O seară muzicală rusă la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orchestra Naţională Rusă va interpreta, sub conducerea lui Mihail Pletnev, lucrări de Serghei Prokofiev, Piotr Ilici Ceaikovski şi Alexandr Glazunov. În concertul lui Prokofiev, solist va fi violonistul Vadim Repin.

Articol scris de Mihai Cojocaru

Serghei Prokofiev. Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră, op. 63 este ultima lucrare a compozitorului, înainte de controversata şi misterioasa sa întoarcere în Rusia sovietică, în 1936. Om modern în sensul folosit şi astăzi, în permanentă mişcare, profitând de progresul tehnologic în acumularea informaţiei şi în traversarea rapidă a continentelor, compozitorul rus exprima în opera sa temperamentul coleric care îl stăpânea şi asmiliarea tuturor influenţelor exterioare, într-un limbaj foarte personal, care îi atrăsese încă de la debut renumele de rebel. 

Prokofiev rezuma astfel istoria opus-ului său: „Concertul a fost scris în diverse ţări: tema principală a primei părţi a fost compusă la Paris, tema întâi a părţii secunde – în Voronej, instrumentaţia a fost completată în Baku, iar premiera a avut loc în decembrie 1935, la Madrid“. 

Şi în acest opus, trăsăturile inconfundabile ale stilului matur al autorului se manifestă consistent: intensitatea şi originalitatea ritmică, darul melodic, măiestria orchestraţiei, armonia niciodată propriu-zis tonală, dar mereu coerentă în chiar cele mai surprinzătoare transformări. La fel ca şi în primul concert pentru vioară, muzica începe cu o temă simplă, aici de sorginte populară, intonată de vioara solistă, care evoluează abrupt, urmată de o idee secundă, mai lirică şi introvertită. Dialogul permanent cu orchestra solicită constant atenţia ascultătorului. 

După acumulările dramatice din prima parte, Andante assai creează o atmosferă net diferită, susţinută de cantabilitatea nostalgică a viorii, dublată la rândul său de un acompaniament redus la minimum, atmosferă întreruptă de un segment median impetuos doar pentru a reveni apoi, consumându-se în nuanţe de piano. Finalul tumultuos, când dans grotesc, când vals, când sărbătoare câmpenească cu rezonanţe spaniole de castaniete (trimitere la locul primei audiţii?), încheie fulminant una dintre cele mai importante lucrări concertante ale secolului XX.

Mai mult Scherzo decât Vals

Piotr Ilici Ceaikovski. Pe cât de concis, pe atât de strălucitor, Vals-Scherzo în Do major, op. 34, de, pentru vioară şi orchestră îşi respectă în întregime denumirea. Caracterul burlesc se dezvăluie de la primele măsuri intonate de vioară: salturi, pasaje cromatice, efecte de glissando, spiccato şi staccato, întreg arsenalul tehnic şi de culori al instrumentului alcătuind un personaj spumos, plin de umor, care îşi schimbă măştile cu rapiditate şi îndemânare. Secţiunea mediană temperează pasager energia debordantă a începutului, cu o temă lirică descendentă, ce evocă sonorităţi populare ruseşti, dar care se adaptează imediat scenariului comic principal, mixând elemente dansante cu efecte violonistice sclipitoare.

image
image

Mihail Pletnev - Dirijor

Pianist, compozitor şi dirijor rus, Mihail Pletnev (n. 1974) studiază la Conservatorul din Moscova cu Yakov Flier şi Lev Vlassenko. La doar 16 ani câştigă Marele Premiu la Concursul Internaţional Jeunesses Musicales de la Paris, iar la 21 de ani îi este acordat Premiul I la Concursul Internaţional Ceaikovski de la Moscova.

Ca urmare a acestui premiu, apare pe scenele filarmonicilor din Europa, SUA, Japonia şi Israel şi este invitat în 1988 să cânte la o conferinţă a superputerilor în Washington. Cu această ocazie se împrieteneşte cu Mihail Gorbaciov, care îl ajută să întemeieze Orchestra Naţională Rusă, prima orchestră independentă din istoria Rusiei.

Este dirijor principal al acesteia până în 1999 şi ocupă în continuare postul de director artistic.

Ceaikovski pare să pună accentul mai mult pe ideea de scherzo, decât de vals, raţiunile estetice, şi nu cele componistice conducându-l către un limbaj neaşteptat de avansat în tratarea armoniilor şi a ritmului. Ironia şi spiritul burlesc presupun o caricaturizare şi/deci, o deformare a liniilor, iar rezultatul surprinzător de modern cucereşte prin uşurinţa cu care este mânuit, valsul subiacent întreţinând o graţie implicită, care împiedică alunecarea în grotesc. Nu în ultimul rând, miniatura concertantă op. 34 joacă un rol special în creaţia lui Ceaikovski şi pentru că precede un opus de primă importanţă în istoria muzicii romantice: Concertul pentru vioară şi orchestră, op. 35. Compus la începutul lui 1877, Vals-Scherzo l-a avut drept dedicator pe Iosif Kotek, fost discipol al compozitorului la Conservatorul din Moscova şi cel care l-a impulsionat pe maestru în a crea un opus de referinţă pentru vioară. Din această perspectivă, Vals-Scherzo poate fi înţeles şi ca un experiment, un studiu asupra posibilităţilor de exprimare solistică a instrumentului.

Anotimpurile de Glazunov 

Departe de notorietatea lucrărilor omonime semnate de Vivaldi sau Piazzolla, Anotimpurile, op. 67 de Glazunov contribuie la recuperarea unui compozitor rămas multă vreme în conştiinţa istorică mai mult cu renumele şi mai puţin cu opera. Student al lui Rimski-Korsakov, posesor al unei memorii muzicale legendare, Glazunov a influenţat masiv dezvoltarea muzicii ruse la începutul secolului XX, în sfertul de veac petrecut la conducerea Conservatorului din Sankt Petersburg. Suita de balet Anotimpurile îl surprinde pe autor în perioada cea mai fertilă şi mai originală a creaţiei, din jurul lui 1900. În pofida lipsei coregrafiei avută în vedere, în cazul interpretării în concert, muzica sună mereu proaspăt şi sugestiv şi poate crea prin ea însăşi imagini plastice, bogate cromatic, desprinse din natură. De altfel, nu există un subiect dramatic, programul fiecărui anotimp schiţând tablouri alegorice. 

Vadim Repin - Vioară

image

Artistul face parte de foarte mulţi ani din elita violonistică planetară. „Este un violonist de cel mai înalt calibru, a cărui sensibilitate se potriveşte cu tehnica sa imaculată, nemaipomenind de apariţia sa scenică plină de demnitate“ (Seattle Symphony Orchestra); „interpretarea sa contaminantă a fost o combinaţie între sunetul său cald, perfect echilibrat, şi ritmul antrenant care se desfăşura cu uşurinţa argintului viu“, „mai mult decât un tur de forţă, a fost o celebrare a cântatului la vioară însuşi“; „Repin a fost sălbatic, pătimaş, neridicând niciodată arcuşul de pe coarde“; „explodând în sforzandi ritmici“; „bravura de neclintit a lui Repin“ (Philadelphia Orchestra); „o experienţă transcendentă şi miraculoasă“ (Iş Sanat, Istanbul).

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite