Pianistul Piotr Anderszewski: „Szymanowski mi-e foarte apropiat“ INTERVIU

Pianistul polonez Piotr Anderszewski, care susţine astăzi, de la ora 16.30, la Ateneul Român, un recital cu lucrări de Bach, Schumann şi Szymanowski, spune că pianistul român Dinu Lipatti, dispărut tragic în floarea vârstei, a fost foarte aproape de perfecţiune.

Ştefan Costache

Pentru recitalul dvs. din 19 septembrie, biletele s-au epuizat cu luni bune înainte, dovadă a prestigiului de care vă bucuraţi în faţa publicului de la noi. Veţi cânta la Bucureşti pe scena celui mai important festival din România. Ce aţi gândit atunci când aţi primit invitaţia, ce reacţie aţi avut şi la ce vă aşteptaţi de la acest prim recital în ţara noastră?
Piotr Anderszewski: În ceea ce priveşte invitaţia, au mai fost câteva, de-a lungul timpului, pe care, din diverse motive, le-am declinat. Nu îmi aduc foarte bine aminte de ce, dar cauzele au ţinut fie de repertoriu, fie de data propusă de organizatori. Aşa că sunt fericit că anul acesta a fost posibil. Aştept cu nerăbdare recitalul, în primul rând pentru că nu am mai fost niciodată în România, este una dintre ţările mari ale Europei, una dintre cele câteva pe care nu le-am vizitat încă. Am însă câţiva buni prieteni români aici, la Paris, de care sunt foarte apropiat, deci ştiu multe despre ţara dvs. Aşa că sunt foarte curios cum voi trăi această nouă experienţă.

Szymanowski, un compozitor foarte apropiat mie

Vă propun să discutăm despre lucrările pe care le-aţi reunit în programul recitalului dvs., unul foarte divers stilistic, ce propune muzică de Bach, Schumann, Szymanowski şi Bartók. Cum ne-aţi descrie alcătuirea sa, arhitectura lui interioară?
În ceea ce-l priveşte pe Szymanowski, acesta este, de un număr bun de ani, un compozitor foarte apropiat mie. Avem de-a face, în cazul lui, cu o muzică foarte complexă dar extrem de rafinată pe care, din păcate, o cântă foarte puţini în momentul de faţă. Pentru mine rămâne foarte special întreg acest ciclu Metope op. 29, pe care îl voi cânta şi la Bucureşti; este fără discuţie o capodoperă! O lucrare senzuală şi, totodată, extrem de bine construită, articulată, care mariază armonios atât de multe contradicţii... Mă bucur că voi cânta această creaţie la Bucureşti! Şi Schumann a figurat în programele mele foarte des în ultimii ani... Să spunem că aceşti doi compozitori îmi sunt deosebit de dragi, de apropiaţi!

Interpretarea muzicală reprezintă ceva deosebit de personal.

Într-adevăr, iată că aţi atins următoarea întrebare pe voiam să v-o adresez: autorii menţionaţi sunt prezenţe constante în recitalurile şi concertele dvs.. Am remarcat că obişnuiţi să fiţi deosebit de selectiv în privinţa compozitorilor pe care îi interpretaţi, că alegeţi doar câţiva autori şi că le aprofundaţi lucrările, le şlefuiţi cu migală de bijutier timp îndelungat. E corectă observaţia, vă defineşte această exigenţă şi concentrarea doar pe anumiţi compozitori?
Da, aş spune că aşa este. Sunt într-adevăr selectiv, dar nu neapărat pentru că aleg foarte mult. Sigur că, în ultimă instanţă, decizia asupra piesei pe care o voi cânta îmi aparţine, dar mai sunt convins că şi lucrarea te alege pe tine, ca interpret. Pentru că există o mulţime de creaţii pe care mi-aş dori să le abordez dar, dintr-un anumit motiv, nu am sentimentul că o pot face aşa cum trebuie, nu simt că există ceva nou ce aş putea scoate la lumină în privinţa lor. Trebuie să am convingerea că există o conexiune interioară cu muzica de care mă ocup, nu mă rezum la a cânta pur şi simplu. Interpretarea muzicală reprezintă ceva deosebit de personal. Confruntarea dintre compozitor şi personalitatea mea trebuie, cumva, să fie coerentă, să aibă sens, iar acest sens este vital să apară, să se impună, şi e rar când acest fenomen se produce. De aceea repertoriul meu nu cuprinde orice.

Probabil că înţelegerea universului luxuriant al lui Karol Szymanowski nu a fost deloc o sarcină uşoară nici pentru dvs., ca muzician polonez. Cum vă reamintiţi începuturile acestei aventuri, de a-l descoperi pe Szymanowski? Şi cum aţi decis să-l promovaţi cu consecvenţă?
Ei bine, am pornit de la a simţi repulsie, la început i-am respins muzica! În esenţă, nu o înţelegeam, nu eram cu adevărat atras de ea. Îmi amintesc de faptul că, odată, am ascultat ciclul Metope, într-o înregistrare, şi a fost o experienţă foarte stranie, o puternică respingere, şi totuşi… uneori, când refuzi în mod violent o apropiere există, probabil, în obiectul respingerii, ceva ascuns în adânc, ce merită explorat… Şi am decis că trebuie să încerc, aşa că am programat lucrarea, a trebuit s-o învăţ şi, bine-înţeles, în primele săptămâni am înjurat la propriu punându-mi întrebări legate de modul în care pot să mi-o apropii; pentru că Szymanowski e şi foarte greu de învăţat. Apoi, îmi aduc minte că s-a produs ceva similar unei revelaţii: după lungi săptămâni de studiu, cumva am înţeles un aspect definitoriu al acestei muzici care este total diferit de tot ceea ce ştiam înainte. A fost ca o imensă descoperire pentru mine, aproape ca cea a găsirii unui nou continent. De atunci cânt aproape în fiecare stagiune Szymanowski.

Dincolo de propriile albume, cum arată colecţia dvs. discografică? Ce anume ascultaţi acasă?
O, nu ascult prea multă muzică! Am, de fapt, nişte CD-uri aici, mă uit la ele chiar acum şi mă întreb uneori care e rostul lor, pentru că sunt doar un suport pentru praf… Pur şi simplu prefer să fac altceva.

Vă este familiar numele lui Dinu Lipatti?
Sigur, îmi sunt binecunoscute înregistrările lui, bineînţeles…

Şi ce apreciaţi, dacă este cazul, la arta lui Lipatti?
Cum îl privesc? A fost un muzician fantastic, îmi dă senzaţia, sentimentul a ceva extrem de echilibrat… Este cu adevărat foarte, foarte aproape de perfecţiune! A reuşit un echilibru între simţul stilistic sigur, emoţie şi construcţia sonoră. Tot ceea ce a făcut în interpretare este extraordinar, e o imensă pierdere că a murit atât de tânăr… Impresiile mele sunt extrem de pozitive în ceea ce-l priveşte pe Dinu Lipatti, chiar dacă nu am mai avut contact cu imprimările lui vreme de mulţi ani.

Promotor înflăcărat al lui Szymanowski

Piotr Anderszewski s-a născut pe 4 aprilie 1969, la Varşovia. A studiat pianul la Varşovia, Lyon, Strasbourg şi Los Angeles. A concertat cu mari orchestre din Europa şi SUA, a susţinut programe camerale împreună cu mari violonişti (V. Mullova, G. Kremer, F.P. Zimmermann) şi colaborează frecvent cu cvartetul „Belcea”. Promovează consecvent muzica lui Karol Szymanowski (a organizat la Paris serii de concerte cu creaţia acestuia) şi este protagonistul a trei filme documentare despre cariera şi interpretările sale (Variaţiunile „Diabelli”, muzică de Schumann). În 2002 a primit premiul Gilmore (decernat o dată la patru ani). Este unul dintre cei mai aclamaţi pianişti ai momentului. A înregistrat la cele mai mari case de discuri din lume. Este un promotor înflăcărat al muzicii compatriotului său Szymanowski şi a organizat festivaluri dedicate compozitorului polonez la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris (2005), Carnegie Hall, New York (2010), Wigmore Hall in London (2005 şi 2010) şi la Philharmonic Hall în Łódź (2010).