Opera în concert „Agrippina” de Händel, interpretată pe scena Ateneului Român

Opera în concert „Agrippina” de Händel, interpretată pe scena Ateneului Român

Les Talens Lyriques                                  FOTO Eric Larrayadieu

În seria Concertelor de la miezul nopţii de la Ateneul Român, formaţia Les Talens Lyriques va interpreta, sâmbătăseară, de la 19.30, opera "Agrippina" de Händel.

Text de Cristina Sârbu

Agrippina Minor este strănepoata primului împărat roman, Octavian August, care a condus timp de 40 de ani o naţiune de cuceritori. Era o femeie frumoasă, deşteaptă şi de viţă nobilă. S-a născut în nordul imperiului, în fosta Colonia, astăzi oraşul german Köln.  Din prima căsătorie încheiată când fata avea doar 13 ani, în anul 37 d.H se naşte faimosul Nero, viitorul împărat, cel care se presupune că ar fi dat foc Romei. După moartea soţului, Agrippina va deveni cea de a patra soţie a împăratului roman Claudiu, unchiul ei.

În 1705, Georg Friedrich Händel (1685-1759) compusese deja o operă intitulată Nero cu premiera la Hamburg. Scrisă cu patru ani mai târziu, în 1709 (premiera la Veneţia), Agrippina – pe un subiect tratat şi de alţi compozitori, printre care N. Porpora, P. Magni, G. C. Schurmann etc. – povesteşte cum împărăteasa luptă fără scrupule pentru ca fiul ei Nero să urce pe tron. Opera a fost scrisă în timpul călătoriei compozitorului german în Italia şi s-a jucat cu uriaş succes – 27 de reprezentaţii – în perioada carnavalului. Se pare că străzile răsunau de urarea „Viva il caro Sassone” – Trăiască dragul saxon! – şi că partitura l-a impus definitiv pe Händel în rândul muzicienilor de succes internaţional ai vremii.

Actul I. Agrippina îi explică fiului ei Nero că, în sfârşit, momentul urcării lui pe tronul imperiului a sosit. Ea îi arată o scrisoare în care se spune cum Claudiu, soţul ei şi împăratul Romei, pierise pe mare, în timpul unei furtuni. Împărăteasa îi cheamă pe Pallante şi Narciso. Ştiind că cei doi sunt îndrăgostiţi de ea, promite fiecăruia în parte, iubirea ei în schimbul susţinerii lui Nero. Atunci când poporul s-a adunat pe colina Capitoliului şi Agrippina anunţă moartea soţului ei, atât Pallante cât şi Narciso îl propun deîndată pe Nero drept noul Cezar.

Nero este gata să se instaleze pe tron când servitorul lui Claudiu, Lesbo, apare şi anunţă în faţa tuturor că, ajutat de curajosul Ottone, împăratul Claudiu a debarcat în siguranţă în Anzio. Ottone ajunge la Capitoliu şi îi comunică Agrippinei că, drept mulţumire că l-a salvat pe împărat, acesta i-a promis lui tronul imperiului. Cei patru conspiratori sunt profund dezamăgiţi. Dar, Ottone îi mărturiseşte Agrippinei că, mai mult decât tronul, el o iubeşte pe Popeea. Ştiind că şi Claudiu iubeşte aceeaşi femeie, Agrippina vede în această mărturisire ocazia unei noi conspiraţii menite să îl aducă pe fiul ei Nero pe tron. Ea ajunge la casa Popeei, se asigură de dragostea acesteia pentru Ottone şi apoi îi spune că, pentru a obţine tronul, acesta a cedat-o pe ea, Popeea, împăratului. Mai mult, ea îi sugerează tinerei femei ca, drept răzbunare, să provoace gelozia lui Claudiu spunându-i că, de pe noua lui poziţie puternică, Ottone i-a poruncit să refuze dragostea împăratului şi să i se dăruiască doar lui. Drept urmare, Claudiu va revoca favorurile promise lui Ottone şi tronul va fi din nou liber pentru Nero. Popeea cade în capcană, urmează întocmai planul Agrippinei care obţine astfel tot ce şi-a dorit.

Actul II. Pe o străduţă din Roma lângă palatul imperial, Pallante şi Narcisus, stând de vorbă, îşi dau seama că au fost înşelaţi şi manipulaţi de Agrippina. Cei doi tineri se hotărăsc să se alieze împotriva împărătesei. Apare Ottone, emoţionat înainte de ceremonia încoronării. Când Claudiu soseşte, el i se înfăţişează amintindu-i de promisiune dar este respins cu brutalitate şi numit trădător. Disperat, Ottone caută pe rând ajutor la Agrippina, Popeea şi Nero dar toţi îi întorc spatele. Mişcată de disperarea lui, Popeea începe să se îndoiască de trădarea iubitului şi construieşte o stratagemă prin care să afle adevărul. La apropierea lui Ottone se preface adormită şi, vorbind parcă în somn, se referă la dezvăluirile Agrippinei şi la presupusul gest al lui Ottone de a-şi ceda iubita împăratului, în schimbul tronului. Ottone neagă vehement, sunt doar minciuni ale mamei lui Nero, Popeea îl crede şi hotărăşte să se răzbune.

Agrippina ţese noi intrigi: promite dragostea ei lui Pallante dar numai dacă acesta îi omoară pe Ottone şi pe Narciso; apoi îi cere lui Narciso să îi omoare pe Pallante şi pe Ottone.  În acelaşi timp, îi spune soţului că Ottone caută să se răzbune pentru că nu a primit, conform promisiunii, tronul şi îi cere să-l numească imediat, oficial, pe Nero drept succesorul lui. Grăbit să o întâlnească pe Popeea, împăratul se declară de acord.

Actul III. În dorinţa de a corecta nedreptatea pe care ea însăşi i-a făcut-o lui Ottone, Popeea are un plan: ea îi cere iubitului să se ascundă şi să îşi stăpânească gelozia, oricare vor fi faptele la care va asista. Nero, îndrăgostit şi el de Popeea, apare la invitaţia acesteia. I se spune însă că mama lui, Agrippina, se apropie şi este invitat şi el să se ascundă. Dar Claudiu este cel intră mânat de o iubire arzătoare. Când Popeea îl acuză că, de fapt, nu o iubeşte, împăratul îi aminteşte de tot ceea ce a făcut pentru ea, mai ales de pedepsirea lui Ottone. Dar nu Ottone este vinovat, Nero este cel care a încercat să se apropie nepermis de mult susţine acum Popeea, care îi cere lui Claudiu să se ascundă şi apoi în cheamă pe Nero. Crezând că sunt singuri, acesta îi declară pătimaş dragostea dar este surprins de Claudiu care îi cere fiului vitreg să părăsească cetatea.

Planurile Popeei au reuşit. Cu o scuză oarecare, ea îl roagă pe Claudiu să plece şi, rămasă singură cu Ottone, dă glas iubirii pentru el. Cei doi îşi fac jurăminte de dragoste. Plasa se strânge în jurul Agrippinei. Nero îşi informează mama de cele petrecute şi cere ajutor. Între timp, Pallante şi Narciso îi povestesc lui Claudiu despre scrisoarea prezentată de soţia lui şi insistenţa acesteia, dată fiind falsa veste a morţii împăratului, ca Nero să fie imediat urcat pe tron. Agrippina este acuzată de încercare de uzurpare a puterii. Ea recunoaşte faptele dar le interpretează în felul ei: insistând pentru urcarea lui Nero pe tron, ea a protejat ţara de luptele pentru putere care ar fi izbucnit odată aflată moartea împăratului. A fost doar o încercare de a prezerva puterea în familie. În momentul în care Claudiu înclină să o creadă, Agrippina preia iniţiativa, îşi acuză soţul care i-a fost necredincios şi cere separarea imediată a acestuia de Popeea. Mai ales că Ottone o iubeşte. Dar şi Nero o iubeşte completează Claudiu.

Ottone, Popeea şi Nero se apropie. Împăratul îl acuză pe Nero că s-a ascuns în camera Popeei şi acesta nu poate nega. Împăratul ia o hotărâre are îi surprinde pe toţi: Nero se va căsători cu Popeea iar Ottone va fi succesorul lui la tron. Niciuna dintre părţi nu este mulţumită. Dornic de linişte şi pace, Claudiu îi ascultă pe toţi şi le împlineşte dorinţele. Cedează tronul lui Nero iar acesta o dă pe Popeea lui Ottone de soţie. Este ceea ce şi-a dorit şi Agrippina. La final, Jupiter este invocat pentru a aproba cele hotărâte şi pentru a asigura gloria viitoare a imperiului sub noul împărat, Nero.  

CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII 

Sâmbătă  21 septembrie , ora  22.30         

Ateneul Român

LES TALENS LYRIQUES

CHRISTOPHE ROUSSET dirijor

Georg Friedrich Händel – „Agrippina”, dramma per musica HWV 6 

KARINA GAUVIN Poppea (soprană)
ANN HALLENBERG Agrippina (soprană)
CHRISTOPHER LOWREY Ottone (contratenor)
KACPER SZELĄŻEK Narciso (contratenor)
ÈVE-MAUD HUBEAUX Nerone (mezzosoprană)
ASHLEY RICHES Pallante (bas)
DOUGLAS WILLIAMS Lesbo (bas)

ETIENNE BAZOLA Claudio (bas)

Ansamblul Les Talens Lyriques este susţinut de Ministerul Culturii din Franţa şi de admi-nistraţia capitalei franceze şi se bucură de sprijinul generos al cercului său de patroni. Ansamblul transmite mulţumiri susţinătorilor săi principali, Fundaţia Annenberg / GRoW - Gregory and Regina Annenberg Weingarten, doamna Aline Foriel-Destezet şi Mécénat Musical Société Générale. Din 2011, muzicienii din Les Talens Lyriques sunt artişti aso-ciaţi, în rezidenţă la Fundaţia Singer-Polignac din Paris.

 

                                                                                   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: