VIDEO LIVE Orchestra Camerata Regală, în Piaţa Festivalului, de la ora 19.30

VIDEO LIVE Orchestra Camerata Regală, în Piaţa Festivalului, de la ora 19.30

Ansamblul Camerata Regală.      Foto: societateamuzicală.ro

În această seară, de la ora 19.30, în Piaţa Festivalului va concerta Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Vlad Vizireanu, alături de violonista germană Rebekka Hartmann.

Ansamblul Camerata Regală a luat naştere la iniţiativa unui grup de studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa de a crea o orchestră profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România. Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a onorat propunerea membrilor fondatori ai Cameratei Regale de a-şi oferi Înaltul Patronaj.
 
Camerata Regală a fost inaugurată pe 13 decembrie 2009, printr-un concert de muzică exclusiv românească, care a avut loc în Sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Evenimentul a fost sprijinit de domnul prof. univ. dr. Dan Dediu, Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
 
Fiind o orchestră camerală de tineret, Camerata Regală este formată din tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, marea majoritate studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Astfel, unul dintre partenerii tradiţionali ai Cameratei Regale este Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, care a fost alături de orchestră încă de la înfiinţarea acesteia.
 
Program
Ora 19:30
Piaţa George Enescu
CAMERATA REGALĂ
Dirijor: Vlad Vizireanu
Solistă: Rebekka Hartmann – vioară (Germania)
Program:
Vivaldi – Anotimpurile
Piazzolla – Anotimpurile

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările