Keri-Lynn Wilson, dirijoare: „Dirijatul nu mai este un tabu pentru femei“

Keri-Lynn Wilson, dirijoare: „Dirijatul nu mai este un tabu pentru femei“

Dirijoarea de origine canadiană Keri-Lynn Wilson

Keri-Lynn Wilson a revenit după patru ani în Festivalul „Enescu“ pentru două spectacole cu Otello la Opera Naţională Bucureşti. Primul a fost vineri, cea de-a doua reprezentaţie, luni-seară, de la 19.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interviu realizat de Ioana Goia
 
Într-o lume aflată încă sub semnul masculin, o tânără reuşeşte să depăşească toate obstacolele pentru a-şi împlini visul: să devină dirijor. Născută într-o familie de muzicieni, soţie a lui Peter Gelb (managerul general al Operei Metropolitan din New York), Keri-Lynn Wilson a studiat la Juilliard, a cântat la Carnegie Hall şi este cunoscută la nivel internaţional. În vârstă de 46 de ani, a dirijat recent Dama de pică la Stockholm, Olandezul zburător la Montreal şi Traviata la Salerno. 
 
Când v-aţi descoperit pasiunea pentru muzică şi dirijat?
Oh, Doamne! Probabil în acelaşi moment când am început să mănânc şi să respir. Muzica a fost mereu foarte importantă în familia mea, parte a stilului nostru de viaţă. Atât părinţii cât şi bunicii mei sunt muzicieni, astfel că am crescut într-un mediu muzical. Am început foarte devreme să cânt la pian, vioară şi flaut; treptat am descoperit orchestra şi muzica de cameră. Viaţa mea a fost mereu saturată cu muzică, dar niciodată nu am fost forţată să continui pe direcţia asta. „Vinovată“ a fost mereu dragostea mea pentru muzică.
 
Aţi inceput cu pian, vioară şi flaut. Ce v-a determinat să abordaţi şi dirijatul?
Eram la Juilliard, la Conservatorul de Muzică din New York. Urmam de cinci ani studiile la flaut; cântam în orchestră şi susţineam concerte ca solistă. La un moment dat m-am plictisit de instrument; l-am găsit limitat. Iar dirijatul m-a fascinat întotdeauna! Trebuie să recunosc, a fost mai mult o decizie luată peste noapte. Astfel am decis să mă înscriu pentru un stagiu de patru ani de dirijat, tot la Juilliard. Într-un fel, acum cânt la toate instrumentele şi mă simt împlinită. Este o profesie mult mai provocatoare şi plină de satisfacţii.
 
De ce aţi ales dirijatul de orchestră şi nu cel coral? V-a tentat vreodată?
Nu. În orice caz, atunci când dirijez operă, implicit conduc ambele ansambluri. 
 
Veniţi în România pentru Otello. Este pentru prima dată?
Oh, nu! Am dirijat în Festivalul „Enescu” în urmă cu patru ani, iar la Opera Naţională Bucureşti am făcut Evgheni Oneghin de Ceaikovski. Recent, am fost la Timişoara şi Cluj Napoca. Simt că mă apropii de frumoasa dumneavoastră ţară, plină de moşteniri culturale şi muzicale.
 
Care este viziunea dumneavoastră asupra acestei capodopere?
Încerc să reproduc cât mai bine ceea ce a vrut Verdi. Otello este una dintre capodoperele sale. Este un stil matur rezultat din libretul shakespearian. Modul în care îmbină povestea cu muzica este genial! O partitură atât de luxuriantă, încât mulţi o consideră simfonică. Este una dintre operele mele favorite, atât dintre cele verdiene, cât şi din întreaga literatură muzicală.
 
Cum aţi descrie stilul verdian? Care este provocarea în a dirija un opus semnat de el?
Într-adevăr, este extrem de provocator, pentru că de multe ori ceea ce pare uşor în partitură, în realitate este deosebit de complicat. De exemplu, dacă un pasaj de acompaniament e mai puţin melodic, trebuie să acorzi o atenţie sporită ritmului – să fie curgător, eventual rubato dar fără exagerare; altfel spus, trebuie să creezi frumuseţe dintr-un motiv ritmic foarte simplu. Otello are un limbaj evoluat; conţine multe pasaje concertante şi schimburi romantice de replici între personaje şi orchestră. Aş putea continua la infinit să enumăr problemele pe care le ridică dirijarea acestei opere, totul datorită faptului că este o partitură atât de complicată din punctul de vedere al limbajului muzical şi al textului.
 
Este greu pentru o femeie să se afirme într-o lume preponderent condusă de bărbaţi, cum este cea a dirijatului?
Nu a fost, pentru mine. Chiar dacă în trecut lumea a fost dominată de bărbaţi, în prezent este destul de obişnuit să vezi o femeie dirijând. Nu mai este un tabu.

A existat vreun moment în care aţi regretat decizia de a deveni muzician?
Niciodată. Iubesc ceea ce fac. 
   
Asistenta lui Abbado

Născută în Winnipeg, Canada, Keri-Lynn Wilson a studiat flautul, pianul şi vioara. La Julliard în New York, a fost studenta celebrului flautist Julius Baker şi şi-a făcut debutul la Carnegie Hall la vârsta de 21 de ani. A primit bursa Bruno Walter şi şi-a continuat studiile la Julliard, în dirijat, cu Otto-Werner Mueller, primind o dublă licenţă – de flautistă şi dirijoare. A debutat cu National Arts Center Orchestra din Canada la vârsta de 23 de ani. În perioada studenţiei a fost asistenta lui Claudio Abbado la Festivalul din Salzburg şi a primit o bursă din partea Tanglewood Music Center. După absolvire a fost dirijoare asociată a Orchestrei simfonice Dallas până în 1998, când s-a lansat într-o carieră internaţională ca dirijoare invitată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: