Magia ia o pauză. Pauza se ştie, face muzica. De fapt, care magie ?  Muzicienii pe care i-am văzut anul acesta la Enescu nu erau nişte magi, cu rarisime excepţii. Cei mai mulţi au fost extraordinari de buni. Excelenţa se cîştigă prin muncă. Normal, în muzică 99 % e transpiraţie, o spune chiar Enescu. Şi pe lîngă asta, în muzică tot ce contează e să fii viu şi să-l faci pe celălalt să se simtă viu. Ca în viaţă şi iubire, să fii viu şi sincer,  indiferent de care parte a scenei te afli. Mi-au spus-o oameni de meserie. Deci nu, nu cred în magie,  atâta timp cât cei care o revendică, nu o merită. În 1913, Enescu era ”bătut” cu flori pe scenele Iaşului.  Inocenţă?  La 100 de ani de atunci, publicul părăseşte sala, în Festival,  înaintea unei compoziţii scrise de Enescu. Iar sala Ateneului e jenant de goală la recitalul din ultima zi a prestigiosului Schubert Ensemble. Magie ? Nu, nici una nici alta, nici măcar nu-i ştim opera, oricât de snob am vorbi despre Maruca.

Să ne trezim. Profesioniştii au abdicat de mult de la cauza explicării creaţiei enesciene. Televiziunea publică nu are la ora asta o emisiune muzicală de familiarizare şi introducere în fenomen, seratele lui Iosif Sava sunt amintire ceţoasă. Cu atât mai puţin vreun ciclu de concerte-lecţii care să traducă opusurile lui Enescu. Sunt 33, relativ puţine, de la Poema Română la Simfonia de cameră. Sunt muzicieni români,  care deşi n-au mai cântat Enescu de ani buni, spun că ”nimeni nu-l cântă ca noi”. Iar când vin alţii şi-l cântă cald şi desăvârşit, se încruntă, superiori. La 50 de ani de la trecerea lui, magiştrii în viaţă ai jurnalismului scriu despre crenvurşti, în timp ce una dintre casele copilăriei sale, moare urât, în nepăsarea autorităţilor. Care declamă însă ritos despre brandul Enescu şi hărţi culturale. Iar din public lipsesc,  din ce în ce mai evident, tinerii.  

Şi atunci, unde e magia ? Nu ştiu răspunsul. Dar sper ca în aşteptarea unei alte porţii de magie, să nu-l uităm de tot pe Enescu. Şi să ne bucurăm de muzică, vii şi sinceri, atât cît ne va mai fi dat, atât cât vom mai avea parte.