PORTRET Pianistul Nelson Freire: „Sunt foarte leneş când vine vorba de studiat. Învăţ partiturile, înţeleg contextul şi pur şi simplu cânt“

PORTRET Pianistul Nelson Freire: „Sunt foarte leneş când vine vorba de studiat. Învăţ partiturile, înţeleg contextul şi pur şi simplu cânt“

Nelson Freire                                                                                                         Fotografii: Capturi  Youtube

Nelson Freire, care va urca pe scena de la Sala Palatului, miercuri, de la ora 20.00, alături de Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, a fost un copil minune al pianului, fiind de părere că totul funcţionează, în primul rând, prin dragoste. Vor fi interpretate Concertul nr.4 pentru pian şi orchestră de Beethoven, şi Simfonia nr. 1 de Mahler. Orchestra din Sankt Petersburg va concerta şi joi, de la 19.30, sub conducerea lui Christian Badea.

Născut în Boa Esperanca, Nelson Freire (75 de ani) a început să cânte la pian la vârsta de patru ani, continuându-şi studiile, în Rio de Janeiro, începând cu vârsta de şase ani, când s-a mutat acolo cu întreaga familie. Tatăl său, care fusese farmacist, a fost nevoit să îşi schimbe locul de muncă, ajungând să lucreze într-o bancă. 

La 14 ani, Freire ajungea să locuiască singur, la Viena, după ce câştigase o bursă în urma unui concurs din Rio de Janeiro, după cum mărturisea într-un interviu din luna aprilie a acestui an, pentru „International Classical Music Awards“ (ICMA).

„Aveam 12 ani. Acolo am avut oportunitatea să întâlnesc alţi pianişti, să aud multă muzică, să văd atmosfera, şi să câştig o bursă de studiu la Viena. Eram un copil-minune care, la vârsta de şapte ani, trebuise să îşi schimbe felul de a cânta, care la vârsta de 11 ani cânta Concertul nr. 9 al lui Mozart şi care descoperea o altă schimbare în viaţa sa“.

Iubirea sa faţă de pian a început cu primul său profesor, din Rio, Nise Obino, o fostă studentă de-a marelui Liszt. 

„Am fost îndeajuns de norocos să întâlnesc pe cineva. Ca orice altceva în viaţă, muzica funcţionează prin iubire- poate are de-a face cu zodia mea, sunt balanţă, se spune că e zodia iubirii- aşa că mi-am iubit profesoara foarte mult şi aş fi făcut orice mi-ar fi cerut“, explica acesta într-un interviu pentru Euronews.

În vremurile în care se pregătea, Brazilia era „un centru important al pianului“ care ţinea locul televiziunii sau telefonului mobil. Erau timpuri în care familiile avea un pian şi „îl idolatrizau“. Nume mari veneau atunci să cânte în Brazilia, precum Rubinstein, Paderewski sau Hofmann.

„Iubirea pentru pian era imensă, un pic asemănătoare celei pentru fotbal“, spunea Freire în acelaşi interviu pentru ICMA.         

Faima internaţională

Freire şi-a dobândit faima internaţională în 1964, când a câştigat premiul Viana da Mota, la Lisabona, cântând iniţial foarte mult mai ales în Spania.  În juriul concursului, şi-a amintit pianistul, era un muzician din Panama, pe nume Jaime Ingram, care se cunoştea cu Ernesto de Quesada, un om de afaceri. Acesta din urmă îl auzise pe Freire cântând la Viena. De Quesada i-a trimis într-o zi o telegramă şi i-a propus să îl înlocuiască pe Alexander Brailowski în Mexic. A acceptat imediat, iar ulterior, omul de afaceri l-a invitat la casa lui din Calp (provincial Alicante), primele concerte din Spania având loc în 1965, după cum a explicat pianistul. 

Astăzi, când este un pianist renumit pe plan internaţional, Freire nu îşi ascultă propriile înregistrări pentru că are senzaţia că, cel mai probabil, nu o să îi placă. Le ascultă, eventual, pe cele foarte vechi. „Şi dacă, din întâmplare, dau de ele la radio, îl opresc imediat“, adăuga pianistul.

Leneş, dar mereu dedicat pianului

Întrebat dacă era un învăţăcel studios, Freire recunoaşte: deloc. Nu îi plăcea să studieze, era un băiat mai degrabă leneş.

„Sunt foarte leneş când vine vorba de studiat. Învăţ partiturile, înţeleg contextul şi pur şi simplu cânt. Uneori totul îmi pare dificil. Dar iubesc să cânt la pian“.

În acelaşi interviu, Nelson Freire a mai povestit că atunci când a împlinit 40 de ani, se pregătea să îşi ia un an sabatic, un fel de „stop simbolic“. Nu i-a ieşit însă, celebra Ella Fitzgerald fiind cea care l-a avertizat că nu va avea sorţi de izbândă. S-au întâlnit cu puţin timp înainte de a împlini această vârstă, într-un club de noapte din Toronto. 

„I-am spus că sunt un pianist din Brazilia, iar ea a răspuns, normal, «oh, iubesc Brazilia!» Şi i-am mai spus că aveam de gând să-mi iau un an sabatic. «Nu o să rezişti!», mi-a răspuns. A avut dreptate. Dar, în ciuda a toate, astăzi mi-ar plăcea să am mai mult timp în afara cântatului“.

18 Sep 2019/ ora 20:00 - 22:00

Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg

Vassily Sinsaisky, dirijor

Nelson Freire, pian

Beethoven Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol major op. 58 

Mahler Simfonia I în re major

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: