Maestrul Iosif Ion Prunner: Publicul trebuie să aibă credinţa că Festivalul se va oglindi şi în stagiunea Filarmonicii

Maestrul Iosif Ion Prunner: Publicul trebuie să aibă credinţa că Festivalul se va oglindi şi în stagiunea Filarmonicii

Dirijorul Iosif Ion Prunner

Referitor la consistenta implicare a muzicienilor din Filarmonica "George Enescu" în Festival, dirijorul Iosif Ion Prunner, directorul general adjunct al Filarmonicii “George Enescu”,  vorbeşte despre concertul alături de Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia nr. 3 de George Enescu, care va fi repetat la Berlin pe 22 septembri.

Interviu de Maria Capelos

Prima prezenţă în Festival a Corului Filarmonicii pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner va fi chiar în extraordinarul concert de deschidere susţinut de Orchestra Filarmonicii din Berlin condusă de maestrul Kirill Petrenko în seara zilei de sâmbătă, 31 august. Apoi, acelaşi cor se implică într-un alt eveniment de maximă importanţă al actualei ediţii a Festivalului, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin condusă de Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu”: interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Va urma colaborarea Corului cu Orchestra Naţionala din Lille, când, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, va fi interpretat oratoriul  lui Honegger Ioana d’Arc pe rug .

Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” apare  pentru prima oara în această ediţie a  Festivalului, cu un program din seria Muzica secolului XXI -  dirijor Peter Rundel -, pentru ca marea demonstratie de forţă să o facă atunci când, alături de Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner, va participa la prezentarea  în concert a operei Moise şi Aron de Schoenberg.

Adevărul:Care este participarea Filarmonicii ”George Enescu” şi a corului pe care îl conduceţi în această ediţie a Festivalului ”George Enescu”?

Iosif Ion Prunner: Formaţiile noastre, ca să spun aşa, sunt implicate în şase reprezentaţii din festival. Voi începe cu Orchestra Filarmonicii, care debutează cu un concert de muzică contemporană la Sala Radio. Este un lucru care se aplică la fiecare ediţie a festivalului. După care, împreună cu corul nostru vom face pentru prima dată în România, în 20 septembrie, ”Moise şi Aron”, de de Schoenberg. O lucrare extrem de dificilă, printre primele patru-cinci lucrări de mare dificultate din secolul 20. Este însă o lucrare foarte frumoasă. Tot o premieră este prezenţa noastră alături de un cor german, Vocalconsort, cor care a cântat aeastă lucrare de mai multe ori în Germania. Această colaborare cu un cor de elită – nu foarte mare, are 28 de persoane – reprezintă o premieră şi o provocare pentru noi. Şi dacă este să vorbim de provocare, aceasta este chiar deschiderea pe care corul nostru o susţine alături de Filarmonica din Berlin, pe 31 august, cu Simfonia a 9-a. Ce este interesant este că ei vor cânta această simfonie pe 23 august, când încep stagiunea şi când va debuta oficial noul dirijor permanent şi director al Filarmonicii din Berlin, Kirill Petrenko. Practic este şi pentru ei primul turneu la un festival important sub bagheta acestui dirijor. Noi am mai deschis Festivalul Enescu, la ultima ediţie, cu Oedip, în 1998 tot cu Oedip cu Orchestra Naţională a Franţei şi Lawrence Foster. De asemenea, am mai deschis cu Carmina Burana, deci am mai avut momente deosebite de deschidere, dar şi de închidere. În această ediţie vom mai avea un concert cu Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia a 3-a de George Enescu, concert ce va fi repetat şi la Berlin pe 22 septembrie. Mai avem pe 19 septembrie Oratoriul lui Honegger, împreună cu Orchestra din Lille, Ioana d'Arc pe rug. Este extrem de dificil pentru noi deoarece, tot în premieră, corul trebuie să se împartă în două, între Honegger şi Schoenberg, cele două fiind la o zi distanţă repetiţiile se suprapun. 

Nu vă ascund că am mari emoţii pentru că  răspunderea este extraordinară în ambele situaţii. Nu putem cânta cu tot corul în ambele concerte şi atunci vor fi două formaţii ceva mai reduse şi nu este deloc uşor din acest punct de vedere. Trebuie să echilibrez tot timpul valorile, sunt genuri diferite de muzică, chiar dacă amândouă sunt din secolul 20. Practic, şi în această ediţie, noi ne înscriem în şirul premierelor pe care le-am mai făcut.

Am mai cântat tot în această formulă – corul şi orchestra noastră Schoenberg, dar o piesă mai accesibilă, faţă de aceasta, care este o culme a muzicii dodecafonice. Am mai făcut în premieră opera Wozzeck de Alban Berg, tot cor-orchestră, deci suntem pe linia acestor premiere.

Câţi membri are corul? Este un cor mare?

Stabili sunt 70, dar folosim şi colaboratori, vreo 10-12. Este şi nu este mare. Depinde din ce punct de vedere priveşti. Dacă priveşti din punct de vedere al cerinţelor lucrărilor simfonice mari, suntem la limită. Dacă priveşti muzica din punct de vedere al unui cor de cameră suntem, teoretic, mulţi, dar Corul Filarmonicii nu este cor de cameră. Are altă vocaţie şi în primul rând altă tehnicitate pentru acest gen de vocaţie. Nu poţi să cânţi cu un cor de cameră Simfonia a 9-a! Îţi trebuie de la 60-70 de persoane în sus ca să poate să cânte. Schoenberg, de pildă, are două coruri la un moment dat, de asta şi cântăm cu cei din Germania. Şi vom cânta efectiv împreună, nu va fi corul românesc şi cel german. Vor fi intercalaţi pe voci, pentru că sunt momente în care sunt pe patru voci şi momente când sunt pe 12 voci. Vom face două repetiţii, cele două coruri, iar cu orchestra va fi un număr destul de mare de repetiţii. Sper să meargă bine. Speranţa este, de fapt, un fel de certitudine. Toţi suntem artişti, şi niciodată până nu se termină un concert nu poţi să spui că ţi-a reuşit.

 

Sunteţi de mai bine de 20 de ani dirijorul corului. Ce au însemnat aceşti ani din punct de vedere al corului?  Dar al dumneavoastră personal?

Din punctul meu de vedere mă bucur că am reuşit să evoluez alături de ei şi în acelaşi timp să vin mereu cu lucruri noi pe care ei nu le-au abordat de când au fost înfiinţaţi. Lucrări mai mici, dar şi mari lucrări simfonice. Au evoluat, s-au schimbat generaţii, şi am reuşit să alcătuiesc o generaţie, spun eu, performantă, ale cărei performanţe maxime sunt în ultimii 10 ani. Şi acest concert cu Simfonia a 9-a cu orchestra noastră a fost înregistrat şi ascultat la Filarmonica din Berlin. Le-am trimis şi un DVD cu o lucrare extrem de complexă, o înregistrare din concert făcută laTrinitas, Liturghia de Rahmaninov, iarăşi o premieră în România. Corul şi-a ”permis” în ultimii ani să facă foarte multe premiere pentru România. Lucrări abordate nu ca să facem, ci abordate la un nivel foarte ridicat. Asta este important, nu doar să faci şi să o scoţi la capăt. Scopul meu şi al lor a fost să o facem la cel mai înalt nivel, la nivelul celor de dincolo, ca să spun aşa. Şi au fost aceste culmi, cu Oedip, şi aici şi la Londra. Şi e suficient să spun că ultima noastră prezenţă la Londra cu Oedip a avut nişte cronici foarte bune în presa engleză, o presă foarte dură, care nu te menajează. Iarăşi o performanţă deosebită a fost în 2013, cu Daniel Barenboim, cele patru piese sacre de Verdi, extrem de dificile, mult mai dificile decât Recviemul de Verdi. Pot să spun aproape de două ori mai grele. Nu ca spectaculozitate, dar din punct de vedere al scriiturii vocale sunt foarte, foarte pretenţioase, piese pe care Barenboim le-a făcut şi cu Scala şi cu Corul Radio Berlin. La noi a găsit culoarea vocală cea mai potrivită. Şi cine vede înregistrarea se vede satisfacţia lui Daniel Barenboim vizavi de colaborarea cu corul nostru.

Dacă ar fi să găsiţi o comparaţie plastică cu ce aţi compara rolul corului într-o piesă muzicală?

Foarte plastic, se spune instrumentul şi vocea. Muzica este una singură, a fost scrisă pentru instrument sau pentru voce, dar muzica în sine, ca fenomen, este pentru un singur instrument. Instrumentul este vocea umană, în cazul corului şi al cântăreţilor. Deci trebuie privită ca un instrument de redare a unui adevăr care se află în partitură, care se află în afara noastră şi în conştiinţa noastră. Cu cât acest adevăr este redat mai convingător, adică mai aproape de adevăr - pentru că la adevărul absolut nimeni nu ajunge -, prin înţelegere, pregătire, studiu, prin ridicare la un anume nivel, atunci ai un singur fenomen muzical. Chiar mă gândeam să pregătesc o lucrare, o teză de doctorat - vocalitate, simfonism în Recviemul de Brahms. De pildă, în acest recviem, de aşa manieră sunt compuse aceste două elemente, corul şi orchestra, că nu pot să existe unul fără celălalt, dar nu în sensul neapărat material, fiindcă aşa poţi să spui şi de Misa solemnă de Beethoven şi de Recviemul de Verdi. Îngemănarea lor este atât de perfectă încât poţi spune că ai două coruri sau două orchestre.

Cât repetaţi cu corul pentru a ajunge la performanţă pe o anumită bucată muzicală?

Depinde de lucrare şi de noi cum reuşim să ne apropiem de ea. Pentru asimilarea - şi încă nu sunt sigur că am asimilat la cel mai înalt nivel - a acestui Schoenberg, am început să lucrăm din luna decembrie. Cele patru piese sacre de Verdi – spun mereu Beethoven, pentru că anul viitor vreau să propun un lucru inedit pentru România, să facem toate lucrările vocal simfonice ale lui Beethoven –  trebuie să se aşeze în voce, în conştiinţa noastra. Cauţi mereu lucruri noi. Şi eu caut. Cele patru piese sacre de Verdi, de pildă, la data cântatului cu Barenboim aveau deja 10 ani în care au fost reluate fie în stagiune fie în piese a cappella, pentru că se pot cânta şi separat. Sunt două piese a cappella extrem de dificile şi două piese cu orchestra, din care una foarte grea, deci am reuşit şi acest lucru. Într-o singură întâlnire cu Barenboim, de nici o oră, pentru că i-a plăcut cum a ieşit şi atunci a zis: Gata e ok, vom trece la treaba!, am reuşit. Să vedem ce vom reuşi acum şi cu Filarmonica din Berlin. Simfonia a 9-a s-a cântat de foarte multe ori, dar niciodată nu o cânţi la fel. Sunt stiluri diferite de dirijori, cerinţe diferite, trebuie să te adaptezi stilului diverselor orchestre, săli şi atunci niciodată nu spui: Am mai cântat-o, o ştiu. Acesta este gândul pe care eu l-am impus tuturor şi caut să-l impun în întreaga instituţie: chiar dacă am făcut-o de mai multe ori nu înseamnă că o facem ca o semnătură. O reluam la alt nivel, cu alte gânduri, cu altă implicare.

Cât de mult contează ca în cadrul corului să nu existe fluctuaţii, să aveţi omogenitate în timp?

Asta este una dintre probleme. Fiziologic, la un moment dat vocea îmbătrâneşte, dar dacă este bine lucrată în timp, şi individual şi în cadrul formaţiei şi dacă tu ca muzician eşti conştient de de acest lucru şi ai o pregătire permanentă, poţi să te menţii la un nivel ridicat. Vocea este voce, dar, pe de altă parte nu trebuie mers numai pe eveniment, cum se doreşte acum. Este şi o influenţă a unui tip de europenism prost aplicat. Este apreciat un manager care face multe evenimente. El nu are nevoie să angajeze 100 de corişti, 100 de instrumentişti. El are câţiva angajaţi permanenţi şi pe ceilalţi îi angajează pe eveniment. Închipuiţi-vă că Filarmonica din Berlin ar avea această abordare. Nu poţi face aşa, deoarece la acest nivel îţi trebuie o echipă sudată.

A fost o perioadă foarte bună, când Filarmonica a avut un statut special, dar din păcate, la finalul guvernării Tăriceanu l-a pierdut. Am avut o lege specială, care nu mai e. A venit cineva cu idei, în care puteai să angajezi pe eveniment, doar că la noi nu prea se poate pentru că nu ai o piaţă liberă de profesionişti suficient de pregătiţi ca să facă faţă. De pildă, colaboratorii din Londra ştiu pe un an şi jumătate sala de repetiţie şi concertele la care vor cânta. Şi atunci, eu ca manager ştiu exact pe cine pot lua şi când. La noi nu ştii de pe o zi pe alta ce se întâmplă. Aceasta este problema. Avem însă un festival de cea mai înaltă calitate, în schimb, din pacate, nivelul formaţiilor profesioniste pe ţară a scăzut în ultimii 20 de ani. Şi este suficient să vezi - o spun cu regret - cum alte formaţii au dispărut şi au trecut la matineu. Nu au mai făcut faţă alături de marile orchstre ale lumii. Noi cu greu ne menţinem, atât Filarmonica cât şi radioul, în condiţiile în care sunt blocate posturile şi nu-i poţi angaja întotdeauna pe tinerii absolvenţi, să-i iei imediat. La orchestră mai avem nevoie de15 posturi şi la cor de 5-6 posturi ca să fim la o limită. Infrastructura este asigurată de instituţiile de bază, un Cluj, un Iaşi, o Timişoara, Bucureşti, deci câteva care trebuie avute în vedere, care au impact în afară. Restul, toată admiraţia pentru tot ce se întâmplă în ţară. Există, din păcate, o discrepanţă din ce în ce mai mare între acest supermonument, care sper să rămână mulţi ani de aici înainte, care este Festivalul Enescu, şi activitatea noastră curenta de stagiune. Nu putem invita mari dirijori, nu avem întotdeauna instrumentişti de cea mai înaltă calitate.

Ce le-aţi spune celor care vor citi despre noua ediţie a Festivalului?

Să o privească cu încredere şi să vină nu doar la concertele din festival, ci şi în stagiunile noastre. Stagiunea ce vine, ca şi cea trecută, zic eu că va prezenta mult interes. Şi să nu vină pentru un solist anume doar când el este prezent în Festival, ci şi atunci când este invitat în stagiunea noastră. Avem artişti care vin în festival, dar vor veni şi în stagiune – de pildă, Zacharias, care este oaspete permanent la noi, Elisabeth Leonskaja, Leo Hussain, nu mai spun de Christian Badea, care este dirijorul nostru permanent. Şi e păcat ca atunci când vin în stagiune să nu aibă acelaşi tratament din partea publicului. Publicul trebuie să aibă credinţa că festivalul se va oglindi şi în stagiune.

Director adjunct al Filarmonicii George Enescu

Distins cu “Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler”, dirijorul Iosif Ion Prunner s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni cu o solidă tradiţie culturală. După absolvire, a fost angajat la Filarmonica „George Enescu“. În 1991 a înfiinţat Fundaţia şi Orchestra de cameră „Constantin Silvestri“, iar în 1996 a fost directorul Concursului internaţional de dirijat cu acelaşi nume. În anul 1997, Cristian Mandeal i-a încredinţat conducerea Corului Filarmonicii, fiind de asemenea solicitat să dirijeze concerte susţinute de Orchestra simfonică şi Orchestra de cameră ale Filarmonicii. De atunci şi până în prezent, după cum afirmă el însuşi, încearcă – şi aprecierile internaţionale confirmă că şi reuşeste – să creeze performanţă.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: