„Orfeul“ lui Monteverdi, la Ateneu
0
Ansamblul „La Venexiana“, dirijat de Claudio Cavina, alături de Corul de cameră „Preludiu“ al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“, condus de Voicu Enăchescu, va interpreta la Ateneu capodopera lui Claudio Monteverdi. Interpretul lui Orfeu este baritonul Furio Zanasi
Articol realizat de Ligia Ardelean
Creator îndrăzneţ, spirit vizionar, Claudio Monteverdi (1567–1643) a fost numit în posteritate „L’Oracolo della Musica“. A reprezentat cu strălucire madrigalul dramatic, gen în care a compus cu precădere până la vârsta de 40 de ani. Apoi s-a lăsat sedus de noul gen, opera, născut în ambianţa propice a „Cameratei fiorentine“, cea care reunea poeţi şi muzicieni de elită ai epocii, animaţi de idealul de a reînvia teatrul antic elin. Totodată, se trece de la polifonia exacerbată a Renaşterii – care abstractiza oarecum expresia sonoră – la monodia acompaniată, legând astfel muzica strict de text. Stilul operistic monteverdian îmbină elemente renascentiste târzii cu aspecte baroce, inovatoare. Claudio Monteverdi a compus pentru scenă peste 20 de lucrări (majoritatea pierdute), cele mai cunoscute fiind operele L’Orfeo, Il ritorno d’Ulisse in patria şi L’incoronazione di Poppea, reprezentate şi-n zilele noastre. De popularitate se bucură şi singura secvenţă care a supravieţuit din opera L’Arianna, Lamento-ul Ariannei Lasciatemi morire.
MAGIA ARTEI
L’Orfeo, prima operă a lui Monteverdi, a apărut la 7 ani după Euridice de Jacopo Peri, aceasta fiind prima operă care s-a păstrat, din istoria genului. Subiectul este acelaşi, folosit frecvent şi ulterior – mai ales în arta sunetelor – de vreme ce Orfeu, unul dintre miturile fundamentale ale omenirii, simbolizează magia artei, a muzicii în special, în conştiinţa universală. Orfeu de Gluck va marca la rându-i un moment foarte important în evoluţia operei, dar Orfeu de Monteverdi rămâne prima capodoperă a genului. Genial madrigalist, Monteverdi a conferit corului o pondere semnificativă şi în operă, făcând din el nu doar un comentator – ca în tragedia antică –, ci şi un personaj colectiv implicat în acţiune.
Atât corurile cât şi momentele orchestrale de sine stătătoare cuceresc prin varietate ritmico-melodică şi prin armonia foarte îndrăzneaţă; se disting prin muzicalitatea lor şi puţinele ansambluri solistice (finalul actului I, duetele păstorilor din actul al II-lea, duetul Apollo-Orfeo). Recitativele sunt sugestive, eficiente în derularea întâmplărilor, iar monodiile prefigurează aria propriu-zisă, în expresie şi chiar în bravură vocală.
Povestea tragică a iubirii lui Orfeu pentru Euridice l-a atras poate pe Monteverdi şi din motive pur personale, legate de boala incurabilă a soţiei sale. Astfel – citându-l pe Mircea Horia Simionescu – „zbuciumul artistic al înnoitorului se mariază cu cel al omului lovit de soartă. Din această împletire de nelinişti şi chinuri se naşte capodopera“.
Conform uzanţelor vremii, partitura cuprinde liniile vocale şi un bas cifrat, având în privinţa folosirii instrumentelor informaţii destul de sumare, pe alocuri contradictorii. Motiv pentru care numeroşi compozitori au orchestrat-o, mai mult sau mai puţin preocupaţi să respecte stilul epocii, să reconstituie sonoritatea iniţială, utilizând instrumentele de atunci. Vincent d’Indy a fost cel dintâi, urmat de Ottorino Respighi, Francesco Malimpiero, Carl Orff, Paul Hindemith, Bruno Maderna şi alţii, între care nu-l putem trece cu vederea pe compatriotul nostru Doru Popovici.
Prolog. Nimeni nu poate rămâne insensibil în faţa Muzicii. Aceasta invită asistenţa să asculte povestea lui Orfeu, cel al cărui cânt poate să îmblânzească fiarele şi chiar să supună Infernul (Dal mio Permesso amato).
Actul I. Nimfe şi păstori serbează nunta lui Orfeu cu Euridice. Rugat să cânte, Orfeu evocă ziua când Euridice i-a dăruit inima sa, luând cerul ca martor al fericirii lor (Rosa del ciel). Păstorii invită mirii la templu pentru ca graţia divină să-i ocrotească (Vieni, Imeneo).
Actul al II-lea. În răcoarea pădurii unde s-a adăpostit împreună cu păstorii de arşiţa amiezii, Orfeu îşi reia lira şi compară tristeţea cântului său de odinioară, pe când Euridice îi refuza dragostea, cu bucuria care-l animă acum (Vi ricorda, o boschi ombrosi).
O mesageră aduce tragica veste că Euridice a murit muşcată de un şarpe într-o poiană înflorită (In un fiorito prato). Disperat, Orfeu decide să coboare după ea în Infern (Tu se’ morta, mia vita, ed io respiro?); fie îl va îndupleca pe Plutone (Pluto, zeul Infernului) prin cântul lui să o redea vieţii, fie va rămâne şi el acolo, alături de iubita sa. Nimfe şi păstori îi împărtăşesc durerea.
Actul al III-lea. Speranţa îl conduce pe Orfeu doar până la poarta Infernului, pe care stă scris:
„Lasciate ogni speranza voi, ch’entrate!“ („Lăsaţi orice speranţă voi, cei ce intraţi!“) Astfel că Orfeu va rămâne singur să-l convingă cu lira sa pe Caronte (Caron, luntraşul care duce sufletele morţilor dincolo de Styx, în împărăţia umbrelor) să-l treacă pe celălalt mal (Possente spirto, e formidabil nume). Asupra acestuia, cântul are efectul unui narcotic şi Orfeu profită pentru a pătrunde în Infern.
Actul al IV-lea. Proserpina, zeiţa fertilităţii, impresionată de lamento-ul lui Orfeu, îl roagă pe soţul ei, Plutone, să i-o redea acestuia pe Euridice (Signor, quel infelice). El acceptă cu condiţia ca Orfeu să nu-şi întoarcă privirea spre soţia lui decât după ieşirea din Infern. Exprimându-şi prin cânt recunoştinţa (Qual onor), Orfeu pleacă, dar nu-şi poate reprima îndoiala; oare Euridice chiar îl urmează? Oare zeii nu-l înşală, invidiindu-l pentru fericirea sa? Crezând că aude Furiile venind să i-o răpească, Orfeu priveşte spre Euridice, pierzând-o, astfel, pentru totdeauna.
Actul al V-lea. Revenit pe pământ, Orfeu se lamentează amarnic, îngânat de Ecou (Questi i campi di Tracia). Zeul artelor, Apollo – tatăl lui – descinde din nori şi îl invită să i se alăture în ceruri de unde va putea contempla veşnic imaginea Euridicei printre stele (Saliam cantando al cielo). Nimfe şi păstori celebrează apoteoza divinului cântăreţ (Vanne, Orfeo).
„La Venexiana“
„La Venexiana“, fondată în 1996 de Claudio Cavina, este cel mai important grup madrigalesc în activitate. Numită după titlul unei comedii anonime, formaţia vizează să încorporeze în interpretarea muzicală teatralitatea, cu toate subtilităţile ei. În anul 2008, „La Venexiana“ a încheiat înregistrările integralei Monteverdi, turneul din acelaşi an cu Orfeu dovedindu-se a fi un succes în întreaga Europă.
The Guardian scria referitor la participarea ansamblului la Festivalul Baroc Lufthansa: „Oricine a ascultat una dintre înregistrările cu madrigalele de Monteverdi interpretate de «La Venexiana» va remarca dramatismul abordării muzicale. Fiecare măsură din Orfeu a avut o încărcătură specială, pe care cântăreţii nonnativi italieni o pot atinge cu greu“.
Claudio Cavina (Dirijor şi contratenor)
Claudio Cavina este cel mai important contratenor italian al generaţiei sale, cu peste 70 de apariţii discografice.
Concertează cu regularitate în compania mai multor grupuri muzicale ca Huelgas Ensemble, La Colombina, Elyma Ensemble,Concerto Italiano, Europa Galante etc. şi a fost invitat la numeroase festivaluri europene (Madrid, Barcelona, Paris, Geneva, Brugge, Antwerp ş.a.), dar nunumai (Tel Aviv, Tokyo, Mexico City).
Împreună cu grupul „La Venexiana“, pe care l-a înfiinţat în 1996, Claudio Cavina a obţinut, printre alte distincţii, Premiul Cecilia şi Premiul Fundaţiei Cini din Veneţia (1999), Trofeul Gramophone (2000), Cannes Classical Award (2001).
Furio Zanasi - Orfeu
Specializat pe repertoriul de muzică veche – de la madrigal la opera barocă – baritonul italian Furio Zanasi este colaborator permanent al ansamblurilor ce promovează aceste genuri în spectacole şi festivaluri din Europa (Viena, Praga, Cremona, Salzburg, Utrecht, Roma, Praga).
În numeroasele sale turnee, Furio Zanasi cântă sub baghetele dirijorilor şi conducătorilor de ansambluri de muzică barocă şi renascentistă ca René Jacobs, Jordi Saval, Alan Curtis, Claudio Cavina. BBC Music Magazine menţiona, în august 2007, într-o cronică cu ocazia apariţiei CD-ului cu opera David de Händel: „Vocal – Furio Zanasi este magnific, evoluează în rolul lui Saul pe o scară largă de nuanţe.“
Raberta Mameli - La Musica/Euridice
Îndrumată de maeştri ca Ugo Benelli şi Enzo Dara, soprana Roberta Mameli deţine o excepţională tehnică de cânt care îi permite să abordeze o largă paletă de stiluri muzicale, de la cele din epoca barocă la partituri de secol 20. Astfel, excelează în lucrări de Paisiello, Monteverdi, Mozart, Purcell, Pergolesi, Orff, Bernstein.
Datorită iscusinţelor în arta vocală, Roberta Mameli este nelipsită în producţiile unor ansamburi ca Accademia Bizantina, La Venexiana, L’Arte dell Arco şi în cadrul festivalurilor de gen din întreaga lume. Recenta realizare discografică, albumul solo „Round M: Monteverdi Meets Jazz“ o aduce pe cântăreaţă în atenţia presei cu aprecieri în termeni superlativi (The Classical Reviews CD).
José Maria Lo Monaco - Messagera/Speranza
Mezzosoprana José Maria Lo Monaco, cu o voce ale cărei nuanţe coloristice valorizează atât partiturile dramatice cât şi lirice, a dat viaţă cu acelaşi succes personajelor Euridice de Gluck şi Neris din Medeea de Cherubini.
A fost şi continuă să fie aclamată pe scenele teatrelor La Scala din Milano, Reggio din Parma, Rossini din Pesaro, la Festivalul de la Bremen, sau la Metropolitanul new-yorkez. Colaborează frecvent cu ansambluri de muzică veche.
Opera Review comentează apariţia mezzosopranei în rolul Ottaviei din spectacolul Încoronarea Poppeei de Monteverdi din 21 iunie 2011, la Teatro della Pergola: „Lo Monaco - o magnifică Ottavia, splendidă vocal, austeră, o patriciană a cântului“.
Monica Piccinini - Proserpina/Ninfa
Când a început studiul violoncelului, soprana Monica Piccinininu bănuia că va deveni o cunoscută interpretă vocală de muzică veche. S-a perfecţionat în acest domeniu cu Claudio Cavina şi Rossana Bertini – doi maeştri ai genului.
Din anul 1999 cântă cu regularitate în compania ansamblurilor care promovează opera preclasică şi clasică: Hesperian XXI, Capella Real de Catalunya (dirijor Jordi Saval) Concero Italiano, Le Parlement de Musique, Al Ayre Español.
De asemenea, susţine concerte cu madrigale de Monteverdi, Gesualdo, Marenzio. Insbruck, Bucureşti, Veneţia, Bonn sunt doar câteva oraşe europene în care Monica Piccinini va cânta în anul 2013.
Luca Cervoni - Apollo/Pastore I
Cunoscutele ansambluri de muzică veche Academia Montis Regalis, Collegium Vocale Geni l-au cooptat pe tenorul Luca Cervoni pentru reprezentaţii de muzică barocă. Invitat să cânte în operele Scipione L’Africano de Cavalli şi Il combattimento di Tancredi e Clorinda de Monteverdi, artistul a cucerit definitiv sufragiile publicului.
În anul 2007, a câştigat concursul pentru rolul titular din opera L’Orfeo de Monteverdi. În timp, s-a afirmat ca interpret ideal al lucrărilor compozitorului italian.
Împreună cu ansamblul „Aliusmodium“, Luca Cervoni a interpretat numeroase roluri şi a întregistrat, pentru RAI, mai multe cantate semnate de Alessandro Stradella.
Salvo Vitale - Caronte
Asemenea altor artişti lirici iubitori ai muzicii vechi, basul italian Salvo Vitale şi-a dezvoltat activitatea solistică în colaborare cu ansamblurile I Madrigalisti Ambrosiani, Il Canto di Orfeo, La Risonanza, La Venexiana.
În stagiunea 2000 – 2001 a fost distribuit în producţia Il Combattimento al societăţii „Raffaelo Sanza“, spectacol pe muzică de Cl. Monteverdi, sub bagheta lui Roberto Gini şi în regia lui Romeo Castellucci. Montarea a fost prezentată în festivalurile Wiener Festwochen, Kunsten Festival des Arts (Bruxelles), Holland Festival (Amsterdam), Biennale di Venezia.
A susţinut reprezentaţii la teatrele din Milano, Paris, Strasbourg, Madrid, Lisabona, New York şi Seattle.
Raffaele Constantini - Plutone
Basul italian Raffaele Constantini s-a perfecţionat cu faimosul William Mateuzzi în interpretarea partiturilor rossiniene. Apreciat pentru perfecţiunea tehnicii de cânt, între 1999 şi 2001, solistul a fost distribuit des în roluri de bas comic din creaţiile lui Rossini.
Din anul 2004 s-a specializat şi impresionează în repertoriul baroc. Pe lângă prezenţele în concerte alături de prestigioase ansambluri de muzică veche, realizările lui Raffaele Constantini se concretizează şi în înregistrări discografice. Cea mai recentă este producţia pe CD a operelor lui CI. Monteverdi.
Franţa, Italia, SUA, Portugalia, Spania sunt ţări în care a repurtat frumoase succese.
Se încarcă comentariile...
