Tetralogia wagneriană, la final

Orchestra Simfonică Radio din Berlin a fost înfiinţată în 1923 FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

După „Aurul Rinului“, „Walkiria“, „Siegfried“, ciclul Wagner se încheie cu „Amurgul zeilor“, duminică, 22 septembrie. Dirijorul Marek Janowski va conduce Orchestra Simfonică Radio din Berlin la Sala Palatului.

Unicitatea personalităţii lui Richard Wagner reprezintă culminaţia teatrului muzical în mereu reînnoita încercare de a reflecta, prin acest gen complex, viaţa. După asimilarea modelelor repertoriului liric romantic italian şi francez, ca şi a modelelor clasice oferite de Gluck, apar primele opere: Nunta (1832, neterminată), Zânele (1834) şi Interdicţia de a iubi (1836). Continuă cu Rienzi (1840), Olandezul zburător (1841) şi Tannhäuser (1845). 

Este perioada primelor succese publice, a primelor experienţe personalizate şi a forjării unor principii de teatru muzical. Următoarele opere îmbină istoria şi mitologia germană (cea mai interesantă fiind prima idee despre Nibelungii, 1847). Wagner scrie totodată, poate pentru a-şi limpezi ideile, eseuri teoretice şi prezintă Lohengrin la Weimar (1850). Treptat, reia proiectul Nibelungilor şi îi dă forma definitivă, de neobişnuită şi ambiţioasă amploare: trei zile de spectacol precedate de un prolog (1851). După Aurul Rinului, Walkiria şi Siegfried, ciclul se încheie cu Amurgul zeilor.

OPERĂ CU IDEI FILOSOFICE

Terminată în 1874, opera va fi reprezentată în ciclu complet al Tetralogiei, la Bayreuth, în 1876, la inaugurarea teatrului. Monumentala epopee muzicală, împlinind sinteza wagneriană Wort-Ton-Drama, oglindeşte în întregimea sa concepţia artistului privind opera totală, care uneşte arta lirică, muzica şi acţiunea. Tetralogia, operă capitală a romantismului, deschide teatrului muzical marile perspective ale unor noi viziuni desprinse de trecut, cu implicaţii filosofice ale căror semnificaţii nu au fost încă pe de-a-ntregul descifrate. 

Prolog. Pe muntele unde Siegfried a găsit-o pe Brünnhilde, nornele, fiice ale Erdei, ţes destinul omenirii. Un fir de aur se rupe, semn al sfârşitului unei ere. Nornele se reîntorc, terorizate, în adâncul pământului. Cei doi coboară panta muntelui. Siegfried va pleca mai departe, spre noi lupte. Înainte de a se despărţi, el pune în degetul Brünnhildei inelul fermecat, iar ea îi dăruieşte calul năzdrăvan. 

Siegfried îşi începe călătoria de-a lungul Rinului. 

Actul I. În regatul Gibichung, Günther şi Gutrune trăiesc sfătuiţi de Hagen, fiul lui Alberich,

care urmăreşte visul tatălui său – recucerirea aurului. Hagen îl determină pe Günther să o caute pe Brünnhilde şi, minţind în ce-l priveşte pe Siegfried, îl sfătuieşte să-i dea să bea din filtrul uitării, care îl va lega de oricare altă femeie întâlnită în cale. Astfel, când Siegfried soseşte la castel, băutura oferită îşi face efectul – o uită pe Brünnhilde şi se îndrăgosteşte de Gutrune. 

Drept condiţie a căsătoriei, Gunther îi cere să i-o aducă pe Brünnhilde. Pe munte, Brünnhilde s-a întâlnit cu sora ei, Waltraute, care o roagă să arunce inelul blestemat. Ea refuză şi se pregăteşte să-l întâmpine pe Siegfried. Acesta apare purtând trăsăturile lui Günther, graţie coifului vrăjit. Îi smulge inelul şi, ca semn de castitate, aşează între ei sabia, în aşteptarea întoarcerii la castel; Brünnhilde se supune neînţelegând ce se întâmplă. 

Tetralogia, operă capitală a romantismului, deschide teatrului muzical marile perspective ale unor noi viziuni desprinse de trecut.

Actul al II-lea. Alberich îl incită pe Hagen să obţină inelul din mâna lui Siegfried. La intrarea lui Günther cu Brünnhilde, ea rămâne împietrită recunoscându-l pe Siegfried şi văzând inelul în degetul său. Când i se adresează, Siegfried neagă totul, căci a uitat-o, şi jură pe sabia lui că nu a pătat onoarea lui Günther. Pentru a se răzbuna de trădarea aceasta, Brünnhilde plănuieşte uciderea eroului, în timpul unei vânători. Hagen îl va lovi în singurul său punct vulnerabil şi va primi în schimb inelul dorit. 

Actul al III-lea. Mergând pe malul apei, Siegfried este rugat de fiicele Rinului să înapoieze inelul. El refuză când aude că, păstrându-l, va fi în pericol. În acest moment se apropie Hagen şi îi cere să-şi povestească viaţa. Siegfried nu o poate relata decât până la moartea balaurului. Oferindu-i o băutură care trezeşte memoria, eroul îşi readuce aminte, cu emoţie crescândă, de Brünnhilde. 

În clipa aceasta doi corbi zboară deasupra lui şi, în timp ce-i priveşte, Siegfried este lovit de Hagen. Ultimele sale cuvinte o evocă pe Brünnhilde. În sunetele unui marş funebru, corpul lui este readus la palat. În faţa surorii sale, Günther îl acuză pe Hagen, care îl loveşte de moarte. Apoi, fiul lui Alberich vrea să ia din mâinile lui Siegfried inelul, dar pumnul eroului se ridică ameninţător. Brünnhilde, care a înţeles în fine întreaga mârşăvie a trădătorului, se pregăteşte să moară alături de soţul ei. Ea îşi trece pe deget inelul şi cere să se ridice un rug, în care se aruncă călărind pe calul de walkyrie. Focul cuprinde castelul şi, în timp ce fetele Rinului îşi reiau inelul, flăcările urcă spre Walhala, unde zeii îşi aşteaptă sfârşitul. Blestemul lui Alberich s-a împlinit. 

Valentin Vasiliu – Günther

Traiectoria ascendentă a carierei artistului român Valentin Vasiliu a pornit de la Cluj în anul 1990. În deceniul următor, Valentin Vasiliu şi-a câştigat notorietatea în Europa şi SUA, fiind prezent cu regularitate şi la opera bucureşteană.

În prima etapă a carierei sale, rolurile predilecte au fost Germont, Escamillo, Sharples, Figaro şi Leporello. Succesele repurtate în turneele din China, Japonia şi Coreea de Sud i-au netezit calea spre notabile colaborări cu prestigioase instituţii precum Carnegie Hall, West Palm Beach Opera (Florida), dar şi cu orchestre ca New England Symphony sau South Texas Simphony.

Eric Halfvarson – Hagen

Considerat un interpret extraordinar, americanul Erik Halfvarson  face eforturi spectaculoase pentru a onora toate solicitările teatrelor din America de Sud, Canada, SUA, Europa. În plus, continuând tradiţia familiei sale (cântăreţi, profesori şi dirijori) îndrumă tinere talente şi conduce masterate pe tot teritoriul american.

Printre proiectele basului american, din anul 2013, se numără apariţiile la Metropolitan Opera (marele Inchizitor din Don Carlo de Verdi) şi la Opera Naţională din Budapesta (Gurnemanz din Parsifal).

Alexandra Reinprecht – Gutrune

Soprana austriacă Alexandra Reinprecht a debutat la Teatrul Verdi din Trieste încă din timpul studiilor. Bună muziciană şi cu un talent vocal şi actoricesc ieşit din comun, artista se bucură de succes atât în rolurile de operetă, cât şi în cele de operă clasică sau romantică.

Interpretează cu aceeaşi dezinvoltură personaje din operetele Liliacul de Strauss - fiul şi Văduva veselă de Lehar, precum şi din Flautul fermecat de Mozart sau din Boema lui Puccini.

În stagiunea 2011 – 2012 a interpretat la Opera de Stat din Viena rolurile wagneriene Freia din Aurul Rinului şi una din fetele-flori din grădina lui Klingsor din Parsifal.