Tot ce trebuie să ştiţi despre violonista ANNE-SOPHIE MUTTER, supranumită „Mama viorii“

Tot ce trebuie să ştiţi despre violonista ANNE-SOPHIE
MUTTER, supranumită „Mama viorii“

Anne-Sophie Mutter, femeia-vioară

Peste trei ore începe concertul unicat al uneia dintre cele mai mari violoniste din lume, nemţoaica Anne-Sophie Mutter, aflată în premieră pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu“, în urma diligenţelor asidue ale producătorilor manifestării, Fundaţia ARTEXIM condusă de Mihai Constantinescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nemţoaica, supranumită „Mama viorii“ („mutter“ înseamnă în germană „mamă“), nu vine singură, ci va susţine un concert alături de ansamblul The Mutter Virtuosi, compus din muzicieni de elită, ansamblu pe care l-a înfiinţat, îl conduce şi îl va dirija în această seară.
    
Programul concertului exclusiv de la Ateneul Român, care va începe la ora 17.00, se anunţă a fi unul de excepţie: două lucrări – interpretate în premieră în România – semnate de doi mari compozitori contemporani, polonezul Krzysztof Penderecki şi americanul André Previn (fost soţ, de altfel, al lui Mutter între 2002 şi 2006 şi fost soţ al celebrei actriţe Mia Farrow), lucrări comandate de Fundaţia Mutter şi dedicate marii interprete, urmate de magnificul şi celebrul Concert pentru două viori de J.S. Bach (cel care a făcut furori la prima ediţie a Festivalului, în 1956, în interpretarea rusului David Oistrah şi a americanului Yehudi Menuhin) – evident, una dintre viori va fi a lui Mutter –, şi de celebrele „Anotimpuri“ vivaldiene, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite partituri din lume (patru concerte de vioară, având-o ca solist, evident, pe Anne-Sophie Mutter).

Anne-Sophie Mutter s-a născut în 1963, în Germania de Vest, şi a fost sprijinită la începuturile carierei de celebrul dirijor austriac Herbert von Karajan. A început să cânte la pian la vârsta de cinci ani, dar la scurtă vreme a luat drumul viorii, pe care nu l-a mai părăsit până în ziua de azi. Şi-a început cariera internaţională de solistă în 1976 la Festivalul de la Lucerna, iar un an mai târziu şi-a făcut debutul la Salzburg în cadrul Concertelor Whitsun, sub bagheta lui Herbert von Karajan. De atunci, a rămas unul dintre cei mai buni virtuozi violonişti ai vremurilor noastre şi ţine concerte în toată lumea, în toate centrele muzicale importante. Pe lângă lucrările tradiţionale, şi-a încântat în permanenţă publicul cu repertorii noi şi inovative, muzica de cameră şi lucrările orchestrale fiind prezente în egală măsură. De asemenea, se foloseşte de popularitatea câştigată pentru proiecte caritabile şi sprijină dezvoltarea muzicienilor tineri cu talent excepţional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările