Regal cu Elisabeth Leonskaja

Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, dirijată de Yuri Temirkanov, va concerta la Sala Palatului. Celebra pianistă Elisabeth Leonskaja va interpreta Concertul nr. 2 de Rachmaninov.

Un text de Mioara Bâscă

Pentru noi românii, 11 septembrie are şi o altă conotaţie decât cea tristă, recent dobândită. Este şi ziua anului 1948 în care George Enescu (1881-1955) a pus bara finală Uverturii de concert în La major pe teme în caracter popular românesc,op. 32.

Este surprinzătoare revenirea, după mai bine de 20 de ani, la un limbaj muzical „în caracter popular românesc“, în plină perioadă de maturitate, când deja compusese câteva capodopere. Această întoarcere pare un mister neelucidat, atribuit şi declanşat probabil fie de amintirea unui moment autobiografic, fie de germinarea unui gând încolţit încă din tinereţea compozitorului.

Este o lucrare simfonică de sine stătătoare, de o pură expresie enesciană, în care temele originale sunt concepute „în caracterul popular românesc“ şi captează spiritul diferitelor ipostaze ale melodiilor populare: de  joc, de dor, de cântec. Din necesităţi lăuntrice, Enescu rânduieşte, în tiparul clasic al uverturii de concert, limbajul muzical în stilul rapsodic popular. Cu tuşe sigure, într-o continuă invenţie melodică, sunt evocate imagini ale satului românesc – cu pendulări de ritmuri dansante diferite, cu un iz bucolic. Parcursul melodic conduce spre o melopee a flautului, soră bună cu cea din opera Oedipe, doinită, plină de melisme, care intră în dialog cu vioara şi apoi cu pianul. Este o oază de meditaţie, plină de dorul zărilor îndepăr-tate. Lor li se alătură rând pe rând sonorităţile celorlalte instrumente care modulează expresia spre atmosfera iniţială desfăşurată pe parcursul unei Code pătrunsă de ritm şi frenezie.

O dramaturgie inconfundabilă

Muzica este de ajuns pentru o viaţă  dar, o viaţă nu este de ajuns pentru muzică, iată o  butadă dragă lui Sergei Rachmaninov (1873-1943). Pianist de mare anvergură şi compozitor de suflu romantic cu deosebite abilităţi creatoare, el continuă tradiţia idolului său Ceaikovski şi cea a marilor orchestratori ruşi, dar îşi imprimă fără ezitare amprenta sa personală.

Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră, op. 18 a fost compus în două etape: mai întâi părţile a doua şi a treia în anul 1900, interpretate în public în acelaşi an. În urma succesului repurtat, a întregit lucrare cu partea întâi compusă în 1901. Acest concert este creaţia care i-a certificat internaţional notorietatea de compozitor.

Rachmaninov păstrează forma clasică a concertului în trei părţi dar cu o dramaturgie particulară şi inconfundabilă. Fiecare structură formală este modificată pentru a-i servi exprimării tumultului romantic al sufletului său, manifestat într-o melodică deosebit de cantabilă, desfăşurată pe arcuri de o largă respiraţie şi anvergură. Temele principale ale părţii întâi Moderato, cu un puternic caracter pasional, dublate de o virtuozitate instrumentală de bravură, sunt urmate în partea mediană Adagio sostenuto – o confesiune plină de farmec şi visare, de speranţă. În partea finală, Allegro scherzando, explozia sonoră este jucăuşă, strălucitoare, animată. Pe parcursul dezvoltărilor şi al prelucrării grupurilor tematice, Rachmaninov mânuieşte cu măiestrie stilul variaţional, polifonic şi cel al dialogului dintre pianul solist şi orchestră, clădind o monumentalitate sonoră excepţională.

Diversitate şi acumulări timbrale

            Nicolai Rimski-Korsakov (1844-1908), una dintre cele mai marcante personalităţi muzicale, a influenţat în mod esenţial întreaga dezvoltare a muzicii, mărturie stau cel puţin cele două tratate de Armonie şi Orchestraţie folosite şi acum în lumea întreagă. Măiestria sa în arta compoziţiei este exploziv demonstrată de creaţia sa muzicală, în care mânuirea orchestrei atinge culmi şi nuanţe timbrale nebănuite până la el.

În 1888, inspirat de câteva povestiri din O mie şi una de nopţi a compus Suita simfonică Şeherazada, op.35 în patru părţi. La început au purtat indicaţii generice, şterse ulterior de compozitor căci dorea ca ascultătorul să lase imaginile de amănunt şi particulare la voia şi dispoziţia sufletească a fiecăruia ... să rămână cu impresia că aceasta este, fără îndoială, o povestire orientală, despre multiple şi variate minuni din basme.

Cu darul înnăscut al povestitorului de vocaţie, de la primele acorduri se instituie febrilitatea stării de aşteptare a inconfundabilului a fost odată, ca niciodată ... Puterea de sugestie sonoră este de-a dreptul cinematografică, sunt tablouri epice de un desăvârşit simţ constructiv, în care, prin diversitate şi acumulări timbrale, ascultătorul percepe materia în mişcare. Temele muzicale sunt personaje contrastante, individualizate, cu traiectorii şi evoluţii emoţionale: Şeherazada (vioara solo) se exprimă în sinuoase arabescuri sonore – timidă, gingaşă, delicată, tânguitoare, neliniştită, misterioasă, promiţătoare; Sultanul Sahriar, prin acorduri  încărcate – dur, necruţător, sigur, ameninţător, nerăbdător, învins, împăcat.

Conceptual, suita este un tot unitar, iar vocea Şeherazadei conduce firul povestirii de la un basm la celălalt: Marea şi corabia lui Sindbad, Legenda Prinţului Kalender, Tânărul Prinţ şi tânăra Prinţesă, Sărbătoare la Bagdad. Marea. Corabia lovindu-se de stânci. Măiestria compoziţiei şi puterea de sugestie sonoră îi justifică calificativul de perfecţiune.

Cea mai veche instituţie rusească

Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg a fost înfiinţată în 1882 de către ţarul Alexandru al III-lea şi este cea mai veche instituţie rusească de acest gen. La început a funcţionat pentru serviciul exclusiv al ţarului, dar pe la 1900 a început să cânte pentru marele public. Ansamblul s-a bucurat din totdeauna de o reputaţie excelentă. Nenumărate discuri, mai ales cele cu lucrări de Şostakovici, au fost realizate live sub bagheta lui Evgheni Mravinski. Această distinsă orchestră este condusă de celebrul Yuri Temirkanov. 

Joi 10 sept. ora 20.00      

Sala Mare a Palatului    

Seria „Mari orchestre ale lumii“

ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN SANKT PETERSBURG

Dirijor: YURI TEMIRKANOV

Solistă: ELISABETH LEONSKAJA (pian)

Concert „In memoriam Gheorghe Halmoş“

Program: 

Enescu – Uvertura de concert în La major „pe teme în caracter popular românesc“. op. 32 

Rachmaninov – Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră, op. 18

I. Moderato   II. Adagio sostenuto     III. Allegro scherzando 

Rimsky-Korsakov – Suita simfonică „Sheherazada“, op. 35

I. Marea şi corabia lui Sindbad   II. Povestea prinţului Kalender   III. Tânărul prinţ şi tânăra prinţesă    IV. Sărbătoare la Bagdad. Marea. Corabia lovindu-se de stânci.