O viaţă în slujba muzicii: Daniel Barenboim

Pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim, unul dintre cei mai mari muzicieni contemporani, ne poartă, în cartea sa „O viaţă în slujba muzicii“, de-a lungul poveştii fascinante a celor mai bine de cinci decenii pe care se întinde cariera sa artistică şi în care muzica şi existenţa lui se contopesc până la identificare.

Fie că evoluează singur, fiind încă din copilărie un virtuoz al pianului, fie că acompaniază alţi interpreţi, fie că dirijează la pupitrul celor mai mari orchestre din lume, înţelegerea profundă a muzicii rămâne pentru Barenboim cea mai frumoasă obsesie şi călăuză permanentă spre succes.

În această carte sunt evocate, cu afecţiune şi preţuire, şi alte figuri ilustre ale lumii artistice internaţionale din secolul XX: Rubinstein, Furtwängler, Zubin Mehta, Pierre Boulez, Celibidache, Jacqueline du Pré (prima soţie a lui Daniel Barenboim). De asemenea, nu lipsesc pasajele reflexive despre chestiuni precum evreitatea, legătura dintre naţionalitate, limbă şi muzică, rolul muzicii în înţelegerea dintre naţiuni, schimbările recente în interpretarea şi în receptarea muzicii.

„Pentru mine muzica nu e o profesie, ci modul meu de viaţă. Să te scufunzi în ea, să te concentrezi deplin asupra ei, este o condiţie sine qua non pentru orice muzician. Sigur, toată viaţa am făcut cu plăcere multe alte lucruri, dar, cumva, muzica m-a însoţit mereu. Chiar dacă nu m-a încercat niciodată nevoia ori dorinţa de a scrie o auto-biografie tradiţională, am simţit că merită poate pusă-n cuvinte bizareria faptului că muzica nu e doar prezenţa în viaţa mea, ci îmi trăiesc cu adevărat viaţa în muzică. Am încercat, de fapt, să scriu despre cum e să fii obsedat de muzică şi să ai curiozitatea de a cerceta această obsesie“, spune Daniel Barenboim.
 
Fragment: Muzica este pentru mine o parte esenţială a vieţii

Ce e muzica? Şi cum se exprimă? O face foarte simplu, prin sunet, care este de fapt aer. (Busoni a spus că este „aer sonor“.) Muzica nu numai că exprimă emoţiile dintre oameni, dar este ea însăşi o creaţie umană care are scopul de a imita natura în sensul ei cel mai profund.

Adesea se crede că muzica se ocupă numai de emoţiile dintre oameni (cum sunt dragostea sau ura), mai ales în teatrul muzical. Însă în muzica absolută, muzica fără text sau program, în special, trebuie să fim conştienţi că există, de asemenea, o exprimare a individualului din sine însuşi, a relaţiei acestuia cu lumea, cu universul. Aşadar, muzica are şi capacitatea de a pătrunde dincolo de relaţiile emoţionale, sau chiar se poate să nu aibă nimic de-a face cu ele. De foarte multe ori, oferă un fel de paralelă cu relaţiile umane şi, ca atare, are o calitate transcendentă care depăşeşte natura descriptivă a unui duet de dragoste, fie el compus de Verdi, de Mozart sau de Wagner. (...)

Muzica este pentru mine o parte esenţială a vieţii. Într-un fel, îmi oferă o consolare continuă, îmi permite în special să mă raportez la moarte, o capacitate pe care oamenii nu o au în mod automat. Evident, cu toţii ne gândim la moarte din când în când sau chiar adesea. În unele momente, după ce petrecem o zi sau doar câteva ore care n-au fost prea creative sau plăcute, simţim că am pierdut un timp pe care nu-l mai putem recupera. Relaţia dintre viaţă şi moarte este la fel ca relaţia dintre sunet şi tăcere – tăcerea dinainte ca muzica să înceapă şi de după încheierea ei. (Fragmente din volumul  Daniel Barenboim, O viaţă în slujba muzicii, traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin, Editura Humanitas, 2015)