2018, anul în care a venit nota de plată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este o aducere aminte a unor fapte, şi mai puţin o analiză politică. Pentru că, de fapt, noi, în România, nu mai avem politică. Avem doar o încăierare generală, în interiorul partidelor, partide golite de conţinut, de ideologie, de valori politice şi morale, între partide, în instituţiile statului, dar şi între instituţii şi o masă amorfă de spectatori, care ar trebui, teoretic, să fie cetăţeni.

2018 a fost anul în care am primit nota de plată a schimbării radicale de paradigmă politică din 2004, trecerea de la abordarea consensuală a marilor teme de politică internă şi externă, a celor care constituie nucleul ”binelui public”, la abordarea conflictuală, odată cu pretenţia lui Traian Băsescu de a fi ”preşedinte jucător”, nu mediator. Dacă ar fi sincer cu sine, Traian Băsescu ar recunoaşte greşeala fundamentală făcută şi costurile politice, economice şi sociale insuportabile, până la urmă, costuri care s-au acumulat, dramatic, în acest an.

Poate părea irelevant acest fapt, pentru mulţi anecdotic: monumentul Marii Uniri, inaugurat la sfârşitul lui noiembrie, la Alba Iulia, era dedicat celor 75 de ani de la Marea Unire. Trebuia finalizat în 1993! 25 de ani de întârziere! Poate că, ajutorul bunului Dumnezeu inclus, vom reuşi să cinstim cum se cuvine Centenarul Marii Uniri în 2043, adică tot peste 25 de ani! Această aniversare ratată, redusă la o paradă militară oricum anuală, mai include o ratare: din asistenţă au lipsit atât un înalt oficial american, cât şi unul francez. Datorăm acceptarea internaţională a Marii Uniri viziunii şi acţiunilor de politică externă ale SUA, iar Franţei refacerea capacităţii de luptă a armatei române, care a contribuit, prin jertfa militarilor, la împlinirea idealului României Mari. Sigur, putem vorbi şi de incredibilele rateuri culturale din acest an. Dar asta cu un alt prilej.

România nu mai gândeşte la viitorul ei. Este trista constatare a bilanţului celor 14 ani de război generalizat româno-român, în care am distrus absolut tot ce se putea distruge în materie de instituţii, legi şi Constituţie. Am distrus încrederea oamenilor în democraţie, în libertate. Drepturile omului, ni se spune, sunt un lux. Nu ni-l putem permite. Ieşim în stradă pentru a lua apărarea capitalului şi pentru a ne striga ura faţă de cei care trăiesc din muncă, considerăm solidaritatea naţională şi socială un pericol. Avem doar făcători de război, şi niciun făcător de pace!

Ciclurile electorale au dispărut: există doar o permanentă şi ineptă campanie electorală, care nu propune decât tot mai mult ”sânge” pe pereţi. Niciun proiect de viitor, nicio viziune, niciun program de acţiune. De facto suntem acolo de unde am plecat în decembrie 1989: de la regimul partidului unic! Singura ideologie este puterea, iar partidele doar instrumente pentru cucerirea şi exercitarea ei. Înţeleg că nici critica stărilor de fapt nu mai este permisă! Nu ne putem permite nici acest lux!

Atracţia modelelor totalitare este tot mai puternică şi mulţi dintre cei decepţionaţi de starea de fapt consideră un astfel de model dezirabil, ca alternativă la ceea ce le oferă politica românească. Şi este îngrozitor să constaţi că oameni presupus responsabili încurajează aceste tentaţii şi practică fără jenă metode totalitare, în politică, în economie, în societate. O ţară poate fi guvernată şi prin decrete, nu? Totul este să funcţioneze la foc continuu Monitorul Oficial!

Aveam o incredibilă, şi nesperată, şansă de a face pace, fie ea şi parţială, pentru pregătirea şi exercitarea preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene. Aveam, nu o mai avem! De ce? Pentru că nu ne pasă! Europa nu este pe agenda noastră decât cu un sigur punct: libertatea de a fugi din ţară în căutarea unor salarii mai bune! Nu avem nimic de propus Europei? Poate că avem, dar cine s-o facă? Ce proiect european avem?

Aveam o la fel de nesperată oportunitate de a profita de o conjunctură economică realmente favorabilă, pentru a accelera dezvoltarea României. Şi ce vedem? Armate de profeţi, care vestesc cui stă să-i asculte, Apocalipsa economică, prăbuşirea economiei României, pentru că a mai crescut puţin, de fapt, jenant de puţin, salariul minim! Asta în timp ce alţii, spaniolii, spre pildă, au crescut salariul minim cu 22% dintr-un foc. E greu de ghicit care va fi gradul de ocupare a locurilor în avioanele spre Spania? 

2018 este anul eşecului unei generaţii. O generaţie care, în egoismul ei, a uitat de valori politice şi morale, de servirea interesului public, de echitate şi de solidaritate, de jertfa generaţiilor care a făcut posibilă existenţa României Mari. Să ni-l asumăm. Pentru că de la asumare poate începe căinţa şi schimbarea în bine. Putem şi să ne prefacem că totul a fost o victorie, că după ea vor urma şi altele, şi tot aşa. Avem de ales. Acum pare că vom face alegerea proastă. Dar speranţa moare ultima. Eu tot mai sper la o Românie pacificată, cu politicieni responsabili şi cetăţeni conştienţi de drepturile şi obligaţiile lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite