Prof.dr. Dinu Antonescu, medic ortoped: „Muzica, parte din fiinṭa mea”

Prof. univ. dr. Dinu Antonescu FOTO paginamedicala.ro

Dacă spaṭiile de locuire spun ceva despre proprietari - ṣi o fac - atunci trebuie să mărturisesc că, imediat ce am păṣit în casa prof. univ. dr. Dinu Antonescu, am avut intuiṭia faptului că voi vorbi cu un om pentru care modestia încă reprezintă o valoare. Pentru că bunurile spirituale sunt cele care îl interesează.

Chirurgul a strălucit într-o profesie pe care a ṣi căutat s-o modernizeze. A introdus, de pildă,  în Romania instrumentatia segmentară în tratamentul chirurgical al scoliozelor ṣi, în spiritul timpului, a fost promotorul unei viziuni multidisciplinare în tratamentul cancerelor osoase.

Când alṭii îṣi ridică mii de metri pătraṭi de vile, prof. Antonescu locuieṣte într-un mic apartement de bloc comunist, deṣi este membru al unor prestigioase societăṭi ṣtiinṭifice europene, între care ṣi Colegiul Regal din Edinburgh.

Ii place să-l citeze pe un alt mare predecesor, prof. Severeanu, care spunea că este bine să pleci ṣi nu să cazi de la Catedră. Aṣa că s-a retras la 65 de ani, lăsând conducerea Clinicii universitare de la Spitalului Foiṣor din Bucureṣti, pe mâini mai tinere. Mai merge totuṣi, benevol, o zi pe săptamână la spital, ca să consulte bolnavi.

Mărturiseṣte că e fericit: în fine, a scăpat de constrângerile temporale ṣi se poate astfel bucura deplin de roadele spiritului. Chirurgia a pierdut o emblemă a ortopediei, cum s-a spus, dar muzica a câṣtigat un meloman de aur.

La Barenboim ṣi Lupu biletele erau epuizate, înainte de a se pune în vânzare

Sanda Visan: - Ce este muzica pentru dv.: un partener de viaṭă sau a devenit parte din fiinṭa dv.?

Dinu Antonescu:  - Cred că a devenit parte din fiinṭa mea. Nu am o cultură muzicală deosebită, dar am început din copilărie, ca orice copil de burghez, să cânt la pian.

S.V. - Din ce familie proveniṭi?

D.A. - Tatăl meu era magistrat, mama, profesoară.

S.V. - Ṣi în familie, ca în Germania, se făcea muzică?

D.A. - Nu, dar sora mea ṣi cu mine am învăṭat să cântăm la pian. Ea cânta după note, eu, după ureche. Pe care nu o am. Eram în vremea aceea la Sibiu, a venit războiul, apoi schimbarea situaṭiei politice ṣi, cum pianul nu era al nostru, ci era închiriat de la o casă germană, toate bunurile germane au fost ridicate. Ṣi aṣa s-a încheiat cariera de pianist a ardeleanului de adopṭiune, care am fost. Nu mai aveam nici posibilităṭi financiare, pentru că tata a fost dat afară. Refuzase să intre în partid. A zis că el judecă după conṣtiinṭa lui, nu după ordinele unui partid. Am rămas numai cu leafa mamei, care...

S.V. - Nu vă permitea să luaṭi lecṭii de pian.

D.A. -Exact. Dar am început să merg la concerte la Sibiu, după aceea la Cluj, unde am făcut facultatea. Acolo am asistat la primul concert al Filarmonicii, dirijat de Antonin Ciolan. Era prin anii ‘50. El dirija la Opera maghiară. Il vedeam pe stradă, vara, iarna, cu un pardesiu pe el, în niṣte galoṣi ṣi întors puṭin într-o parte. Dar la pupitru întinerea cu douăzeci de ani: stătea drept, dirija frumos ṣi era o plăcere să-l asculṭi. Aṣa am devenit prietenul muzicii, continuând ṣi la Bucureṣti, unde am venit în 1967, fiindcă toată familia mea era aici.

Trebuie să recunosc că soṭia mea e motorul cultural în casă. Am mers la tot ce ne-a interesat ṣi am ajuns să fiu dependent de muzică, ce topeṣte toate asperităṭile, toate necazurile.

S.V. - Când aṭi fost prima dată la Festivalul Enescu?

D.A. -Nu mai ṣtiu, dar am fost prezent la multe ediṭii, mai ales de când s-a reluat Festivalul ṣi Concursul, dupa 1989.

S.V. - Căutaṭi interpreṭi sau programe?

D.A. - Imi place ṣi programul, îmi plac ṣi interpreṭii. De pildă, la ediṭia din acest an aṣ fi vrut să-l văd pe Daniel Barenboim dirijând, pentru că mi-a plăcut extraordinar de mult la ediṭia anterioară, ṣi pe Radu Lupu. Dar n-am reuṣit să luăm bilete, deṣi am intrat pe internet în ziua ṣi la ora la care se puneau în vânzare. La Barenboim ṣi Lupu biletele erau epuizate, înainte de a se pune în vânzare.  

S.V. - Inainte de 1989 aṭi întâlnit astfel de situaṭii, să nu vă puteṭi procura bilete?

D.A. - Nu, era mult mai simplu: lăsai o listă cu doleanṭele ṣi cu categoria de preṭ, apoi te duceai ṣi ridicai biletele. Când s-a computerizat vânzarea biletelor, m-am dus la 9 dimineaṭa ṣi am ieṣit la 3: se strica calculatorul, se repara, nu ṣtia să umble cu el. Un chin!

S.V. - La ce aṭi reuṣit să luaṭi bilete anul acesta?

D.A. - La Orchestra Română de Tineret, pe care o urmărim cu foarte mare dragoste.

S.V. - Probabil ṣi datorită dirijorului.

D.A. - Bineînṭeles. Cristian Mandeal, ca ṣi Horia Andreescu, sunt dirijori pe care îi apreciem ṣi îi urmărim cu mare plăcere. Ne pare rău că în ultima vreme l-am putut vedea rar pe Cristian Mandeal. Ṣtiu că dirijează în Anglia. Anul acesta orchestra are un program frumos, sub bagheta lui Foster. Mai mergem la Orchestra Rusă, dirijată de Horia Andreescu, la Royal Symphony Orchestra, dirijată de Mandeal, la Concert Gebouw, dirijată de Mariss Jansons, care are un stil deosebit de a obṭine sonorităṭi extraordinare, cu calm, cu ochii închiṣi, de parcă visează.

S.V. - Il descrieṭi pe Jansons într-un fel din care înṭeleg că pentru dv. ṣi apariṭia scenică a dirijorului contează.

D.A. - Recunosc, îmi place ṣi partea spectaculoasă. Dar îmi place ṣi un dirijor sobru, cum e Barenboim, care nu face spectacol, dar din a cărui baghetă parcă se revarsă sunetele. In fond, îmi place muzica bună.

S.V. - Vi se pare că a avut efect criza economică asupra selecṭiei invitaṭilor?

D.A. - Nu am impresia că actuala criza ar fi influenṭat alegerea invitaṭilor. Sunt nume ṣi orchestre mari. E un festival care se bucură de multă apreciere. Am un coleg, mare meloman, care trăieṣte în Germania ṣi vine regulat la Festivalul Enescu. Spune că e unul din festivalurile importante din Europa.

Mai ṣtiu persoane din Canada, care vin special pentru Festival. Sunt puṭine festivaluri care ṭin o lună de zile, cu o încărcătură de nume puṭin obiṣnuită. E adevărat că în capitalele apusene permanent sunt nume mari. Pe când la noi, din păcate, vin numai în această perioadă.

S.V. - Aveṭi un compozitor fără de care, cum se spune, nu aṭi pleca într-o insulă pustie?

D.A.- Mahler, aṣ zice. A fost un om interiorizat, are foarte mult dramatism în muzica lui ṣi izbucniri de sunete groteṣti, menite să anihileze profundul dramatism. Imi plac ṣi liedurile, ṣi simfoniile.

S.V. -Aṭi practicat o profesie -chirurgia ortopedică- în care a greṣi poate fi fatal sau, în orice caz, foarte grav. Făcând performanṭă, presupun că nu aṭi fost prieten cu eṣecul. Cum faceṭi faṭă eṣecului în muzică?

D.A. - Eṣecul în medicină e dramatic. Adevărul este că nu ṭii minte cazurile obiṣnuite, ci pe cele care nu ṭi-au ieṣit cum ai fi vrut. Acum patru ani, chiar în perioada Festivalului Enescu, am fost ṣi eu operat ṣi n-a ieṣit foarte bine prima operaṭie. Nu mi-am condamnat colegul, pentru că în momentul acela m-am gândit la toate eṣecurile mele. In medicină, eṣecul este grav, fiindcă înseamnă sechele pentru pacienṭi. Nu e bine să fii luat prin surprindere. Totdeauna trebuie să-ṭi pregăteṣti o intervenṭie chirurgicală ṣi să ai mai multe posibilităṭi de rezolvare.

S.V. - Să înṭeleg că înainte de fiecare operaṭie încă mai citeaṭi?

D.A. -Da. Inainte de fiecare operaṭie. E adevărat că o boală ortopedică nu te omoară, în afară de un politraumatism grav.

S.V. - Dar nici nu-ṭi face viaṭa uṣoară. Cât despre eṣecul în muzică?

D.A. - In muzică, te dezamăgeṣte artistul ṣi cu asta s-a terminat. Nu mai vii a doua oară.

Odată am falsificat, împreună cu un coleg, niṣte bilete

S.V. - Ce apreciaṭi la compozitorul în onoarea căruia se organizează Festivalul ṣi Concursul Enescu?

D.A. - Profunzimea. Când am ascultat prima oară Oedipe, m-a impresionat la modul absolut. L-am ascultat într-o ediṭie clasică.

S.V. - Cu Ohanesian, adică.

D.A. - Da. Ohanesian era foarte îndrăgit la Cluj. Umbla cu o bască, avea o voce puternică, vorbea tare pe stradă, ca să atragă atenṭia, era simpatic. Am multe amintiri frumoase de la Cluj, fiindcă mergeam des la operă. Trebuie să recunosc că odată am falsificat, împreună cu un coleg, niṣte bilete, ca să putem intra la un spectacol, cu un faimos tenor maghiar. Sigur că am contrafăcut bilete pentru “cucurigu”.

S.V. - Să ne întoarcem la Enescu.

D.A. - Nu e uṣor de ascultat, e destul de greu de pătruns. Dar, după ce îl asculṭi de mai multe ori, te familiarizezi cu muzica.

Trebuie să vă spun că am fost teribil de ṣocat când oficialităṭile au exprimat dubii asupra finanṭării ṣi organizării Festivalului, ce poartă numele marelui muzician român. Ca un ministru al culturii să susṭină că festivalul este prea costisitor, mi s-a părut aberant.

S.V. - Adevărul este că de mai mulṭi ani directorul artistic al Festivalului, Ioan Holender, a spus că nu e posibil ca marea întâlnire muzicală să fie exclusiv susṭinută de guvern, fără implicarea sectorului privat.

D.A. - Sigur că da, dar asta nu înseamnă că importanṭa lui trebuie pusă sub semnul îndoielii, fiindcă Festivalul e important ṣi pentru români, ṣi pentru imaginea României în străinătate.

C.V  DINU ANTONESCU

Chirurg ṣi profesor de ortopedie, dr. Dinu Antonescu s-a născut la Ploieṣti, în 1935. Urmează ṣcoala primară ṣi liceul la Sibiu, iar din 1952, Facultatea de Medicină la Cluj.  In următorii ṣase ani pătrunde în tainele profesiei, la Sanatoriul din Eforie Sud, iar din 1967 medicul specialist Dinu Antonescu lucrează la Bucureṣti, începând ṣi activitatea la catedră. La Spitalul Foiṣor l-au găsit pacienṭi din toată ṭara, vreme de 35 de ani, pînă la pensionarea sa, în 2006. Este membru în mai multe foruri de specialitate, între care Societatea Română ṣi în cea italiană de Ortopedie ṣi Traumatologie, Asociaṭia  ortopezilor de limbă franceză  ṣi Colegiul Regal al Chirurgilor din Edinburgh. In 2000 a primit Ordinul Naṭional Steaua României în grad de Mare Ofiṭer.