Mihai Constantinescu, „părintele“ Festivalului Enescu: „Cei mai buni artişti vin la Bucureşti“

Mihai Constantinescu, de ani mulţi organizator al Festivalului „George Enescu“, prin firma Artexim, este numit „părintele festivalului“. Mihai Constantinescu, căruia i se datorează revitalizarea manifestării după 1989, prezintă principalele evenimente ale acestei ediţii, care n-ar trebui ratate de niciun meloman – dar şi pe cele ale ediţiei din 2017, pe care o are deja pregătită în proporţie de 70%.

Ce recomandări aţi face în această ediţie?

Mihai Constantinescu: Există două feluri de recomandări pe care le fac: recomandările pentru specialişti şi acelea pe care le fac pentru iubitorii de muzică. Iubitorilor de muzică le recomand să vadă primele patru orchestre ale lumii, care vin toate în festival: adică Wiener Philharmoniker, London Symphony, Berliner Philharmoniker şi Concertgebouw Amsterdam. După aceea, nu pot să nu-i menţionez pe Anne Sophie Mutter, care şi ea e pentru prima dată în festival, Opera din München, dirijată de Christian Thielemann. Acestea ar fi, să spunem, highlighturile, alături de artiştii care au mai fost prezenţi: Murray Perahia, Elisabeth Leonskaja, Christian Zacharias, artişti de talie mondială care sunt în topuri în acest moment. Iar pentru specialişti trebuie să facem altă categorisire, ca să spun aşa, şi să punem „Wozzeck“, care se cântă pentru prima dată în România, „Elektra“ lui Richard Strauss, Simfonia a VIII-a de Mahler, care se cântă cu o distribuţie foarte importantă ( s-a mai cântat în România, s-a mai cântat şi în festival, dar nu de către români), Simfonia a III-a de Enescu, interpretată de Concertgebouw. 

Dintre marii artişti prezenţi, care a venit cel mai des în festival?

Dintre cei care vin la ediţia aceasta a festivalului, Zubin Mehta a venit cel mai des. El vine din ’95. Este un fan al festivalului. Şi pentru noi este o mare onoare că vine, o să vină şi în 2017, cântă lucrări de Enescu, deci prezenţa lui este foarte importantă pentru noi. Mai vin Murray Perahia, Christian Zacharias, Elisabeth Leonskaja, care sunt printre invitaţii obişnuiţi ai festivalului. 

Filarmonica din Berlin vine după 18 ani de negocieri. De ce a durat atât?

Pentru că orchestra este foarte ocupată, dovadă că anul acesta vin şi stau mai puţin de 24 de ore în ţară, în sensul că vin în ziua concertului şi pleacă a doua zi de dimineaţă. A durat foarte mult pentru că orchestra din Berlin este greu de convins în ceea ce priveşte problemele organizatorice. Până nu au fost convinşi că, în România, putem să le oferim toate condiţiile în ceea ce priveşte organizarea unui concert nu au acceptat să vină, invocând motive. Vor veni în festival cu Sir Simon Rattle. Suntem în discuţii acum, sperăm să revină şi în 2019. E o mare realizare că Anne Sophie Mutter e prezentă în festival. E prima dată când vine, a fost curtată de noi de foarte mult timp. A venit în ţară incognito de mai multe ori pentru că are aici o fundaţie care a avut grijă de nişte copii orfani undeva lângă Făgăraş şi şi-a exprimat dorinţa de a participa la festival. Şi în ediţia trecută eram aproape gata să o avem în festival, împreună cu cei de la Pittsburgh, dar n-am reuşit, până la urmă, din cauza programului ei încărcat. Dar şi-a exprimat dorinţa să vină în festival şi să cânte numai la sala Ateneului Român, pentru că artista acolo preferă. Şi avem confirmarea că va veni şi în 2017 cu un recital de vioară. Sunt unii artişti care vin pentru prima oară, dar se vor alătura şi ei invitaţilor obişnuiţi ai festivalului. Concertgebouw vine a treia oară. A venit de două ori cu Mariss Jansons şi acum e prima dată când vin cu Andris Nelsons. Vor veni şi în 2017 cu Daniele Gatti, cel care va fi directorul artistic în acea perioadă. Vor încheia festivalul în 2017.

„UN REGAL AL OPERELOR LUI ENESCU“

Deci, deja aţi pregătit Festivalul din 2017.

Da, programul e finalizat în proporţie de 70%. 

În 2015 este o ediţie bogată în lucrări de George Enescu...

Am inclus peste 20 de lucrări ale lui Enescu, dintre care unele sunt prezentate pentru prima dată în festival, e vorba de „Balada“ de Enescu, pe care o prezintă prima dată David Garrett, de „Voix de la Nature“ pe care o prezintă cei de la San Francisco – şi putem să ne lăudăm că e prima orchestră americană care cântă o lucrare de Enescu, exceptând Rapsodiile. Încercăm să le propunem altă faţă, altă activitate, alt stil al lui George Enescu. Şi acestea vor fi două lucrări noi prezentate. Mai e o lucrare care a mai fost prezentată în festival într-o altă variantă, la secţiunea concurs, e vorba de liedurile lui Enescu, cele 7 lieduri pe versuri de Clément Marot, pe care le prezintă Filarmonica din Viena cu noua stea a solisticii mondiale, Valentina Naforniţa. „Isis“-ul se prezintă încă o dată, într-o variantă a Operei din München. Acestea sunt lucrările noi, pe lângă cele deja consacrate: „Vox Maris“, Simfonia a III-a, Suita a II-a, Suita I.

A fost o idee bună să despărţiţi festivalul de concurs?

A fost o decizie pe care am luat-o de nevoie, dar am reuşit, împreună cu cei care au lucrat la imagine şi cei care au lucrat la organizare, să devină o idee foarte bună. În sensul de a vorbi despre Enescu în fiecare an şi de a da o mai mare importanţă concursului şi concurenţilor care erau cumva în umbra festivalului. Lumea nu acorda importanţă şi nu avea timp să vină şi la concurs, pentru că trebuia să meargă la concertele din festival. La ediţia viitoare vor veni nişte dirijori foarte buni din străinătate care vor lucra cu Filarmonica şi încercăm, încet-încet, să ridicăm acest nivel al concursului, care trebuie să revină la ce a fost înainte.

„ÎNCERCĂM SĂ ÎMPĂCĂM ŞLAGĂRELE CU LUCRURILE MAI SERIOASE“

Aţi inclus trei opere în festival...

E important că va fi „Oedipe“-ul, în varianta scenică din ediţia trecută, cu un dirijor deja cunoscut la noi, cu Leo Hussain, care a dirijat producţia şi la Bruxelles şi care o face şi la Covent Garden. El este cel care va dirija „Wozzeck“ în Festival; este o producţie pe care o facem în festival ca să ne facem o datorie morală, ca această lucrare să nu lipsească din programul Festivalului „George Enescu“.

Cum se raportează cele două orchestre mari româneşti, Filarmonica „George Enescu“ şi Orchestra Radio, la cele din străinătate?

Cele două orchestre trebuie să înţeleagă un lucru şi au început încet, încet să înţeleagă. Lumea vine în mod obişnuit la concertele celor două orchestre să-i asculte cântând Brahms, Şostakovici, Mahler şi tot repertoriul acesta internaţional. În festival, membrii celor două orchestre trebuie să înţeleagă un lucru: că ei reprezintă momentele-cheie ale festivalului. Ei n-au înţeles acest lucru şi vor să cânte cam ce cântau ei în stagiunea lor obişnuită. Şi am zis nu, trebuie să faceţi nişte lucrări cu dirijori, cu solişti pe care nu le veţi face altădată, nu veţi avea ocazia să le faceţi altădată. De aceea se face „Wozzeck“-ul prima dată în România. Ediţia trecută s-a făcut Schönberg-ul, Radioul a făcut „Turangalîla“, Berio – „Sinfonia“ cu Swingle Singers, au făcut Misa de Bernstein. Acestea sunt momentele foarte importante ale festivalului. Am reuşit să împăcăm conceptul de şlagăr şi cel pentru specialişti. Trebuie să le dai posibilitatea oamenilor să vadă şi lucruri care le plac, nu numai lucruri pe care noi considerăm că trebuie să le placă.

Ce recomandaţi dintre Concertele de la miezul nopţii, de la Ateneu?

În Concertele de la miezul nopţii vom prezenta câteva lucrări în primă audiţie: Monteverdi nu s-a cântat la noi. Acum vor fi prezentate două opere, „Întoarcerea lui Ulise“ şi „Încoronarea Popeei“. La fel, e prezentată lucrarea lui Vinci, în primă şi ultimă audiţie, o lucrare care a fost interpretată în primă audiţie la Versailles. Ne pare rău că nu am putut aduce toată producţia, pentru că ea era extraordinară, cu nişte costume superbe. Apoi sunt concertele cu „Saul“, cu muzică de Purcell, muzică veche în general. Şi nu este o muzică neapărat uşoară, adresându-se unui public deja format la noi, cel de muzică veche, barocă. Soliştii sunt, poate, pentru mulţi nume necunoscute, dar sunt cei mai buni solişti din domeniul lor. Un Bostridge sau un Cencic sunt nume mari. Vor fi şi concerte ale unor filarmonici din ţară. Sunt transmisii la cinematografe ale unor concerte din festival, pentru că festivalul se transmite şi pe internet. Transmitem prin cei de la Băneasa şi ei vând mai multe conexiuni către cinematografe din ţară. 

„Cel mai fericit sunt când aud aplauzele publicului“

Să ne întoarcem puţin în timp. Aţi organizat cu Arteximul de la început Festivalul.

Da, din ’90 când am venit la minister. Eu si o colegă de-a mea care eram acolo ne-am dus la Pleşu şi i-am zis: „Domnule, sunt două acţiuni care trebuie să continue în cultura românească.“ Una din păcate n-a mai continuat, dar nu m-am mai ocupat eu de ea, iar cealaltă e Festivalul „George Enescu“. Şi ne-a zis: „OK, daţi-i drumul.“ A fost acea ediţie din ’91, o ediţie romantică. Apoi am luat decizia capitală: să-l convocăm pe maestrul Spiess, să fie el director artistic al festivalului. El a fost cel care a dat cu pumnul peste tot să se facă festivalul şi s-a făcut. În ’95 ţin minte că m-a chemat maestrul Brediceanu şi mi-a zis: „Uite, eu vreau să fac Festivalul «George Enescu»“. Am vorbit atunci cu domnul preşedinte Ion Iliescu.

Care a fost momentul când aţi fost cel mai fericit?

Nu pot să spun. De exemplu, un moment foarte frumos a fost când a venit Filarmonica din Chicago cu Daniel Barenboim, pentru prima dată, şi a fost acel concert extraordinar cu Radu Lupu. A fost acum, iarăşi, acel moment cu Barenboim şi Radu Lupu, a fost Concertgebouw cu Jansons, au fost multe momente, dar din păcate nu le pot savura din plin pentru că nici n-ai timp şi te gândeşti întotdeauna ce urmează. Există un moment, care  ar trebui să fie cel mai grozav, atunci când se termină festivalul. 

Atunci zici: „Iată, s-a terminat festivalul“, toată lumea e fericită, acesta e apogeul. Dar momentul acela este umbrit de faptul că nu mai există ceva după aceea. Te gândeşti că aceşti copii pleacă, că se termină festivalul, e un gust amar, începem deconturile cu ministerul, începe birocraţia...

De ce nu s-a reuşit renovarea Sălii Palatului până acum?

Motive sunt multe. Eu consider că Sala Palatului, ca şi poziţionare, este cea mai bună sală pentru Festivalul „George Enescu“. Că în Bucureşti se va reuşi să se mai facă şi alte săli de concerte, e o idee foarte bună. Dar pentru Festival e important să avem această zonă. De ce? Pentru că Sala Palatului este lângă Ateneu, este lângă Piaţa Festivalului, pentru că este lângă Sala Radio, lângă Teatrul Naţional, nu departe de Operă, cu tot ce înseamnă acces în zonă, lucrurile cu care oamenii deja s-au obişnuit. Sunt hotelurile care ne ajută foarte mult din punct de vedere logistic. Deci, Sala Palatului, dacă va fi renovată şi se va păstra acel proiect care este de mult timp, dar care nu a fost materializat, ar fi un lucru deosebit.

Aţi păstrat ca structură concertele de la Sala Palatului, dar aţi modificat puţin orele concertelor.

Am modificat orele puţin, va fi lumea poate puţin derutată, pentru că unele concerte le începem la 17.00, altele le începem la 16.30, cele care sunt la sfârşit de săptămână le începem la 16.30. De ce le-am mutat aşa? Pentru ca lumea să aibă timp să ajungă de la Ateneu la Sala Palatului, pentru că au fost câteva concerte în ediţiile trecute în care ultimele măsuri ale concertelor erau cu jumătate de sală pentru că publicul se ducea la Sala Palatului. Şi din acest motiv ne-am luat măsuri ca publicul să stea până la ultimele aplauze, să mai asculte şi un bis şi după aceea să meargă la Sala Palatului. Ăsta e motivul pentru care am decalat puţin concertele.

Povestiţi-mi despre echipa cu care lucraţi şi pe care o lăudaţi foarte mult.

Da, o laud pentru că este o echipă grozavă. Sunt tineri şi mulţi dintre ei vin pentru prima dată şi se ocupă în premieră de nişte lucruri foarte grele în festival: transport internaţional, transport local, cazare, presă, toate aceste activităţi care nu se văd, şi vreau să vă spun că am mare încredere în ei. Nu pot să spun că am întotdeauna mâna de 100%, dar 99% din ceea ce am ales la selecţia acestor oameni sunt nişte tineri extraordinar de capabili.

Câţi oameni sunteţi în echipă?

Lucrăm pe etape. Echipa noastră de la Artexim este formată din 9 persoane, am ajuns acum şi suntem la 22 de persoane şi vom ajunge când vor apărea problemele de însoţire la vreo 70 de persoane. Deci, este puţin în comparaţie cu celelalte festivaluri şi eu întotdeauna fac comparaţie – şi nu numai eu o fac – cu Festivalul de la Salzburg, unde angajaţi permanenţi sunt 180 şi în timpul festivalului sunt angajaţi colaboratori 400 şi ceva de oameni. Deci, noi suntem la un sfert din câţi ar trebui să fim. Din punctul de vedere al organizării consider că suntem şi noi în top, adică nu ne e ruşine de ceea ce facem. 

Mihai Constantinescu este absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti în 1975.

A lucrat în cadrul Ministerului Culturii, între 1990 şi 1992.

Din 2011 este directorul general al ARTEXIM, organizatorul Festivalului Internaţional „George Enescu“.

S-a ocupat, printre altele, de concertele unor interpreţi precum Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi José Carreras.

A administrat diverse proiecte ale Ministerului Culturii şi ale MAE, precum: „Sibiu – Capitală Culturală Europeană“ şi participarea României la Carnavalul de la Veneţia.