

Întâmplări succesive demonstrează că instituţiile sunt incapabile să protejeze ţara, devreme ce orice avion străin poate trece graniţa de Est a României fără a fi observat şi oricine poate intra în clădirea Parlamentului fără a fi oprit: nu doar irlandezul turmentat, ci şi orice protestatar antivaccin. Şi pentru ca dimensiunea insecurităţii să fie bine definită, vreme de patru ani, un grup bine organizat a furat motorină în valoare de 2 milioane de dolari de la baza americană de la Kogălniceanu. Aliatul strategic al României a fost păcălit sub nasul poliţiştilor şi al ofiţerilor de contrainformaţii, dacă nu cumva cu voia lor.

Dacă în 2022 aceste vulnerabilităţi se extind şi înalţii demnitari români continuă să se amuze că militarii americani aflaţi aici să apere ţara sunt traşi pe sfoară cu tot dispreţul de rigoare, atunci azimutul României se poate modifica. Bucureştiul îşi modifică deja busola din nepăsare sau, poate, chiar cu bună ştiinţă, abandonându-şi graniţele, instituţiile de forţă, justiţia, marile planuri. Ţara se abandonează singură sub privirile îngăduitoare ale liderilor săi, bazându-se pe norocul de a fi în NATO şi mizând pe aliatul strategic, pe care, la o adică, e gata să-l tragă pe sfoară.

Sabina Fati - Deutsche Welle