Mozart, la miezul nopţii la Ateneu

Mozart, la miezul nopţii la Ateneu

Christian Zacharias, la pupitrul Orchestrei de Cameră din Lausanne, va dirija, vineri şi sâmbătă, la Ateneu, capodopere ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, printre care: Concertele pentru pian nr. 15 şi nr. 23, Simfonia nr. 40, Serenada nr. 9

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Articol realizat de Mihai Cojocaru 

Wolfgang Amadeus Mozart. Simfonia concertantă, în Mi bemol major, pentru vioară, violă şi orchestră KV 364. Genul simfoniei concertante aparţine unei mode din a doua jumătate a secolului al 
XVIII-lea, cultivată cu precădere la Paris. Nu întâmplător, Mozart a compus prima lucrare prezentată în această seară în 1779, la Salzburg, după întoarcerea din şederea prelungită în capitala franceză. 
 
Simfonie sau concert? În contextul în care concerto grosso-ul baroc dispăruse, iar genurile clasice ale simfoniei şi concertului îşi separaseră net câmpurile estetice, simfonia concertantă părea o cale de mijloc, gândită să-i mulţumească atât pe amatorii de virtuozitate, cât şi pe partizanii interpretării în ansamblu. Acest veritabil dublu concert marchează începutul perioadei mature a creaţiei compozitorului austriac şi se diferenţiază vizibil de cele cinci concerte pentru vioară şi orchestră, scrise toate în 1775, la doar 19 ani. 
 
De altfel, Mozart nu a mai revenit niciodată la vioară ca instrument solist, acordând în schimb o importanţă din ce în ce mai mare violei, aşa cum o demonstrează poziţia egală cu aceea a viorii, atribuită în Simfonia concertantă, precum şi extraordinarele cvintete de coarde. Lucrarea cucereşte prin maniera curgătoare a dialogului dintre solişti, prin susţinerea solidă a orchestrei, prin cadenţele notate în detaliu şi printr-o parte secundă, Andante, care se ridică la nivelul oricărei mişcări lente în modul minor din opera lui Mozart. Poate că aici, precum în Sonata în la minor pentru pian, compozitorul trădează un episod autobiografic, în a cărui melancolie profundă regăsim drama pierderii mamei cu doar câteva luni înainte, îngropată în pământ străin.
 
Concertul nr. 15 Si bemol major pentru pian şi orchestră în K 450. Compus în primăvara lui 1784, acest concert aparţine perioadei de succes din creaţia şi activitatea de solist a lui Mozart la Viena, în care, într-un interval de numai cinci ani, au ieşit la iveală nu mai puţin de 14 concerte pentru pian şi orchestră. Iubit şi admirat de vienezi, încărcat ca niciodată de solicitări şi comenzi, compozitorul îşi etala virtuozitatea şi îşi exersa tehnica de compoziţie în faţa unui public fascinat de un gen care, pe cât de familiar ni se pare astăzi, pe atât de mult frapa prin noutate în acel moment. 
 
Nu de puţine ori s-a afirmat că Mozart a inventat practic concertul pentru pian şi orchestră, dacă nu istoric cronologic, atunci în mod sigur la nivelul consacrării genului. Între aceste opusuri, Concertul în Si bemol major iese în evidenţă prin nivelul crescut de agilitate pianistică solicitat („care te va face să transpiri“, în termenii lui Mozart) şi prin favorizarea suflătorilor, care îşi afirmă încă de la început importanţa, prin intonarea neacompaniată a motivului principal.
 

L'Orchestre de Chambre de Lausanne

Formaţie de renume internaţional, Orchestra de Cameră din Lausanne oferă aproximativ 100 de concerte pe sezon, atât la sala de rezidenţă – Salle Métropole –, cât şi în străinătate. 

Standardul înalt în cei 71 de ani de existenţă a fost menţinut de doar cinci directori artistici – Victor Desarzens, Armin Jordan, Lawrence Foster, Jesús López Cobos şi Christian Zacharias. 

O latură importantă a activităţii orchestrei o reprezintă proiectele destinate tinerilor prin concertele educative oferite. 

Orchestra de Cameră din Lausanne a fost primul ansamblu elveţian ce a angajat, la fiecare doi ani, un compozitor în rezidenţă.

 
 
Simfonia nr. 40 în sol minor K 550. Din cele 41 de simfonii numerotate, Mozart a realizat doar şase în ultima decadă a vieţii sale, petrecută la Viena. 
Deşi cantitativ avem de-a face cu o aparentă scădere a interesului faţă de acest gen, Mozart realizează prin aceste şase simfonii tot atâtea capodopere, punând în umbră atât propria sa producţie anterioară, cât şi însăşi ideea de compoziţie ca meşteşug. Odată cu Linz, Haffner, Praga şi trilogia finală, compoziţia instrumentală intră sub semnul alegerilor unice, irepetabile şi distilează întreaga experienţă de orchestră acumulată până atunci. 
 
În vara lui 1788, într-un interval neverosimil, de numai şase săptămâni, se nasc ultimele trei simfonii, între care şi KV 550. Rar întâlnit în creaţia sa, dar întotdeauna memorabil întrebuinţat, modul minor capătă la Mozart valoarea unor repere istorice: Sonata în la minor pentru pian, Concertul în re minor pentru pian şi orchestră, Cvintetul de coarde în sol minor.
 
Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550 din programul de astăzi a devenit un şlagăr, graţie unuia dintre cele mai uşor recognoscibile motive melodice, fredonat chiar şi de necunoscători, sau intonat de telefoanele mobile. Dincolo de inventivitatea melodică mereu inepuizabilă, simfonia cucereşte prin măiestria urmăririi tuturor parametrilor de natură instrumentală, formală şi armonică. Astfel, tema iniţială se regăseşte ascunsă în toate mişcările ulterioare. În acelaşi timp, instrumentele de suflat primesc o pondere majoră, solistică, în configurarea sonoră, în veritabile dialoguri, fie între ele, fie cu corzile. Îndrăznelile armonice, atât de caracteristice stilului mozartian, fac şi aici loc pentru surprize şi întorsături neaşteptate. Preocupat de omogenizarea discursului, compozitorul nu ezită să transforme menuetul într-o piesă polifonică densă, riguroasă, cu totul străină de dansul pasager obişnuit. E Sturm und Drang, e melancolie, e virilitate, e dramă în această simfonie, o dramă care nu se rezolvă în orizontul solar al majorului, ci rămâne fidelă sieşi, tensionată, până la ultimul acord.
 
 
Christian Zacharias - Pianist, dirijor
 
Pianist, dirijor, director de festival, scriitor, muzicolog şi crainic de radio, Christian Zacharias, 63 de ani, este una dintre cele mai marcante şi impunătoare personalităţi artistice contemporane.
 
A debutat şi devenit cunoscut iniţial în ipostaza de pianist, iar următorul pas firesc a fost către dirijat.
 
Din anul 2000 este dirijor principal al Orchestrei de Cameră din Lausanne, alături de care a realizat numeroase apreciate înregistrări, incluzând integrala concertelor lui Mozart (premiată cu Diapason d'Or şi Choc du Monde de la Musique) şi cele patru simfonii de Schumann.
 
Zacharias este oaspete constant al mai multor orchestre, cum ar fi: Filarmonica din Los Angeles, Filarmonica din New York şi Orchestra din Scoţia. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările