Poezie şi muzică

Bianca şi Remus Manoleanu

Duo-ul Bianca şi Remus Manoleanu ne propune vineri, de la ora 16.00, la Sala Mică a Palatului, o călătorie în istoria contemporană a cântecului românesc – creatori de ieri şi de astăzi figurează pe afişul recitalului. Conţinutul acestui recital omagiază personalitatea lui Enescu prin reunirea stilistică şi estetică a celor care s-au aplecat asupra acestui gen cameral considerat, uneori, ca aparţinând neo-clasicismului secolului 20.

Un text de Irina Hasnaş

Compozitorii incluşi în program, cu excepţia lui Aurel Stroe şi Nicolae Coman, şi-au prezentat propriile piese.

Theodor Grigoriu

Poeţi şi abisul timpului reprezintă un ciclu de lieduri în care am urmărit să pun în lumină ideea obsedantă a timpului aşa cum apare în arta poetică românească, un ton poetic original definind atitudinea în faţa marilor teme ale existenţei.

Timpul muzical, timpul existenţial, timpul cosmic, la care adaug şi timpul metaforei – efectul ei, instantaneu şi de durată asupra sensibilităţii noastre – constituie paleta de idei care inspiră această lucrare.

Pentru că timpul nu este sensibil la un ethos anume am conceput muzica acestor lieduri pe o serie ondulată, folosită de asemenea în poemul orchestral Vis cosmic şi în simfonia vocal-instrumentală Vocalizele mării.

Ciclul se compune din şase lieduri: 1. La steaua – Prolog (versuri de Mihai Eminescu); 2. Drum spre abis (versuri de Lucian Blaga); 3. Clipa genezei (versuri de Ion Barbu); 4. Înserată dimineaţă (versuri de Tudor Arghezi); 5. Zbor deasupra valurilor (versuri de Mihai Eminescu); 6. La steaua – Epilog.

Aurel Stroe

Cele trei cântece de Aurel Stroe pe versuri de Tudor Arghezi şi Tristan Tzara au fost compuse în prima tinereţe. Autorul se afla sub influenţa liedurilor lui Mihail Jora şi Tudor Ciortea. Regăsim astfel unele rezonanţe modale în textul muzical, dar şi unele dadaiste în liedul Methamorphose XXXIII.

Livia Teodorescu

Chanson d’automne (2005), lied pe versuri de Paul Verlaine, face parte din ciclul de lieduri pentru voce şi pian Niciodată toamna..., ciclu care reuneşte câteva dintre cele mai frumoase poezii despre toamnă din literatura română şi universală (Arghezi, Rilke, Stănescu, Coman). Considerată una dintre cele mai muzicale poezii ale literaturii universale, prin ritmul şi succesiunea vocalelor, poezia simbolistă Chanson d’automne este integrată într-o lume muzicală a unui vals trist, cu accente de chansonetă, ce sugerează o stare de spleen, melancolie şi meditaţie asupra anotimpului toamnei şi a trecerii timpului.

S’amor non è… lied după Sonetul 132 de Petrarca (2007) –  din volumul Il Canzoniere – Rime in vita e morte di Madonna Laura. Liedul se bazează pe unul dintre poemele de dragoste închinate Madonnei Laura, poem considerat unul dintre cele mai profunde meditaţii asupra sentimentului de iubire din literatura italiană şi universală.

Muzica încearcă să redea puritatea şi totodată tulburătoarea incandescenţă a expresiei renascentiste prin mijloace contemporane, legate la filonul comun al expresiei poetice. 

Remus Georgescu

Vocaliza – extras din oratoriul meu Cântare Străbunilor, se bazează pe un mod alcătuit dintr-o succesiune de cvarte mărite legate prin semiton, care epuizează totalul cromatic (cercul cvintelor), mod pe care l-am folosit în Concertul pentru orchestră de coarde, Suita a II-a pentru pian... şi din care lipsesc cu desăvârşire terţele şi sextele.  Piesa are un caracter incantatoriu, de descântec.

Primăvara, pentru voce de soprană, pian, maracas, castagnette. Extras din partea a doua a lucrării mele Incantaţii, scrisă pentru cor de voci egale şi dedicată corului de copii al Colegiului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara dirijat de Prof. Maria Gyuri, care a cântat-o în primă audiţie. 

Ritmica este asimetrică, încadrată în măsuri alternative (7/8, 6/8, 4/4, 3/4, 2/4) într-un tempo izvorît firesc din curgerea naturală a monodiei, susţinută de un discret impuls lăuntric impus de sensul versurilor. [Extras din teza de doctorat „Repere stilistice în muzica europeană din a doua jumătate a secolului XX destinată formaţiilor corale pe voci egale înalte şi de copii”, de Maria Gyuri – Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti, 2007].

De va veni... Lied pentru voce de soprană şi pian, extras din oratoriul meu Cîntare străbunilor, construit pe o pedală de „fa” şi pe un citat din opera Oedipe de George Enescu (leit-motivul paricidului), aduse cu obstinaţie de pian. 

Nicolae Coman

Liedul Freudvoll und Leidvoll, compus în anul 2013 pe versurile lui J. W. Goethe, dă seama despre stadiul gândirii creatoare a lui Nicolae Coman (n. 1936) în momentul de faţă. Tema romantică a iubirii ca sinteză a vieţii este tratată cu subtilitate în această delicată miniatură. Conotaţiile poeziei apar în limbajul complex al textului şi în reflectarea muzicală a acestuia. În concepţia compozitorului, acel ceva de dincolo de cuvinte şi de sunete se situează pe primul plan, ca metalimbaj, urmând pe planul al doilea cuvântul, pe planul al treilea – melodia care este îmbinată cu versul, pe planul al patrulea – armonia, iar pe planul al cincilea se află multitudinea de conotaţii ce decurg din toate acestea, purtate fiind în special de scriitura pianistică. Lucrarea face parte dintr-un ciclu intitulat Licht, Luft und Liebe, alcătuit din lieduri pe versuri de poeţi germani, în limba germană, ciclu ce se află în lucru. 

Parte a ciclului de 9 lieduri Oglindiri pe versuri de Mariana Dumitrescu, Cântec de zori se conturează ca o emblemă a creaţiei vocale de cameră a lui Nicolae Coman din perioada anilor 60. Poemul, de o rafinată inspiraţie populară, se contopeşte cu discursul muzical caracterizat prin melodicitate liberă şi prin limbajul modal cu parfum autentic românesc. Se evidenţiază utilizarea cu măiestrie a vocii de soprană, prin punerea în lumină a virtuozităţii şi a amplitudinii ambitusului, îndeosebi în cadenţele libere pe cuvinte cheie. Pianul, ca partener egal, îmbogăţeşte liniile melodice cu o acordică diversă, cu figuraţii şi linii complementare. Scriitura, de o somptuozitate impresio-nantă, are ca efect crearea atmosferei de vrajă incantatorie. [Lavinia Coman]

Violeta Dinescu

Aminta, pentru soprană cu campana tibetana si pian, este scrisa pentru Bianca si Remus Manoleanu. Textul lui Torquato Tasso (piesă în cinci acte, pusă în scenă la 23 martie 1573) are o dimensiune dramatică ce sugerează, prin el însuşi, o dimensiune muzicală. Aminta, pentru Bianca si Remus Manoleanu, cântă/spune „in nuce” o poveste de demult, care de fiecare dată când este repovestită poate fi înţeleasa ca o proprie psihogramă. În acest fel, dedicaţia poate fi înţeleasa şi ca o metaforă muzicală. 

Quatrain pentru voce (1986) a fost compus pentru Christina Ascher. Este o dramă în miniatură. Textul lui François Villon (Vierzeiler / Quatrain) a fost scris in 1463 după condamnarea autorului la moarte. Urma sa fie spânzurat a doua zi. Conturul melodiilor sugerează întoarcere şi reîntoarcere...

Je suis François, dont il me pose,

Né de Paris emprès Pontoise,

Et de la corde d'une toise

Saura mon col que mon cul poise.

Ich bin Franzose, was mich bitter kränkt

Geboren in Paris, das bei Pintoise liegt

an einem klafterlangen Strick gehenkt

und spür am als, wie schwer mein Hintern wiegt.

I am a Frenchman, most painful to me,

Born near Pontoise in the town of Paree

Hanging by a noose way up in the air

My neck feels the weight of my derrière. 

Corneliu Dan Georgescu 

Ewig die Wolken / Veşnici, norii – Ciclu de lieduri pe versuri de Christoph Niess (versiune 2007 pentru mezzosoprană şi pian). Aceste nouă piese miniaturale (singurele piese ce depăşesc un minut fiind doar prima şi ultima) trebuiesc executate fără pauze între ele; este vorba de fapt de o singură piesă, constituită din câteva segmente: cinci lieduri şi patru intermezzi cu o durată totală de cca. 6 minute.

Textele în stil haiku aparţin pictorului şi poetului berlinez Christoph Niess, decedat în 2004 în plină maturitate creatoare. Muzica doreşte să redea atmosfera specifică a acestor poezii miniaturale, ultra-concentrate, atmosferă bazată pe o ciudată combinaţie între imagini ale naturii, intens colorate afectiv, ca simbol al liniştii şi al unui spaţiu-timp nesfârşit, dar şi sugestia unei anumite nelinişti interioare de natură expresionistă, poate presimţirea morţii, precum şi dorinţa de a vedea în orice imagine sau obiect veşnicia – şi de a o trăi.

Este vorba de constelaţii armonice statice, ce se întregesc între ele şi generează şi liniile melodice respective, un joc între cele mai elementare consonanţe şi structuri complexe, tensionate.

Nu numai prin intermezzo-urile solo, dar şi în pasajele executate împreună cu vocea, rolul pianului nu se reduce la acela de a acompania, ci este esenţial în crearea unei atmosfere contem-plative, dar permanent oscilante între diverse stări sufleteşti, de la linişte, la teamă, la uitare, renunţare, detaşare de orice.

Textele poeziilor (în traducerea mea) :

Pescăruşi înghesuiţi unul în altul... Marea curge spumoasă spre plajă. Veşnici, norii...

Depărtarea se apropie. Veşnicia îţi vorbeşte în imagine, te priveşte liniştită.

Soarele se adapă în mare, sângele lui încălzeşte sufletele. O despărţire roşie...

Nisip, poartă-mă departe, peste mări, peste timp... Sunt pregătit, porneşte.

Pescăruşii – aproape şi departe… Strigătele lor sfâşie liniştea. Timp şi veşnicie. 

Ede Terényi: 

Ciclul Evocări eminesciene (v. Mihai Eminescu) (p.a.a.)

Eminescu este un poet Universal.

Cuvintele-i prind viaţă din infinitul spiritual al cosmosului.

Pulsul ritmic al versurilor, armoniile rimelor, polifonia şirurilor de idei, transformă poeziile sale în adevărate piese muzicale. 

A compune muzică pentru MUZICĂ? 

Necesită mult curaj. Sau multă DRAGOSTE pentru poet. Admir lumea poetică şi filozofică a lui Eminescu. 

Muzica mea mi-am permis să fie un omagiu născut din dragoste şi admiraţie.

Cele şapte scene muzicale constituie un şir de microcosmosuri sonore. Ordinea lor poate fi aleatoriu schimbată. La prezentare – fie că e vorba de un fragment sau de întreaga scenă muzicală – partea vocală poate fi interpretată şi independent, fără acompaniament. De asemenea, unele fragmente din partida  pianului pot fi cântate ca piese solistice în cadrul ciclului, însoţite de versuri recitate. Versiunea franceză poate fi intercalată cu fragmente de poezie în original.

Piesa poate fi amplificată prin mişcări scenice, prin improvizaţii sonore pe diferite mici instrumente de percuţie (trianglu, castaniete, campane, woodblocks, piatti, gong, tam-tam ad libitum), prin efecte de lumină şi alte elemente scenografice (imagini proiectate).

Caracterul deschis al compoziţiei solicită o interpretare plină de fantezie, maximă varietate prin utilizarea liberă, creativă a diferitelor efecte impresionistice, pictural muzicale.

"Icoana stelei ce-a murit      "Et de la morte étoile, l'icône

Încet pe cer se suie;            Se lève dans la nuit,

Era pe când nu s-a zărit,     Vivante, ne la voyait personne,

Azi o vedem, şi nu e.           "On l'aperçoit, depuis."

/Eminescu: La steaua, À l'étoile, trad. Elisabeta Isanos/

Adrian Pop:

Şi-acum dormi (2015) şi Viziune (2008) după poeme de Ion Minulescu

Limbajul poetic minulescian, în care simbolismul flamboyant şi virtuozitatea verbului şi rimei se colorează cu tuşe ironic-sarcastice sau sentimentalism teatral, este oricând o provocare pentru întruchiparea în cântec. Versurile extrase din catifelatul Cântec de leagăn (din volumul De vorbă cu mine însumi) prilejuiesc nocturna intitulată Şi-acum dormi, moment impregnat de un lirism cald şi delicat: cântecul domol al mamei, atmosfera de şoapte şi miresme a grădinii, cufundarea în visele de bun augur. Puternic contrastantă este nocturna Viziune (pe fragmente din poezia intitulată chiar Nocturnă, inclusă în cunoscutul volum Romanţe pentru mai târziu). Cu trimiteri directe la universul personajelor shakespeariene, versurile determină alcătuirea şi expresia acestui lied, ce îmbină în structura sa elemente de arie şi de tiradă teatrală. ”

Acestor pagini li se vor alătura, în cadrul programului, câteva creaţii pianistice semnate de Ştefan Niculescu, Carmen Cârneci, Irina Hasnaş, Liviu Comes – miniaturi ce exprimă, cu doar o trăsătură de penel, personalitatea creatorilor preocupaţi de descifrarea unor lumi sonore mereu acordate cu contemporaneitatea.